Eden Lake (2008)

“- Now you stay hidden… and hold on

- You come back.”

• Regizor: James Watkins
• Actori: Kelly Reilly, Michael Fassbender, Tara Ellis, Jack O’Connell, Bronson Webb
• Gen: Thriller, Horror
• Premii: 4 premii si 5 nominalizari
• Tara : Marea Britanie
• Durata: 91 minute
• Rating autor: nota 8.5

   Rareori am fost confruntata cu situatia de a-mi dori sa urlu din toti ranunchii la sfarsitul unui film. Va spun sincer ca, pe masura ce genericul final “Eden Lake” isi facea intrarea pe ecran, am incercat sa contenesc cu greu cateva sunete sa nu se desparta de mine, pentru ca lumea din jurul meu ar fi fost lezata de reactia mea, poate usor exagerata. Mi s-ar fi spus cu siguranta ca sunt indreptatita sa fiu consternata, mi s-ar fi confirmat ca filmul a reusit sa indigneze la fel de bine cum a multumit prin indrazneala sa. Raspunsul meu ar fi venit ca un prim instinct, rezultat al unei nevroze cumulate in nouazeci de minute, cununat cu un deznodamant enervant de bun. Nu stiu daca reactia mea ar fi fost comuna cu a altora, dar de un lucru sunt sigura: “Eden Lake” este un film crud ce se completeaza prin imoralitate, violenta si revolta, lasandu-te consternat si cu o dilema sacaitoare: sa-l iubesti sau sa-l urasti ?

  Cuplul Steve si Jenny (Kelly Relly)  isi propune sa faca o mica escapda de sfarsit de saptamana intr-o rezevatie naturala ce va fi inchisa curand. Mizand pe recomandarea lui Steve (Michael Fassbender), prietena sa incearca sa ignore drumul lung si cazarea unde ospitalitatea lipseste. Jenny gaseste linistea dorita, abia atunci cand in sfarsit ajunge la Eden Lake. Bucuria celor doi este de scurta durata, pentru ca o gasca de pusti respingatori ignora orice semn de negociere care face apel la bunavointa si liniste. Dupa ce reusesc sa petreaca o noapte linistita in mijlocul naturii (foarte frumoasa salbaticia), cuplul se reintalneste cu grupul pus pe glume. Un accident nefericit, intamplat in ziua urmatoare, starneste o violenta de necontrolat si descatuseaza o adevarata vanatoare pentru razbunare. O lupta nedreapta pentru supravietuire ii desparte pe Steve si Jenny, pe urmele carora porneste grupul ghidat de un lider instabil, Brett (a reusit sa ma sperie cu foarte multe ocazii).

    Filmul de debut al lui James Watkins (revine in 2011 in ipostaza regizorala pentru productia gotica “The Woman in Black”) “Eden Lake” este un thriller parsiv si inselator, cu mult superior peliculei in care Radcliffe a imbracat haina avocatului investigator. Nimic nu te pregateste pentru ceea ce regizorul a rezervat cu migala in multe pasaje cand protagonistii indura rau fizic prelungit. Fiecare copil este individualizat si primeste ezitarea sau elanul care le contureaza rolul de victima sau calau, iar tu, in calitate de spectator, ramai suspendat cu o urma de negare constanta. Poate ca as fi vrut ca unele actiuni intreprinse sa aiba alta justificare, dar in ciuda protestelor mele, ele se ivesc brusc si prefer sa le primesc ca atare.

