The Other Boleyn Girl (2008)

“I know you, you have decided, but it grieves you. Will you destroy your marriage, your country, your soul before God, on the whim of one girl? Because she tortures you with her refusal. She wants me to step aside. Where is my wise husband? You are a king, so be one.”

• Regizor: Justin Chadwick
• Actori: Natalie Portman, Scarlett Johansson, Eric Bana, Andrew Garfield, Jim Sturgess, Kristin Scott Thomas, Juno Temple
• Gen: Drama, Istoric, Biografic
• Premii: 3 nominalizari
• Tara: Marea Britanie | SUA
• Durata: 115 minute
• Rating autor: nota 7.5

Filmele de epoca asigura o vizionare unica prin readucerea in prezent a vremurilor care candva erau actualitate si nu dadeau semne de slabiciune. Intotdeauna mi-au placut astfel de productii, cele care nu se sfiesc sa reinvie atmosfera apusa a nobilimii, a cavaleriei si curtoaziei masculine. Amanata indelung fara vreo explicatie viabila, vizionarea ecranizarii romanului din 2001 semnat Philippa Gregory mi-a promis dezamagiri,intriga, drama, lupta si sete pentru putere, toate adunate intr-un singur compus satios. Frumos este ca mi le-a si daruit, “The Other Boleyn Girl”, rivalizand sustinut cu alte filme ale genului istoric- biografic. Daca alatura si romantism, atunci adaptarea scenaristului Peter Morgan place mai mult si se prezinta reverentios unui public mai larg.

Pentru pasionatii detaliilor (fictive uneori, pentru ca nu au atestare) de culise care au cladit aristrocatia secolelor trecute, “The Other Boleyn Girl” construieste o imagine infranta si pasionala a regelui Henry al VIII lea. Productia nu este musai un film care trebuie inclus in lista obligatorie a unui cinefill, insa daca se face rabat de aspectele care necesita confirmare si care uneori pica testul prin erori regretabile, se poate face un compromis pentru a te putea bucura atat cat se permite in aproape doua ore, de mirosul si imaginea secolului al XVI lea.

O portretizare vulgara pe alocuri a dinastiei Tudorilor, “The Other Boleyn Girl” reuseste sa distorsioneze imaginea monarhiei curtii regale a Angliei inceputului de secol XVI. Atunci cand multiple zvonuri o acuza pe Catherine of Aragon (Ana Torrent intr-o postura care impune seriozitate) de incapacitatea de a oferi mostenitori tronului regal, ducele de Norfolk si cumnatul sau planuiesc ca fiica ducelui, Anne Boleyn (Natalie Portman) sa fie plasata ca ispita la curtea regala. Aceasta urmeaza sa devina amanta regelui (Eric Bana), pentru a-i putea oferi un descedent, asigurand astfel bunastarea tanjita. Ambitiile politice depasesc granitele etice, atunci cand o greseala comisa de Anne o indeparteaza de afectiunea regelui care incepe sa o doreasca pe sora acesteia, Mary (Scarlett Johansson), deja aflata intr-un mariaj careia dorea sa i se dedice. Amandoua vor ajunge in asternuturile regelui, insa doar una ii va cuceri inima. Este destul de complicat sa anticipezi exact pe cine alege, pentru ca fiecare isi joaca asa cum poate mai bine, propria carte. Una este motivata de castigarea si pastrarea unui statut, insa cealalta isi pune ramasag bunatatea si sinceritatea pentru a putea fi fericita.

Jim Sturgess apare intr-un rol minor, insa de mare efect. Scena pe care o imparte la un moment dat cu Natalie Portman a fost nu doar o dovada incestuoasa a decaderii morale, dar s-a evidentiat printr-un acting concludent. Cu o distributie capabila sa spuna o poveste credibila, dar deformata  a evenimentelor descrise, aleg sa privesc filmul doar prin prisma unui spectator curios, lasand in plan secund cunostintele mele (minime) de istorie. Intamplarea face ca cele doua protagoniste, Portman si Johansson sa mai fi cochetat cu tinutele si atitudinea de epoca. Amandurora li s-a inmanat titulatura de muza pentru doi mari pictori. Scarlet a fost inspiratia pentru Johannes Vermeer in minunatul “Girl with a Pearl Earring” si Natalie pentru Francisco Goya, intr-unul din filmele mele preferate, “Goya’s Ghosts”, ocazie cu care l-am descoperit pe Javier Berdam. Cu aceasta experienta in spate, este sigur ca au complotat graitor.

http://www.traileraddict.com/emd/2557

The Vow (2012)

“I vow to help you love life, to always hold you with tenderness and to have the patience that love demands, to speak when words are needed and to share the silence when they are not and to live within the warmth of your heart and always call it home.”

• Regizor: Michael Sucsy
• Actori: Rachel McAdams, Channing Tatum, Sam Neill, Jessica Lange, Scott Speedman
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 104 minute
• Rating autor: nota 6

Cand iti ajunge la urechi confirmarea oficiala ca o poveste de dragoste tragica este ecranizata, atunci partea ta vadit romantica incurabil isi rezerva un locsor generos pentru ceea ce se anunta a fi o compozitie ce sensibilieaza direct, fara menajamente. Dezamagirea este mai mare, cu cat si pronosticurile facute anterior castigasera o proportie considerabila. Da, “The Vow” este un film de dragoste. Da, ii are in rolurile principale pe carismaticii Rachel McAdams si Channing Tatum, dar… nu. Primeste un “nu” pentru faptul ca nu-ti atinge coarda sensibila atat cat ai fi intuit (pregatita in prealabil sa faca fata unei istorioare placut de siropoasa), ), decat pentru a-ti reaminti de alte filme romantice la care ai plans de fericire mai rar, dar de tristete adeseori.

