Arhiva

Posts Tagged ‘Vanessa Redgrave’

Anonymous (2011)

17 noiembrie 2011 Scrie un comentariu

How could you possibly love the moon when you have first seen the sun?”

  •   Regizor: Roland Emmerich
  •   Actori: Rhys Ifans, Vanessa Redgrave, David Thewlis, Rafe Spall
  •   Gen: Drama, Istoric
  •   Premii: 2 nominalizari Satellite Awards
  •   Tara: Marea Britanie/ Germania
  •   Durata: 130 minute
  •  Rating autor: nota 8

Cu un regizor experimentat in filmele apocaliptice (vezi 2012, Independence Day, The Day after Tomorrow), te-ai fi asteptat ca productia politica “Anonymous“  sa nu aiba caracterul istoric scontat si sa fii martorul unei experiente deloc favorabile criticii sau publicului pretentios. Se pare ca iscusinta regizorala a lui Roland Emmerich a fost condimentata cu atributele unui scenariu inteligent, pus in scena de un cast convingator si bine distribuit. Filmele istorice au avut intotdeauna ceva aparte, cu atat mai bine cand propunerea peliculei vine cu ceva controversat care sa rastoarne teorii. Desi se prezinta ca un thriller politic, „Anonymous” isi revendica si partea dramatica, ca urmare a expunerii unei parti incestoase si a legaturilor  paternale, dar si pentru povestea (s)pusa  sub aspectul tradarii si a unei sete nejustificate pentru putere.Cu totii stim cine e Willian Shakespeare. Dar oare stim cine a fost el cu adevarat? Productia „Anonymous” (titlu emblema) isi invoca aflarea unui raspuns privind adevarata persoana care sta in spatele scrierilor ce poarta semnatura autorului anglican numit William Shakespeare.

Debutul filmului nu-mi pare a fi cel mai inspirat. Trecand peste primele cinci minute, premergatoare expozitiei, asteptam rabdatori sa fim aruncati fara menajamente in perioada timpurie a sfarsitului de secol XVI.In Anglia elisabetana, relatiile extraconjugale si imorale de la Curtea Regala, erau expuse mascat pe scenele teatrelor londoneze. Singurul impuls de a se rascula, al unei comunitati indoctrinate  era urmarirea scenetelor deloc moderate. Suspiciunile ca dramaturgul compozitor nu ar fi fost un simplu om din popor, sunt alimentate de cunoasterea unor secrete care tronau de mult pe scena nobiliara. Astfel, scrierile ii sunt acreditate unui inteligent  aristocrat, Edward de Vere al XVII-lea (Rhys Ifans) un duce de Oxford care prefera sa isi pastreze anonimatul. Lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par, pentru ca pana la a concluziona pripit, vom face treceri in diferite perioade ale epocii si va trebui sa dezlegam un intreg amalgam de intrigi si secrete. Trecerile intre ani sunt facut brusc si te debusoleaza la un moment dat, insa tocmai faptul ca te dezorienteaza, trezeste interes si curiozitate.


Vanessa Redgrave intra in rolul reginei Elisabet I, unul dintre personajele adesea infatisate in diverse pelicule. De data asta propunerea este una ceva mai matura si indreptatita pentru a primi laurii unei interpretari decente, nu neapart exceptionale. In mod deosebit mi-a palcut  interpretul protagonistul Ben Jonson, intruchipat cu entuziasm de un Sebastian Armesto de-a dreptul minunat, natural si cu o inflacarea molipsitoare. Recunosc ca filmul nu m-a cucerit cu primele cadre, insa se pare ca alegerea de a fi parcurs intreaga cronica narata, a fost una buna.Vi se vor oferi ocazii dintre cele mai diverse. De a va amuza moderat pentru unele secvente, de a contempla sau compatimi anumite personaje, de a va dori sa tipati din cauza frustarii. Mi-a placut indeosebi ultimul dialog intre  Edward de Vere si Ben Jonson, nu neaparat pentru replicile traduse cat pentru faptul ca distingem intr-un final, legatura creata intre ei, un liant aparent absent care i-a unit si impovarat reciproc. De urmarit de audienta ce apreciaza filmele de epoca, de recomandat celorlati.