  In ciuda experientelor mele cinematografice, nu am putut ramane pasibila in fata violentei la care victimele incearca sa-si reprime furia, in incercarea chinuitoarea de a-si pastra inocenta. Fassbender si Kelly Reilly, in special cea din urma, mi-au dat o lectie de metamorforza cinematografica. Desi nu au ragazul sa ia pauze decat undeva la inceput, cei doi evolueaza frumos, pe parcursul unui ceas si jumatate. Scenariul nu te slabeste deloc si actualizeaza mitul a doua clasice (“Lord of the Flies” si “Deliverance”) la care adauga cu generozitate o parte din agresivitatea juvenila specifica “Alpha Dog” (2006), stupoarea incomoda marca “Funny Games”(originalul din 1997) si o cota violenta a speculatorilor din “Children” (2008), proiectand un final care surprinde si explica multe porniri psihotice anterioare. Sper sincer ca gusturile mele sa se identifice cu aprecierile voastre si sa va imprime acelasi inconfort care deranjeaza, dar totusi place.

Vizionare trailer:

Seeking Justice (2011)

“You know what I’m taIking about.This wouIdn’t cost you anything financiaIIy. I mean if you did want us to deaI with this, we may ask a favor of you at some point in the future.”

• Regizor: Roger Donaldson
• Actori: Nicolas Cage, Guy Pearce, January Jones, Jennifer Carpenter, Harold Perrineau
• Gen: Thriller, Actiune
• Premii: niciun premiu/ nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 105 minute
• Rating autor: nota 5.5

Mai poate face ceva Nicolas Cage pentru a-si reconstrui imaginea anilor ’90? Nu am raspuns la intrebarea asta, dar stiu ce nu ar trebui sa mai accepte, si anume, interpretarea unor personaje penibile, in filme la fel de slab cotate, inca dinainte de a se lansa cu un efort inutil. „Seeking Justice” se alatura productiei „Trespass”, intrand in aceeasi categorie marca „cageiana”, respectiv unele dintre cele mai slabe filme recente. A nu se intelege ca intreaga vina apartine actorului cazut in lamentare. Nu, principalul motiv care nu a reusit sa ma convinga este scenariul lipsit de esenta, care poate fi usor confundat cu cel al unuia din filmele de dupa amiaza de la TV. O parte buna (pentru ca exista si una d-asta) consta in faptul ca scenele de actiune sunt condimentate moderat cu putina tensiune, cat sa nu atinga adrenalina cote ingrijoratoare.

Sa va spun cam despre ce este vorba in filmul justitiar unde se cauta dreptatea dincolo de regulile legii pe care s-a cladit societatea. Un cuplu tipic american, fericit, care-si duce existenta tihnit, este pus in situatia de a trece printr-o situatie traumatizanta. Will Gerard (Nicolas Cage) este un profesor de engleza dedicat meseriei si indragostit de sotia sa Laura (January Jones, inexpresiva), o muziciană de succes. Casnicia celor doi este compromisa atunci cand, abia iesita de la repetitiile de la munca (instrumentisa pasionata), este brutalizata de un individ recent eliberat din inchisoare. Vazandu-si sotia internata cu rani grave si traumatizata de viol, Will ezita initial, atunci cand primeste oferta unui samaritean prezentabil (Guy Pearce), care-i propune un pact fara obligatii directe: sa-l prinda si sa-l omoare pe cel responsabil de atacul Laurei. In schimb i se cere doar un mic favor, la un anumit moment, cand va fi cautat si i se va explica totul. Daca va accepta targul ofertat si care vor fi efectele schimbului de sevicii, va ramane la alegerea voastra daca vreti sa stiti sau nu.

Premisa este buna, ba as tinde sa spun ca foarte buna. Partea proasta este punerea in scena cu superficialitate si fara a aprofunda mai complex povestea promitatoare a acestuia. Guy Pearce este serios, poate prea matur si formal pentru un „Seeking Justice” delirant. Ideea existentei unei legiuni care sta in umbra si face dreptate, in lipsa unei bunei gestionari a legii instituite de autoritatile competente, imi place. Nu ne sunt date detalii concrete, de altfel nici nu sunt necesare. Sunt momente in care ai senzatia ca mai primesti un raspuns, dar o sa observi ca lucrurile trebuie tratate ca atare. Cu siguranta nu este un film musai de vazut la cinema. Cel mult, daca simtiti nevoia nevinovata de a urmari (inca) un film axat doar pe lupta intre baietii buni si cei rai, aveti liber la „Seeking Justice”.