Moulin Rouge ! (2001)

“-Days turned into weeks, weeks turned into months. And then, one not-so-very special day, I went to my typewriter, I sat down, and I wrote our story. A story about a time, a story about a place, a story about the people. But above all things, a story about love. A love that will live forever. The greatest thing you’ll ever learn is just to love and be loved in return  “

• Regizor: Baz Luhrmann
• Actori: Nicole Kidman, Ewan McGregor, John Leguizamo, Richard Roxburgh, Jacek Koman, Caroline O’Connor
• Gen: Drama, Muzical, Romantic
• Premii: 69 premii (2 premii Oscar, 3 premii Globul de Aur) si 82 de nominalizari (6 Oscar, 3 Globul de Aur)
• Tara: Australia
• Durata: 127 minute
• Rating autor: nota 9

Un spectacol revolutionar si  boem, “Moulin Rouge” este un musical care iti acapareaza toate simturile, iti solicita ritmic prezenta constanta si invoca trairi haotice, dar bine proportionate. Dirijorul cinematografic, Baz Luhrmann, revine pentru inca o povestea magica si inedita, dupa ce initial ni s-a prezentat cu “Romeo and Juliet”. Acesta ne rezerva un loc in primul rand al salii si ne invita sa luam parte la nasterea si daramarea mitului parizian “Moulin Rouge” .

In drama romantica, interpretata in tonuri musicale care alterneaza intre veselie si tristete, Parisul imbraca o infatisare urata si ascunsa a sfarsitului de secol XIX. Un tanar idealist si naiv, scriitorul Christian (Ewan McGregor)

Partition (2007)

” -I can’t. I can not leave without her. She is my life

- If you want to keep your life… leave”

• Regizor: Vic Sarin
• Actori: Neve Campbell, Jimi Mistry, Kristin Kreuk
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: 2 premii si 8 nominalizari
• Tara: Canada | Africa de Sud | Marea Britanie
• Durata: 116 minute
• Rating autor: nota 7

Pe fundalul istoric al evenimentelor ce a divizat India printr-o lupta covarsitoare ce a decimat populatia in 1947, supravietuitorii ororilor incearca sa-si recladeasca o viata. Dramele romantice inscrise intr-un motiv tragic mi-au parut intodeauna a fi supraapreciate. Insa, de cele mai multe ori se intampla ca unele dintre ele sa nu se faca atat de cunoscute pe cat ar fi trebuit, invinuind  publicul care cauta blockbustere ce imprumuta pe afise nume consacrate si neglijeaza astfel productii autentice care iti relateaza un subiect bun, sprijinit de o interpretare  deloc compromitatoare. Coproductie a mai multor tari, “Partition” mi-a oferit ragazul de a reflecta asupra multor conventii pe care umanitatea si-a cladit credinta si istoria. Ma refer aici la aspectul religios si national: impunerea unor restrictii pentru a-ti imparti viata cu cineva, se justifica doar prin “nu trebuie” ?

Ofiteri ai armatei indiene, Gian Singh si Avtar Singh sunt sub comanda unui prieten apropiat, Andrew Stilwell. Acesta locuieste cu sora sa Margaret (Neve Campbell), care la randul sau s-a apropiat de cei trei. Detasati in Burna, in mijlocul unor conflicte incepute cu mai bine de trei secole in urma, vor trebui sa lupte sa se intoarca. Dupa 6 ani, acasa nu revin decat doi- Gian (Jimi Mistry) si Avtar. Simtindu-se vinovat de moartea lui Andrew, de a carui protectie o asigurare pe sora sa, Gian se izoleaza in caminul sau, refuzand sa ia parte la luptele sangeroase la care camarazii sai continua sa ia parte, independent. O familie de musulmani traverseaza India pentru a ajunge la Pakistan, insa este atacata de soldatii care isi cauta propria dreptate. Cea mai tanara dintre acestia, Naseem (Kristin Kreuk) reuseste sa fuga. Gasita la timp de Gian, inainte de a fi omorata, speriata, aceasta este adapostita in casa lui, riscand sa atraga ura comunitatii.

Partea cea mai tentanta este melanjul de culturi. S-a mizat pe acest aspect si a fost cel mai bine evidentiat, asta in contrast cu povestea de dragoste care primeste rolul principal. Foarte placuti actorii principali. Pe Kristin Kreuk, o stiam din “Smallvile”, astfel ca a fost ceva inedit sa o urmaresc intr-o partitura total diferita, infatisand o musulmana. Total necunoscut imi este Jimi Mistry: mi-a oferit sentimentul de caldura, siguranta si incredere. Exact ce caracteristici i s-au afiliat personajului sau. Faptul ca a izbutit sa ma convinga, in duo cu cea din urma, nu-mi limiteaza recomandarea, ba chiar imi sustine convingerea ca va placea. Meritele  ii sunt recunoscute prin diversele premii si nominalizari oferite. Mentionam la inceput ca te cucereste cultura: am sa adaug la asta si cateva peisaje care-ti taie rasuflarea. Ca orice drama romantica ce trebuie sa respecte genul, “Partition” a reusit sa-ti ofere un final care va restrange aprecierile, poate si singurul aspect care denigreaza pelicula in ansamblu, asta in stransa legatura cu faptul ca iti sunt oferite destule indicii pentru a sti la ce sa te astepti in desfasurarea intrigii.