Letters to Juliet (2010)

11 octombrie 2010 1 comentariu

What and If are two words as non-threatening as words can be. But put them together side-by-side and they have the power to haunt you for the rest of your life: What if? What if? What if? I don’t know how your story ended but if what you felt then was true love, then it’s never too late. If it was true then, why wouldn’t it be true now? You need only the courage to follow your heart..


Putina siropeala nu strica nimanui din cand in cand … cel putin asa imi place mie sa  cred.

Niciodata nu a fost prea mult romantism in viata noastra, insa “Letters to Juliet”, indulceste cu riscul de a creste glicemia. Sunt un pic acida? Probabil. Insa pentru ca trebuie sa fiu realista, unul din punctele slabe ale filmului sunt tocmai dulcegariile astea exagerate.

Peisajele, de-a dreptul incantatoare, imbata privitorul si il invita intr-o mica excursie, fara a plati bilet, singurele conditii care trebuie indeplinite fiind dispozitia  si disponibiltatea ca pret de aproape doua ore sa faca abstractie de povestioara din fundal si sa se bucure de o plimbare unde va explora stradutele Veronei, tinuturile viticole ale Italiei, cladirile care poarta amprenta trecerii veacurilor si va face un popas spre a face cunostinta cu ospitalitatea locuitorilor.

Sa nu se inteleaga gresit. Ideea filmului nu este rea. Povestea in sine nu este suficient de bine exploatata, desi este atractiva si promite un script interesant. Amanda Seyfriend este o actrita care are un inceput destul de bun pe taramul batranului Hollywood, rolul din musicalul “Mamma Mia” ( care personal il consider a fi minunat) propulsand-o pe un fagas care trebuie urmarit.

Personajul intruchipat de aceasta in LtJ- Sophie, are o relatie care pare a o multumi (in asta sa constea fericirea?). Impreuna cu partenerul sau planuieste o escapda in Verona, o “prehoneymoon”, asa cum o numesc cei doi.

Ajunsi aici, cei doi isi fac planuri diferite, instrainandu-se inainte de a-si da seama, astfel ca Sophie, ajunge la casa in care se presupune a fi trait indragostita Capulet. Aici vin anual tinerele care iubesc si au nevoie de un sfat din partea acesteia.

Sophie va descoperi ca patru femei se ocupa sa raspunda scrisorilor, incercand pe cat posibil sa gaseasca rezolvare diverselor “tragedii”. De-a dreptul emoţionată de continutul unei unei scrisori uitate intre zidurile cladirii timp de 50 de ani, tânăra  răspunde autoarei de atunci, fără să ştie că scrisoarea ei va atrage o reacţie imediată din partea destinatarei, Claire (Vanessa Redgrave ). Din acest moment vom asista la o poveste despre dragoste, vrandu-se pe alocuri a fi amuzanta.

Nu este tocmai o recomandare pe care as face-o unui baiat. Este un film dragut, fara nuanta si nu indrazneste sa faca mai mult decat ce si-a propus: sa il urmaresti si atat.

Nu te vei intoarce la el, pentru ca te-a impresionat o secventa anume, sau pentru ca te-a induiosat dincolo de limitele tale. Daca esti amator al filmelor de dragoste, mai mult romantice si mai putin comedii, atunci poti apela cu incredere la “Letters to Juliet”, pentru a-ti potoli setea si pentru a-ti umple timpul cu inca o istorioara de gen.

Atonement (2007)

8 octombrie 2010 2 comentarii

“I can become again the man who once crossed the Surrey park at dusk, in my best suit, swaggering on the promise of life. The man who, with the clarity of passion, made love to you in the library. The story can resume.I will return. Find you, love you, marry you and live without shame.”