In Time (2011)

“- Philippe Weis: For a few to remain immortal, many must die.
   – Will Salas: No one should be immortal, if even one person has to die.”

• Regizor: Andrew Niccol
• Actori: Justin Timberlake, Amanda Seyfried, Cillian Murphy, Olivia Wilde, Michael William Freeman, Matt Bomer, Alex Pettyfer, Vincent Kartheiser
• Gen: Thriller, S.F.
• Premii: niciun premiu/ nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 109 minute
• Rating autor: nota 8

Foarte putine creatii SF se incumeta sa-si faca aparitia in plan cinematografic. Acele doar cateva productii vizionare aparute nu sunt tocmai cautate de publicul consumator de filme tipice, fara pretentii si seci. Cel mai mare castig al „In time” este faptul ca si-a tiparit pe afis doua nume autohtone in rolurile principale, si anume  Justin Timberlake si Amanda Seyfried, celor doi alipindu-li-se Vincent Kartheiser, Olivia Wilde si nu numai. Cei patru se reunesc dupa opt ani de la productia brutal de sincera –“Alpha Dog”.Posibilul scenariu asupra viitorului propus de producatori se descrie ca unul revolutionar, frustrant, deloc echitabil, caracterizat de resemnare si lipsit de contestare.

Intr-un viitor nu foarte indepartat, civilizatia a facut progrese in stoparea procesului de imbatranirie. Pentru a se evita suprapopularea, societatea face selectarea naturala pe principiul evident, cel mai puternic (puteti spune cel mai bogat) traieste. Timpul a devenit moneda de schimb pentru activitatile de zi cu zi, si ramane singurul element care face diferenta nu doar in alegeri, ci impune o limitare evidenta intre viata si moarte, intre supravietuitori si invinsi. Fiecare individ ajuns la 25 de ani trebuie sa-si accepte chipul pentru ca „that’s gonna look like for the rest of my life”. Tanarul Will Salas (Justin Timberlake), un om de rand dintr-un district saracacios, se zbate sa traiasca dupa o zi pe alta. Intalnirea cu un individ bogat si cu principii solide asupra vietii, fara niciun scop de a-si lungi durerea, ii va schimba existenta. Ajuns in cercurile din cele mai inalte, o va cunoaste pe Sylvia Weis (Amanda Seyfried), fiica rasfata si plictisita a unui antreprenor iscusit. Urmarit de cronometrori, paznicii bunei desfasurari a sistemului, Will o atrage pe Sylvia intr-o lupta personala pentru daramarea regulilor.

Prezenta celor intitulati „time keepers” mi-a adus aminte de ofiterii numiti “Preoţii Tetragrammaton” dintr-un alt film de marca pentru genul distopic de actiune, productia de necontestat „Equilibrium”. Asemanarile nu impiedica diferentierea intre cele doua pelicule, permitand ca pentru fiecare sa se pastreze caracterul distinct. Paralela facuta intre scena de debut si una dinspre final (vezi momentul reintalnirii precedat de o fuga contra cronometru) este o parte preferata a peliculei.  Se poate jongla foarte usor cu notiunea de timp. Asta au si facut scenaristii in replicile protagonistilor, carora le-a ajutat traiectoria prin rostirea multor dialoguri cu implicatii temporale.