Jane Eyre (2011)

“- Rochester: Listen to me. Listen. I could bend you with my finger and my thumb. A mere reed you feel in my hands. But whatever I do with this cage, I cannot get at you, and it is your soul that I want. Why can’t you come of your own free will?
- Jane Eyre: God help me… “

• Regizor: Cary Fukunaga
• Actori: Mia Wasikowska, Michael Fassbender, Jamie Bell, Judi Dench, Sally Hawkins
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: 3 nominalizari (unul adjudecat: Spotlight Award)
• Tara: SUA | Marea Britanie
• Durata: 120 minute
• Rating autor:  nota 9

Romanul semnat Charlotte Brontë’s,  “Jane Eyre” a avut privilegiul de a fi fost ecranizat in peste douazeci de ipostaze, fiecare varianta intrecand-o pe cea anterioara. De departe, versiunea din 2011, imi pare a fi cea mai fidela, una dintre cele mai incantatoare si reprezentative atmosferei si personajelor descrise. Filmele de epoca au avut mereu ceva deosebit si s-au prezentat de fiecare data ca un pretext pentru a evada din prezentul zilelor noastre. Nu tocmai un gen preferat de partea masculina, acestea dedica o nota aparte romantismului, reinviind vremurile de alta data.

Ceea ce este deosebit la viziunea recenta “Jane Eyre”, este faptul ca pe langa un cast bine distribuit (Mia si Fassbender sunt extraordinari) este faptul ca distingem exact goticul intunecat al unei epoce de restriste, impletita cu un aer umbros, care ingradeste spectatorul, putandu-se identifca astfel cu lipsa libertatii celor doi protagonisti. Doi laureati ai premiilor Oscar si-au adus contributia la productia dezbatuta. Unul dintre acestia este Michael O’Connor, persoana care si-a revendicat designul costumelor. Coloana sonora a fost asigurata de Dario Marianell, asigurand astfel un scor musical inserat perfect in momentele actiunii. Faptul ca initial o cunoastem pe Jane matura, inaintea copilei care va trebuie sa infrunte vitregiile unei vieti care o condamna la lipsa dragostei de orice fel, alatura o nota distinctiva. Moira Buffini, scenaristul peliculei, adopta desfășurarea neliniara a evenimentlor, aducand astfel un plus de originalitate pentru transpunerea romanului din 1847 (uimitor si admirabil cum trezeste interes in continuare).

Tânăra Jane (Mia Wasikowska) este angajata in calitate de guvernanta pentru pupila gentlemanului mai mult absent de la conac, Edward Rochester (Michael Fassbender, depaseste prestatia din X-Men). Dupa o copilarie dramatica, alaturi de o matusa instrainata (Sally Hawkins) si izolata la un orfelinat, tanara gaseste intalnirea cu bogatul Edward prilejul unui motiv de a fi fericita. Deşi este o persoana distanta la inceput, Edward devine atras si interesat de fragila Jane , care îi şi împărtășește sentimentele. Numai ca problemele sale din trecut sunt  inca deschise si  se rascoala asupra sa exact atunci cand cei doi isi promiteau un destin impreuna, lasand-o pe Jane prada incertitudinilor si dezamagirilor.

Ce nu mi-a placut? Nu am nimic de obiectat, poate doar faptul ca as fi dorit sa vad ceva mai multe imagini cu idila cuplului. Sunt constienta ca in perioada respectiva, dragostea nu trebuia strigata, era simtita si receptata altfel. Am apreciat cadrele lipsite de lumina, nota misterioasa data scenariului, interpretarea actorilor, astfel ca nu am simtit catusi de putin ca urmaresc un film cu o durata de doua ore. Jamie Bell. Au fost pusi intr-un plan secund, rolurile lor fiind unele pasagere, dar de efect. Daca va plac dramele romantice, filmele de epoca, atunci nu trebuie sa ratati vizionarea unuia dintre cele mai bune transpuneri de gen. Celor care se autodeclara insensibili in fata perioadei respective, le cer cu o incredere nesimtita sa parcurga filmul. Le garantez ca vor gasi imagini frumoase, o poveste cuceritoare si un fundal istoric magnific; indiferent de reticenta manifestata, va placea cu siguranta.

Love likes Coincidences (2011)

“Sometimes, at first sight, you know that person is your destiny. Sometimes you search for a lifetime and you never find.”