  • Regizor: Joe Wright
  • Actori: Keira Knightley, James McAvoy, Brenda Blethyn, Saoirse Ronan, Juno Temple, Vanessa Redgrave
  • Gen: Drama, Mister, Romantic
  • Premii: 25 premii (castigator Oscar) si 77 nominalizari 
  • Tara: Marea Britanie | SUA
  • Durata: 123 minute
  • Rating autor: nota 9

Adaptare a cărţii lui Ian McEwan, pelicula este captivanta, imbie prin surprinderea atmosferei anilor ’30-’40 si desi are un inceput lent, reuseste ca pe parcurs sa invoce trezirea unor sentimente contradictorii prin punerea in balanta a momentelor de dinainte cu cele ce au survenit dupa. Filmul este sinonim cu regretul, ispasirea si remuscarea, luate impreuna, dincolo de traversarea timpului. Daca incercam sa privim povestea in spatele oglinzii, vom discerne ca imaginea nu este miscsorata si rasturnata, nu este distorsionata, ci ramane exact asa cum o stim: dureroasa, reala si incarcata de un profund sentiment de vinovatie.

Am fost convinsa sa urmaresc filmul, odata ce am vizionat un trailer. Nu stiu cat aport au avut imaginile, insa soundtrack-ul celor 2 minute este patrunzator.Filmul are toate ingredientele necesare pentru a asigura succesul unui film si totusi toate nominalizarile primite  (peste 60 la numar) si premiile adjudecate (putin aproape de 30),  nu au fost suficiente pentru a convinge publicul amator de drame de razboi sa guste inca una. Spun asta pentru ca desi incasarile la box-office nu sunt deloc de neglijat (de cel putin 26 de ori investitia facuta), sunt unii critici care nu au fost … sa spunem dispusi sa “elogieze” ecranizarea prezenta.

La varsta de 13 ani, Briony este martor al unei relatii pe care nu o intelege, legatura dintre sora sa (interpretata minunat de Keira Knightley) si iubitul sau Robbie (James McAvoy)  fiind pusa sub semnul indignarii. Pentru a intelege mai bine deciziile infantile, cheia filmului este ascunsa cumva in dublarea scenelor de debut, văzute atât prin ochii Brioney cât și cum au fost în realitate. Surprizand doua momente de intimitate dintre cei doi,  Briony este intrigata si  refuza sa reactioneze cu discernamant, luand o decizie brutala ce va zdruncina astfel iremediabil dragostea cuplului  si schimband pentru totdeauna cursul vietii tuturor: pe a familiei sale si mijlocit pe a sa. De acum povestea isi urmeaza cea de-a doua parte, alternand mai multe instantanee ale celor implicati.

Pentru mine “Atonement”, ramane un film care poate fi urmarit de fiecare data cu o curiozitate tulburatoare, filtrand evenimentele desfasurate prin prisma cu care am facut-o prima data. Este o epopee a dragostei, a sentimentul de culpabilitate simtit cu precadere de personajul Brionnei Tallis (interpretata de trei actrite, in functie de momentul evocat, Vanessa Redgrave una dintre ele), sora Ceciliei. Nu pot sa nu remarc finalul ales, modul in care regizorul a stiut sa camufleze adevarul, cum a stiut sa mimeze minciuna care se desfasoara in fata spectatorului, amagind, asta fara a revolta. Trebuie sa marturiresc ca am ramas surprinsa si ca iubesc la nebunie, ultimele 2 minute, ultimele imagini si ultimele cuvinte ale naratoarei… Este inca un film din seria  “must see”, nu este unul cu pretentii, pentru ca nu reclama mai mult decat ofera. James McAvoy si Keira Knightley izbutesc sa oficializeze o pereche memorabila.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.