Sunt cateva aspecte care nu pot fi trecute cu vederea, desi accepti sa faci o conventie pentru ca esti constient ca privesti o marca science fiction. Cum poti sa scapi de fiecare data, novice fiind in „evadari”, de urmaririle unor hoti sau ale unor oameni antrenati in capturarea ta? Detalii in care nu trebuie sa ne incurcam . Incantata am fost de toti actorii, mai putin de Cillian Murphy. Nu a fost in cea mai buna dispozitie a sa, de multe ori parand detasat de poveste. Amanda Seyfried (singura care are varsta indicata- 25 de ani) este la fel cum a obisnuit: energica, rebela si aventuroasa. Impreuna cu Justin Timberlake, care trebuie sa recunosc a facut fata cu succes solicitarilor rolului, a reusit sa-ti reimprospateze memoria asupra celor cunoscuti ca Bonnie si Clyde. Ignorand propaganda facuta in jurul filmului, „In Time” nu este cel mai bun produs al 2011, insa poate fi inclus intr-un top „must-see”, cu aviz pentru consumatorii filmelor cu si despre viitor.

Abduction (2011)

“There were only four of us that knew your identity. Two of us are dead “

• Regizor: John Singleton
• Actori: Taylor Lautner, Lily Collins, Alfred Molina, Sigourney, Weaver, Maria Bello, Jason Isaacs, Michael Nyqvist
• Gen: Thriller, Actiune
• Premii: niciun premiu
• Tara: SUA
• Durata: 106 minute
• Rating autor: nota 5

Vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti mintit, al naibii de tare, incat sa regretati decizia de a fi urmarit un film nu doar slab, cat prost si plin de stereotipuri banale? Sunt sigura ca da. Nu am avut experianta asta cu “Abduction”, insa nu departe de cele relatate, am simtit nevoia sa iau pauze din ce in ce mai lungi, fara teama de a pierde ceva consistent sau major din esenta filmului.
Incompetent si pregatit insuficient pentru a putea sustine un film, Taylor Lautner nu mi-a dat nicio clipa increderea ca este sigur pe productie, cu atat mai putin pe el. Vina pentru un “Abduction” insipid si esuat nu este neaparat a actorilor- mare responsabilitate este aruncata pe scenariu.

Adolescentul Nathan Harper este un tanar lipsit de griji, ireponsabil si un petrecaret devotat distractiei. Constient de lipsa unei legaturi strans parentale cu cei care l-au crescut, incepe sa-si puna tot mai frecvent intrebari referitoare la lipsa conexiunii cu parintii sai. Antrenat intr-un proiect scolar, alaturi de vecina si colega sa Karen Lowell (Lily Collins- nu foarte convingatoare, deloc potrivita personajului), acesta descopera pe un site specializat cu disparitii, o poza de-a sa de cand era copil. Intrigat si curios, anunta pe cel care a postat anuntul ca are informatii despre el. Declanseaza un joc mortal pentru supravietuire, piesele cladite pana acum, prabusindu-se ca un domino. Ajutat de Karen, cel mai bun prieten (mare parte absent) si doi agenti federali, Nathan pleaca in cautarea aflarii identititaii sale, dand startul fara voia sa, unui razboi cu implicatii din cele mai inalte.

Scenele cu urmariri si/ sau cu lupte au fost construite inadins numai in avantajul lui Taylor, pentru a-i evidentia calitaile de „fighter antrenat” si pentru a se insista asupra musculaturii bine lucrate. Sublinierea excesiva si  abundenta de clisee tragi-comice nu ajuta filmul, ci ii intensifica inferioritarea privind structura ilogica a scenariului, cu mult prea multe scapari. Povestea adolescentina si cuplul nevoit sa faca fata multor pericole pentru a-si da seama cat de mult se iubesc, nu sunt pentru mine. Poata daca s-ar fi diferentiat cu ceva iesit din tipare si mi-ar fi solicitat atentia mai mult decat pentru perfectiunea indivizilor, ar fi cantarit mai mult in recomandarea filmului. Jason Isaacs si Maria Bello- mi-au placut, in limita bunului simt. Primul mai mult decat cealalta, dar cei doi pot fi o (singura) incurajare in a va alimenta curiozitatea pentru thrillerul de actiune „Abduction”.