• Anul aparitiei: 2011
• Regizor: Omer Faruk Sorak
• Actori:Mehmet Günsür, Belçim Bilgin, Altan Erkekli
• Gen: Drama, Romantic.
• Premii: nicio nominalizare
• Tara: Turcia
• Durata: 118 minute
• Titlu original: Ask Tesadüfleri Sever
• Rating autor: nota 8

Productiile turce nu se bucura de notorietate in randul cinefililor, de vina fiind probabil sonoritatea limbii nu tocmai placuta, infranandu-se astfel decizia de a urmari un film cu apartenenta asta. Propunerea “Love Likes Coincidences” este nu doar foarte bine construita, cat una decent radacinata in genul romantic, desi o drama care va strecura lacrimi si zambete deopotriva. Locatii ca Istanbul, Ankara si Turcia ar fi motive suficiente in a convinge audienta sa parcurga subiectul filmului pentru peisajele care vor oferi imagini desi nu concludente, satisfacatoare. Desi nu este o suma modica filmul a izbutit sa stranga din incasari  14 milioane de dolari, reusind sa amortizeze investitia de nici doua milioane. Lucru deloc de neglijat, daca se tine cont de faptul ca lansarea nu a fost una promovata in plan international

Cunoscut cu titlul original “Ask Tesadüfleri Sever“, filmul isi axeaza subiectul pe teoria coincidentelor si modul in care  acestea ne guverneaza arbitrar viata si relatiile, per ansamblu existenta. Sunt acestea simple intamplari? Sau convingerea ca deciziile luate de noi sunt vadit alegerea noastra, este una gresita? Filmul nu va afla raspuns la niciuna din intrebari, insa incearca timid sa evoce destinul a doua persoane care desi le este scris sa fie impreuna, sunt despartite indirect chiar de ei. Pelicula isi atesta inspiratia in coincidenţele atestate ale unor cunoscuti ai regizorului şi scenaristului. Nu va asteptati ca povestea pe care o veti urmari sa fie una in totalitate adevarata pentru ca scriptul a fost  stilizat  intr-atat cat pentru a se oferi o poveste demna de ecranizat.

Septembie, 1977. Doua cupluri se pregatesc de nasterea copilui lor. Unul dintre acestia se naste in termen, celalat prematur. Asta este momentul in care Ozgur si Deniz isi intersecteaza pentru prima data vietile. Acestia se vor intalni de-a lungul vietii in mai multe circumstante fara a fi constienti ca s-au cunoscut inca din prima zi a existentei lor. Copilaria, adolescenta vor fi impregnate cu un lung sir de evenimente care vor influenta intr-un fel sau altul deciziile lor. Dupa 25 de ani de la prima intalnire in copilarie, cei doi fac cunostinta oficial. Deniz zareste in vitrina unei expozitii o fotografie a sa si decide sa-l cunoasca pe fotograf…

Bun, recunosc, filmul mi-a placut cu totul. Nu reprosez decat cliseele (deloc agasante), de care nu s-a putut lipsi decat in ultimele momente ale filmului. Finalul este neasteptat si brusc, asa ca adaug un punct nu pentru originalitate, cat pentru twistul aruncat. Desi sunt o necunoscatoare a pieselor muzicale turcesti, am gasit de-a dreptul reconfortante compozitiile din film. De asemenea carisma si interpretarea actorilor principali impulsioneaza mult aprecierea si recomandarea peliculei. Apelarea la distribuirea subiectului intr-un mod necronologic si faptul ca se face abuz de flashbackuri poate eclipsa valorificarea proiectului, insa tocmai ideea de a afla treptat detalii despre evenimentele care au construit personalitatea indivizilor infatisati, da un aviz de recomandare celor greu de multumit.

One Day (2011)

“Whatever happens tomorrow, we had today. I’ll always remember it”

• Anul aparitiei: 2011
• Regizor: Lone Scherfig
• Actori: Anne Hathaway, Patricia Clarkson, Jim Sturgess
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: nicio nominalizare
• Tara: SUA/ Marea Britanie
• Durata: 108 minute
• Rating autor: nota 8.5

Ce ar putea sa te mai surprinda in universul dramelor romantice, dupa ce ai savurat filme ca “Sweet November”, “A walk to remember” sau “Love Story” ? Ai putea spune ca nimic si eu nu sunt in masura sa te contrazic, asta pentru ca filmele recente nu mai vin cu nimic care sa le evidentieze povestea. “One Day” nu te surprinde, insa are un siretlic care te prinde in poveste si te convinge sa urmaresti filmul pana la finele acestuia. Probabil o sa fii dezamagit de turnura evenimentelor, insa regretul de a fi dedicat timp productiei nu va fi sesizat. Filmarile au avut loc in locatii ca  Londra, Edinburgh, Paris şi în Dinard, astfel ca partea ceva mai siropoasa este asigurata din start de fundal.

Deseori carti de succes sunt “imprumutate” de industria filmului in ideea de a fi adaptate pentru marele ecran. Nu se reuseste tot timpul transpunerea lor intr-un mod cat mai fidel scrierilor, astfel ca sentimentele emanate de continutul romanelor nu sunt sinonime cu cele identificate pe parcursul vizionarii filmului. Povestea cu “One Day”, este identica cu ceea ce am enuntat mai devreme. Desi autorul romanului, David Nicholls s-a ocupat de scenariu, aceasta nu a reusit sa suplineasca momentele fade ale filmului. Contrastand, pelicula este una buna, nu foarte siropoasa, dar romantica si dramatica, in aceeasi masura.

 Lone Scherfig, regizoarea apreciatului „An Education” (nominalizat la premiile Oscar) revine cu o poveste incadrata in acelasi registru, insa mult mai serios spusa. Subiectul surprinde viata a doua persoane, pe parcursul a douazeci de ani, evenimentele referindu-se strict la ziua de 15 iulie, anual. Emma (Anne Hathaway) si Dexter (Jim Strugess), sunt doi tineri care se cunosc in 15 iulie 1988, in ziua absolvirii facultatii. Desi sunt caractere diferite si fac parte din clase sociale distincte, cei doi vor lega o prietenie stransa, ce parea imposibila. Vedem an de an, evolutia relatiei lor, schimbarile care intervin in viatile lor, vom rade si vom plange (mai mult a doua parte), alaturi de ei. De cele mai multe ori, prietenia este confundata cu iubirea, insa lucrurile nu sunt atat de simple precum par, desi persoanele implicate recunosc detasat implicarea.

