Australia (2008)

“Just because it is, doesn’t mean it should be!”

Sa fie o coincidenta faptul ca doi actori australieni au fost alesi sa faca un tandem precum cel de fata , intr-un film ce poarta numele “Australia”?

Nu este doar un continent, nu este o simpla destinatie, ci este acasa. Cel putin pentru personajele interpretate de Nicole Kidman (Lady Sarah Ashley) si de Hugh Jackman (Drover), niciunul dintre acestia constietizand ca de fapt lucrul care le lipsea era stabilitatea, siguranta ca esti acolo unde trebuie.

Regizorul a mai facut echipa cu Kidman pentru muzicalul “Moulin Rouge”, rezultatul de atunci fiind o surpriza uimitoare, poate de aceea publicul a asteptat cu atata inflacarare noul proiect marca Baz Luhrmann. Se pare ca pe unii dintre cinefili, rezultatul final “Australia” cu o durata de peste 2 ore, a plictisit, a dezamagit si a atras critici mai mult sau mai putin favorabile.

Poate eu sunt unul din cazurile rare care s-a bucurat de un film nu excelent, dar cel putin bun, suficient de bun incat sa imi tina treaza atentia. Spun ca nu este excelent, pentru ca pe alocuri actiunea se invarte in jurul cozii.

Filmul aduce un pic a western, este un amestec intre dragoste si actiune, o tragi-comedie care poate multumi sau nu, la care adaugam o pseudo- filosofie australiana dozand fara exces cu drama si aventura.

Sarah Ashley, o tanara aristrocrata soseste din Anglia in salbatica si minunata Africa, incercand  sa administreze vasta ferma de animale, lasata in urma de sotul sau mort in conditii necunoscute acesteia.

Fara experienta si victima sigura a celorlalti fermieri, britanica este nevoita sa faca echipa cu necizelatul Drover, in incercarea de a-si salva cireada de 2 000 de vite. Aflati la poli opusi, cei doi vor fi mai degraba obligati de imprejurari sa se suporte, insa cu timpul dandu-si o sansa reciproca se vor dezveli asa cum nu au facut-o pana atunci.

Tocmai cand crezi ca povestea s-a terminat, scenaristul te minte frumos si aduce in prim plan o noua desfasurare, de data asta , lucrurile devenind mai serioase, mai tragice si mai autentice.

Incercand sa insereze teme si motive profunde, regizorul apeleaza la prezenta unui copil in echipa celor doi, baiatul fiind de altfel si naratorul, intreaga actiune invartindu-se in jurul sau, inainte ca telespectatorul sa isi dea seama, devenind personajul principal.

Bunicul sau, King George (David Gulpilil) un vraci aborigen are apariţii ciudate în momentele cheie ale filmului, încercând prin magie şi incantaţii să influneţeze în bine cursul evenimentelor. Mi se pare de prisos prezenta celor doi, singura explicatie acceptata fiind faptul ca a fost o tentativa de a aduce ceva aparte intregii pelicule.

Actiunea avanseaza cu incetinitorul, intuind de altfel o inevitabila poveste de dragoste intre Sarah si Drover, astfel ca pe cat de simplu parea la inceput, iubirea celor doi va fi pusa la incercare de treceea anotimpurilor, de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, de schimbarile care le guverneaza existenta.

Laudabil este faptul ca cel putin pentru un numar mic de cinefili, punerea in scena a convins si a reusit, desi prin utilizarea unor clisee, sa acapareze atentia spectatorului  atat cat sa il tintuisca in fata ecranului pentru a vedea deznodamantul (mai degraba pentru a i se confirma )

The fountain (2006)

„ Every hadow,

no matter how deep is threatened by morning light.”

 

Imi plac filmele ciudate .Imi place „The Fountain”: pentru soundtrack (semnatura tipica Clint Mansell), pentru prezenta lui Hugh Jackman, pentru scenariul de-a dreptul incarligat si foarte greu de digerat pentru persoanele neavizate.

Initial rolurile principale fusesera adjudecate de catre Brad Pitt si Cate Blanchet (fiind adusi impreuna ulterior in drama „The Curios Case of Benjamin Button”), insa  retragerea lui Pitt şi depăşirile de costuri  închisesera producţia. Directorul a rescris scenariul şi a fost capabil sa reinvie proiectul cu un buget de 35 milioane dolari, cu Jackman şi Weisz în rolurile principale.

Este un film greoi,  probabil ca multi vor renunta la vizionare inca din primele minute, totul parand fara noima, insusi regizorul, avand cunostinta de greutatea intampinata in intelegere afirma că, poveştile converg in  timpul lor si au fost deschise interpretării.

In completare, declara:  “încâlceală din “The Fountain” si mesajul de bază, sunt foarte mult ca un cub Rubikdesi ce se poate  rezolva în mai multe moduri diferite, dar în cele din urmă există o singură soluţie la sfârşit.”Interesant nu ?

Pe scurt, filmul are trei povesti de baza,trei scenarii care impletite alcatuiesc unul singur, evenimentele fiind separate de cinci secole. Astfel: in secolul al XVI lea in America Centrală pe teritoriu Maya, conchistadorul Tomas este insarcinat de catre Isabel cu misiunea de a gasi pomul vieţii si ar face orice in a reusi acesta.

În 2005, cercetătorul medical Tommy urmăreşte obsesiv un leac pentru tumori cerebrale in vederea salvarii sotiei sale, Izzy de o moarte prematuraAceasta, in incercarea de a a-si ajuta sotul sa depaseasca momentul iminent al pierderii sale, foloseste un caiet numit simplu „The Fountain”, pentru a deveni intermediarul sau, cerandu-i ca el sa fie cel care il termina.

Anii 2500, actiunea are loc in  spaţiu, călătorul Tom  deplasandu-se la  prin nebuloasă într-un balon în formă de navă spaţială care conţine o grădină şi un copac al viatii aflat … pe moarte,  fiind aproape  sa desluseasca misterele care l-au secatuit mai bine de un secol. Toate povestile se intretataie, personajele principale fiind interpretate in fiecare naratiune de catre Hugh Jackman si Racheil Weisz (minunata in acest rol).

Cele trei istorii se orienteaza  spre acelasi adevăr unic, pe măsură ce protagonistii atemporali- în esenta, una şi aceeaşi persoană – îşi redobandesc treptat  pacea sufletească în faţa vieţii, a morţii, a iubirii şi a renaşterii, acceptandu-si in masura in care este posibil existenta.

Filmul in ansamblu trebuie privit ca o metafora, fiind o odisee complicata despre fragilitatea spiritului uman.

Tema principala ar fi trasata in linii simple in frica de moarte, nesiguranta de a nu sti ce ne asteapta dincolo de viata pe care o stim, calatoria care urmeaza dupa fiind pigmentata de ceea ce sta inca in neputinta noastra de a ne accepta singurule lucrurile care nu le putem controla. Poate ca ceea ce ne face umani, este chiar moartea….

S-a construit cu accente profunde de filosofie si se doreste a fi o meditatie asupra trecerii timpului si a efemeritatii dragostei.

Notele mistice ale scenariului incarca mult capacitatea de intelegere si te ridica pe culmi in care nu ai crezut ca vei ajunge, esti un calator prin timp…. este o recomandare calda, insa asa am subliniat nu este un film de duminica, de urmarit cu prietenii.