“Just because it is, doesn’t mean it should be!”
Sa fie o coincidenta faptul ca doi actori australieni au fost alesi sa faca un tandem precum cel de fata , intr-un film ce poarta numele “Australia”?
Nu este doar un continent, nu este o simpla destinatie, ci este acasa. Cel putin pentru personajele interpretate de Nicole Kidman (Lady Sarah Ashley) si de Hugh Jackman (Drover), niciunul dintre acestia constietizand ca de fapt lucrul care le lipsea era stabilitatea, siguranta ca esti acolo unde trebuie.
Regizorul a mai facut echipa cu Kidman pentru muzicalul “Moulin Rouge”, rezultatul de atunci fiind o surpriza uimitoare, poate de aceea publicul a asteptat cu atata inflacarare noul proiect marca Baz Luhrmann. Se pare ca pe unii dintre cinefili, rezultatul final “Australia” cu o durata de peste 2 ore, a plictisit, a dezamagit si a atras critici mai mult sau mai putin favorabile.
Poate eu sunt unul din cazurile rare care s-a bucurat de un film nu excelent, dar cel putin bun, suficient de bun incat sa imi tina treaza atentia. Spun ca nu este excelent, pentru ca pe alocuri actiunea se invarte in jurul cozii.
Filmul aduce un pic a western, este un amestec intre dragoste si actiune, o tragi-comedie care poate multumi sau nu, la care adaugam o pseudo- filosofie australiana dozand fara exces cu drama si aventura.
Sarah Ashley, o tanara aristrocrata soseste din Anglia in salbatica si minunata Africa, incercand sa administreze vasta ferma de animale, lasata in urma de sotul sau mort in conditii necunoscute acesteia.
Fara experienta si victima sigura a celorlalti fermieri, britanica este nevoita sa faca echipa cu necizelatul Drover, in incercarea de a-si salva cireada de 2 000 de vite. Aflati la poli opusi, cei doi vor fi mai degraba obligati de imprejurari sa se suporte, insa cu timpul dandu-si o sansa reciproca se vor dezveli asa cum nu au facut-o pana atunci.
Tocmai cand crezi ca povestea s-a terminat, scenaristul te minte frumos si aduce in prim plan o noua desfasurare, de data asta , lucrurile devenind mai serioase, mai tragice si mai autentice.
Incercand sa insereze teme si motive profunde, regizorul apeleaza la prezenta unui copil in echipa celor doi, baiatul fiind de altfel si naratorul, intreaga actiune invartindu-se in jurul sau, inainte ca telespectatorul sa isi dea seama, devenind personajul principal.
Bunicul sau, King George (David Gulpilil) un vraci aborigen are apariţii ciudate în momentele cheie ale filmului, încercând prin magie şi incantaţii să influneţeze în bine cursul evenimentelor. Mi se pare de prisos prezenta celor doi, singura explicatie acceptata fiind faptul ca a fost o tentativa de a aduce ceva aparte intregii pelicule.
Actiunea avanseaza cu incetinitorul, intuind de altfel o inevitabila poveste de dragoste intre Sarah si Drover, astfel ca pe cat de simplu parea la inceput, iubirea celor doi va fi pusa la incercare de treceea anotimpurilor, de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, de schimbarile care le guverneaza existenta.
Laudabil este faptul ca cel putin pentru un numar mic de cinefili, punerea in scena a convins si a reusit, desi prin utilizarea unor clisee, sa acapareze atentia spectatorului atat cat sa il tintuisca in fata ecranului pentru a vedea deznodamantul (mai degraba pentru a i se confirma )
“-Days turned into weeks, weeks turned into months. And then, one not-so-very special day, I went to my typewriter, I sat down, and I wrote our story. A story about a time, a story about a place, a story about the people. But above all things, a story about love. A love that will live forever. The greatest thing you’ll ever learn is just to love and be loved in return “
Comentarii recente