Filmul este „dulce- acrisor”, asa cum declara insuri David Nicholls. Coloana sonora din debutul filmului este foarte frumoasa, avand notele nostalgice ale filmelor clasice de alta data. Unde mai pui vremea mohorata, ploioasa? Hathaway a fost splendida, ca intotdeauna de altfel. Distribuirea sa in filmele dramatice este una dintre cele mai inspirate, rolurile potrivindu-i-se manusa. Cel mai sincer cuvant care ar descrie filmul este “tristete”. Nu neaparat pentru scenele ceva mai sensibile sau pentru ca punctul culminant este brusc si dramatic, cat pentru faptul ca personajele au o goliciune sufleteasca omniprezenta, pe intreaga durata filmului. Indeosebi mi-a placut interpretarea alunecoasa a unui Jim Sturgess total neconventionala, fara rezerve si sincera.

Daca aveti o slabiciune pentru filmele de dragoste “One day” va fi unul care va va atinge si va ramane unul dintre preferatele voastre. Daca insa nu va impacati tocmai bine cu dramele romantice, poate ca este mai bine sa lansati o noua cautare in vederea identificarii unei alte productii mai tentante. Per total filmul este bun si ar fi putut fi unul si mai bun daca s-ar fi renuntat la sterotipurile emblema ale genului.

A love song for Bobby Long (2004)

“ New Orleans is a siren of a city. A place of fables and illusion. A place Lorraine had to escape from and Bobby and I had to escape to. Away from Alabama, away from lives that no longer belong to us..”

“A love song for Bobby Long” este smplu: minunat.

Marturisesc ca nu aveam de gand sa urmaresc filmul, nu pentru ca as fi etichetat pelicula dinainte ci doar pentru ca nu aveam dispozitia necesara pentru o drama siropoasa, asa cum trimitea titlul. Lucru total grest.

Este biografia a trei oameni neobisnuiti in simplitatea lor, a casei acestora, care devine de-a lungul filmului, indirect, un personaj cheie. Este ca o carte in filele careia vom identifica cuvinte ca dor, vinovatie, regrete, rascumparare si dragoste. Refuzul de a te schimba, incapatanarea de a-ti accepta greselile sunt de asemenea parte ale peliculei.

Credem in destin sau in liberul arbitru?  Nu la intrebarea aceasta incearca sa raspunda filmul, ci doar subliniaza, inca o data daca mai era nevoie, ca alegerile noastre nu sunt intamplatoare si ca laolalta  ne conduc exact acolo unde ar trebui sa fim.

Filmul este o captura a unui anumit moment din viata agitata a locuitorilor New Orleansului, care ar putea fi de altfel oricare oras de pe harta, este o biografie a trei personaje care ne vor face curiosi  sa le aflam istoria.

Initial facem cunostinta cu un John Travolta schimbat, diferit. Nu stim inca cine e si daca il vom revedea, insa titlul ne confirma- personajul principal Bobby Long.Urmatoarele cadre imortalizeaza momentul unei inmormantari.

Purslane Hominy Will (Scarlett Johansson), este o adolescentă retrasă, o fire independenta, instraintata de mama sa,  care afla de moartea acesteia si decide sa participe la funeraliile sale.

Se întoarce în oraşul în care a copilărit si descopera că locuinta mamei sale este ocupata de doi bărbaţi,prieteni cu mama ei: Bobby Long (John Travolta), un fost profesor de literatură, şi protejatul acestuia care în acelaşi timp îi este şi biograf), Lawson Pines (Gabriel Macht). Purslane hotaraste sa ramana in casa celei care ar fi trebuit sa ii fie mama si alaturi de cei doi va invata sa ierte, sa cunoasca si sa isi doreasca mai mult.

Momentele de acomodare, de convietuire cu doi straini, precum si motivele care i-au adus pe cei trei impreuna fac subiectul filmului, iar modul in care este prezentat nu plictiseste.

Replicile sunt inteligente, carcaterele evidentiate sunt interesante si incita interesul spectatorului. Nu ingreuneaza, nu ridica semne de intrebare, este un film liniar dar totusi complex prin naturalete.

Este un film comod (scenele cu ploaia sunt minunate), replicile (se identifica citate a unor autori din opera universala) sunt etalate fara efort de o interpretare convingatoare.

Povestea nu impovareaza prin dramatism, ci ofera fara efort un must see. Mi-au placut interpretarile tututor, in mod special am remarcat o noua prezenta pe ecrane Gabriel Macht: si-a facut rolul perfect.

Atonement (2007)

“I can become again the man who once crossed the Surrey park at dusk, in my best suit, swaggering on the promise of life. The man who, with the clarity of passion, made love to you in the library. The story can resume.I will return. Find you, love you, marry you and live without shame.”

• Regizor: Joe Wright
• Actori: Keira Knightley, James McAvoy, Brenda Blethyn, Saoirse Ronan, Juno Temple, Vanessa Redgrave
• Gen: Drama, Mister, Romantic
• Premii: 25 premii (castigator Oscar) si 77 nominalizari 
• Tara: Marea Britanie | SUA
• Durata: 123 minute
• Rating autor: nota 9

Adaptare a cărţii lui Ian McEwan, pelicula este captivanta, imbie prin surprinderea atmosferei anilor ’30-’40 si desi are un inceput lent, reuseste ca pe parcurs sa invoce trezirea unor sentimente contradictorii prin punerea in balanta a momentelor de dinainte cu cele ce au survenit dupa. Filmul este sinonim cu regretul, ispasirea si remuscarea, luate impreuna, dincolo de traversarea timpului. Daca incercam sa privim povestea in spatele oglinzii, vom discerne ca imaginea nu este miscsorata si rasturnata, nu este distorsionata, ci ramane exact asa cum o stim: dureroasa, reala si incarcata de un profund sentiment de vinovatie.

Am fost convinsa sa urmaresc filmul, odata ce am vizionat un trailer. Nu stiu cat aport au avut imaginile, insa soundtrack-ul celor 2 minute este patrunzator.Filmul are toate ingredientele necesare pentru a asigura succesul unui film si totusi toate nominalizarile primite  (peste 60 la numar) si premiile adjudecate (putin aproape de 30),  nu au fost suficiente pentru a convinge publicul amator de drame de razboi sa guste inca una. Spun asta pentru ca desi incasarile la box-office nu sunt deloc de neglijat (de cel putin 26 de ori investitia facuta), sunt unii critici care nu au fost … sa spunem dispusi sa “elogieze” ecranizarea prezenta.

La varsta de 13 ani, Briony este martor al unei relatii pe care nu o intelege, legatura dintre sora sa (interpretata minunat de Keira Knightley) si iubitul sau Robbie (James McAvoy)  fiind pusa sub semnul indignarii. Pentru a intelege mai bine deciziile infantile, cheia filmului este ascunsa cumva in dublarea scenelor de debut, văzute atât prin ochii Brioney cât și cum au fost în realitate. Surprizand doua momente de intimitate dintre cei doi,  Briony este intrigata si  refuza sa reactioneze cu discernamant, luand o decizie brutala ce va zdruncina astfel iremediabil dragostea cuplului  si schimband pentru totdeauna cursul vietii tuturor: pe a familiei sale si mijlocit pe a sa. De acum povestea isi urmeaza cea de-a doua parte, alternand mai multe instantanee ale celor implicati.

Pentru mine “Atonement”, ramane un film care poate fi urmarit de fiecare data cu o curiozitate tulburatoare, filtrand evenimentele desfasurate prin prisma cu care am facut-o prima data. Este o epopee a dragostei, a sentimentul de culpabilitate simtit cu precadere de personajul Brionnei Tallis (interpretata de trei actrite, in functie de momentul evocat, Vanessa Redgrave una dintre ele), sora Ceciliei. Nu pot sa nu remarc finalul ales, modul in care regizorul a stiut sa camufleze adevarul, cum a stiut sa mimeze minciuna care se desfasoara in fata spectatorului, amagind, asta fara a revolta. Trebuie sa marturiresc ca am ramas surprinsa si ca iubesc la nebunie, ultimele 2 minute, ultimele imagini si ultimele cuvinte ale naratoarei… Este inca un film din seria  “must see”, nu este unul cu pretentii, pentru ca nu reclama mai mult decat ofera. James McAvoy si Keira Knightley izbutesc sa oficializeze o pereche memorabila.

Australia (2008)

“Just because it is, doesn’t mean it should be!”

Sa fie o coincidenta faptul ca doi actori australieni au fost alesi sa faca un tandem precum cel de fata , intr-un film ce poarta numele “Australia”?

Nu este doar un continent, nu este o simpla destinatie, ci este acasa. Cel putin pentru personajele interpretate de Nicole Kidman (Lady Sarah Ashley) si de Hugh Jackman (Drover), niciunul dintre acestia constietizand ca de fapt lucrul care le lipsea era stabilitatea, siguranta ca esti acolo unde trebuie.

Regizorul a mai facut echipa cu Kidman pentru muzicalul “Moulin Rouge”, rezultatul de atunci fiind o surpriza uimitoare, poate de aceea publicul a asteptat cu atata inflacarare noul proiect marca Baz Luhrmann. Se pare ca pe unii dintre cinefili, rezultatul final “Australia” cu o durata de peste 2 ore, a plictisit, a dezamagit si a atras critici mai mult sau mai putin favorabile.

Poate eu sunt unul din cazurile rare care s-a bucurat de un film nu excelent, dar cel putin bun, suficient de bun incat sa imi tina treaza atentia. Spun ca nu este excelent, pentru ca pe alocuri actiunea se invarte in jurul cozii.

Filmul aduce un pic a western, este un amestec intre dragoste si actiune, o tragi-comedie care poate multumi sau nu, la care adaugam o pseudo- filosofie australiana dozand fara exces cu drama si aventura.

Sarah Ashley, o tanara aristrocrata soseste din Anglia in salbatica si minunata Africa, incercand  sa administreze vasta ferma de animale, lasata in urma de sotul sau mort in conditii necunoscute acesteia.

Fara experienta si victima sigura a celorlalti fermieri, britanica este nevoita sa faca echipa cu necizelatul Drover, in incercarea de a-si salva cireada de 2 000 de vite. Aflati la poli opusi, cei doi vor fi mai degraba obligati de imprejurari sa se suporte, insa cu timpul dandu-si o sansa reciproca se vor dezveli asa cum nu au facut-o pana atunci.

Tocmai cand crezi ca povestea s-a terminat, scenaristul te minte frumos si aduce in prim plan o noua desfasurare, de data asta , lucrurile devenind mai serioase, mai tragice si mai autentice.

Incercand sa insereze teme si motive profunde, regizorul apeleaza la prezenta unui copil in echipa celor doi, baiatul fiind de altfel si naratorul, intreaga actiune invartindu-se in jurul sau, inainte ca telespectatorul sa isi dea seama, devenind personajul principal.

Bunicul sau, King George (David Gulpilil) un vraci aborigen are apariţii ciudate în momentele cheie ale filmului, încercând prin magie şi incantaţii să influneţeze în bine cursul evenimentelor. Mi se pare de prisos prezenta celor doi, singura explicatie acceptata fiind faptul ca a fost o tentativa de a aduce ceva aparte intregii pelicule.

Actiunea avanseaza cu incetinitorul, intuind de altfel o inevitabila poveste de dragoste intre Sarah si Drover, astfel ca pe cat de simplu parea la inceput, iubirea celor doi va fi pusa la incercare de treceea anotimpurilor, de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, de schimbarile care le guverneaza existenta.

Laudabil este faptul ca cel putin pentru un numar mic de cinefili, punerea in scena a convins si a reusit, desi prin utilizarea unor clisee, sa acapareze atentia spectatorului  atat cat sa il tintuisca in fata ecranului pentru a vedea deznodamantul (mai degraba pentru a i se confirma )

Remember me (2010)

“When someone comes into your Iife, haIf of you says,You’re nowhere near ready, but the other haIf says,”Make it yours forever.”

Atunci cand ai ocazia sa vezi un film care este catalogat ca fiind minunat, esti tentat sa faci nota discordanta si sa nu ii atribui titulatura anterior primita. Insa atunci cand intr-adevar ai ocazia sa urmaresti un astfel de film, ai vrea sa il recomanzi tuturor, insa cu filmul de fata ar trebui sa reflectezi .. mai ales in cazul celor care sunt mai sensibili. Asta pentru a evita sa le provoci o criza buna de plans, nu pentru dramatism ci pentru abordarea care misca fara a se forta foarte mult.

Remember me- tradus la noi  ca “Aminteste-ti de mine”, este minunat si da, merita recomandat. Nu neaparat distribuita (prezenta lui Robert Pattison sau a lui Emilie de Ravin cunoscuta publicului din succesul LOST) m-a atras la inceput ci poate chiar publicitatea facuta pe site-urile de specialitate.

Trebuie sa recunosc ca “Edward” din ecranizarile lui Stephanie Meyer a facut un rol de exceptie si a schitat un personaj puternic, plin de amaraciune si durere, intr-o lupta permanenta cu demonii interiori.Despartirea prematura a parintilor sai, instrainarea de tatal sau, considerat a fi vinovat de evenimentele tragice din trecut, Tyler este un singuratic, colegul de apartament incercand sa ii fie alaturi atat cat ii pemite.

Iesirile sale se rezuma la plmbari prin parc, alaturi de sora sa mai mica.de care este legat printr-o legatura unica, fiind mereu alaturi de ea atunci cand are nevoie.

Dorinta de a trai si gandul la un viitor nu fac parte din prioritatile tanarului lipsit de simtul realitatii, astfel ca atunci cand spera mai putin ca un licar de fericire sa apara in viata sa, asta se intampla in cel mai neasteptat mod. Intalnirea “programata ” cu Ally, o tanara plina de viata, ambitioasa, aflata la polul opus fata de ceea ce Tyler a obisnuit sa simta sau cunoasca va deveni cel mai pretios moment de care isi va aduce aminte….Tyler va constientiza sensul vietii, deschizandu-i ochii larg pentru a putea privi viata cu tot ce are mai fabulos de oferit.

Se vor cunoaste si vor incerca sa se ajute reciproc pentru a depasi cu mai multa usurinta monstrii care le incatuseaza sentimentele, insa nu toate lucrurile frumoase tin pentru totdeauna, relatia lor fiind pusa la incercare de familie si chiar de greselile comise de unul dintre acestia., respectiv circumstantele in care s-au cunoscut

Finalul nu putea fi decat unul neasteptat, nu pentru ca filmul a fost unul cu twist-uri, nu asta e scopul, insa in ideea  de a smulge cateva lacrimi, regizorul a apelat la o coarda sensibila a publicului, aducand in prim plan o tragedie a umanitatii care nu trebuie uitata….

“Remember Me” este un film memorabil,   despre puterea dragostei şi importanţa aprecierii vieţii prin pasiune şi respect pentru fiecare moment, pentru ca viata este alcatuita din acele momente sublime care ar trebuie sa faca parte din existenta fiecarui individ

Nouvelle France (2004)

“Before that I had a future.

Now I have a destiny.”

• Regizor: Jean Beaudin
• Actori: Gérard Depardieu,Noémie Godin-Vigneau, David La Haye, Juliette Gosselin
• Gen: Drama, Mister, Romantic
• Premii: 2 premii si 10 nominalizari
• Tara: Canada | Franta | Marea Britanie
• Durata: 143 minute
• Rating autor: 7

Ce mi-a placut foarte mult la acest film a fost povestea de dragoste spusa intr-un mod realist, relatand adevarul unei epoci care a distrus oameni si a cladit imperii cu sacrificiul unei iubiri.Dincolo de istorie, povestea emotionanta a protagonistilor invoca regrete, tristete si cauta manturirea intr-o lume inecata in rautate, orice urma de moralitate si intelepciune fiind un pretext pentru supravietuire….Titlul este emblematic (mai multe traduceri disponibile), nu neaparat per ansamblu: eu prefer sa iau notiunea de “nou” si s-o raportez la actiunea filmului, la modul figurat si atunci am sa obtin ce am dorit dintotdeauna de la un film: sa ma surprinda intr-un mod placut si neasteptat.

Stiind  faptul ca este o poveste adevarata nu face decat sa-i fie accentuata frumusetea si te indeamna sa privesti nu la actori sau personaje, ci la oamenii pe care i-ai cunoscut prin intermediul acestei povesti pentru ca s-au oferit  sa fie sinceri cu ceea ce au trait, simtit si asteptat. Daca la inceput filmul nu pare a promite nimic si te indeamna sa schimbi canalul sau in cazurile fericite cand nu ai parte de reclame sa opresti calculatorul, unii deranjati fiind de faptul ca se vorbeste in franceza(exista si varianta in engleza) si actorii nu sunt cei tipic hollywoodieni ar trebui sa reconsideri si sa astepti….

Pe parcurs vei descoperi un el si o ea carora nu le dai nicio importanta, dar care pe parcurs vor constitui consecutiv o intriga bine conturata si un punct culminant sfasietor. Desfasurarea actiunii va fi revelatoare si va schita un tablou al unei epoci plina de razvratiri cu toate implicatiile sale.Filmul incepe cu sfarsitul. Dar nu este un indiciu revelator, pentru ca va trebui sa urmaresti aproape doua ceasuri povestea pentru a intelege mai bine regretele si reprosurile, descoperind o data cu cei care poarta conversatia de ce sunt acum, aici si astfel prezenti, circumstantele care i-au despartit candva si i-au apropiat acum.

Me Without You (2001)

“- Nat: I talk to you in my head all the time.
– Holly(under her breath): God… I hate you.
– Nat(pulling Holly closer to him):Hold me…”

• •    Anul aparitiei: 2001
• •    Regizor: Sandra Goldbacher
• •    Actori: Anna Friel, Michelle Williams, Ella Jones, Oliver Milburn
• •    Gen: Drama, Romantic
• •    Premii: 2 nominalizari  (Bafta & Dinard British Film Festival)
• •    Tara:  Marea Britanie
• •    Durata: 107 minute
•      Rating autor: nota 8

Filmul despre care o sa va vorbesc astazi nu este foarte cunoscut si nu neaparat nou: (presupun ca asta e tot farmecul) “Me without you” din 2001 cu Anna Friel si Oliver Malburn. L-am descoperit din greseala; era difuzat in reluare la Tv si deja inceput de 10 minute. Nu a durat mult pana sa ma familiarizez si sa ma atasez de personajele infatisate.  Pelicula avanseaza destul de repede si intra neasteptat de bine in gratiile unui public pretentios tocmai prin naturaletea si veridicitatea relatarilor, intreaga poveste fiind derulata pe durata mai multor ani, fara insa a depasi limita plictisului.

 Avem trei personaje principale, un triunghi as putea spune lejer amoros cu diferite tente: sincer, bolnavicios si inaltator. Va las pe voi sa descoperiti care unde isi are locul. Ii avem pe-o parte pe Marina, pe Holly si Nat, dar la fel de bine sunt  Marina si Holly, sunt Marina si Nat, Holly si Nat, fiecare duo fiind sustinut de trairile acestora.Intr-o vara din prin anii ’70, Holly si Marina si-au jurat sa ramana prietene pentru totdeauna. Desi cele doua fete sunt diferite,  pactul lor din copilarie rezista cu trecerea timpului, rezista tuturos incercarilor la care cele doua sunt supuse. Holly incepe sa se simta prinsa intr-o capcana. In tot acest timp, Holly a reusit sa pastreze un singur secret: sentimentele ei pentru Nat, fratele Marinei…

Este un film realist care vorbeste despre ce inseamna maturizarea, despre cum e sa te  indragostesti, despre autodistrugere si lupta cu proprii demoni. Iti expune cum e sa lupti pentru idealurile tale iti arata cum sa inveti din greseli , dar mai ales vorbeste despre prietenia de lunga durata si tot ceaa ce implica ea.Este o poveste despre prietenie tradata si o naratiune ce implica dragostea, prezentate intr-un mod frustrant.De ce il recomand :se incearca sondarea prieteniei, iubirii, supravieturii a tot ceea ce presupune viata, si ceea ce e ciudat … se reuseste.

Ceea ce am iubit cel mai mult la filmul asta este ca nu reprezinta un “ideal” si se abate de la regulile stricte ale unui film, ramanand totodata fidel acestei arte. Este unul din filmele mele preferate, nu numai pentru prezenta recent descoperitei actrite  Michelle Williams, ci datorita sensibilitatii cu care trateaza subiecte delicate si felul in care scenariul ramane obiectiv, dar    implica subiectiv privitorul. Am adorat inteaga defilare prin toate perioadele in care regizoarea ne-a “plimbat”: in anii’ 78 facem cunostinta cu generatia punk, in anii ’82 secventele ne trimit in era new romantic si in ’89 gasim tiparul yuppi