The Girl with the Dragon Tattoo (2011)

“It’s funny how the fear of offending is greater than the fear of pain. You knew something was wrong. You knew you would end up strung up in the basement. Yet you came back. And all I had to do was…offer you a drink”

• Regizor: David Fincher
• Actori: Daniel Craig, Rooney Mara, Christopher Plummer, Stellan Skarsgård, Robin Wright, Joely Richardson, Goran Visnjic
• Gen: Thriller, Drama, Mister
• Premii: 4 premii si 14 nominalizari (5 nominalizari Oscar, 2 nominalizari Globul de Aur)
• Tara: SUA | Suedia | Marea Britanie | Germania
• Durata: 158 minute
• Rating autor: nota 9

Prima parte a trilogiei “Millenium”, seria publicata post-mortem Stieg Larsson (fara sansa de a se ferici de notorietatea castigata) i-a fost inmanata lui David Fincher care a reusit sa faca din “The Girl with the Dragon Tattoo” un remake onorabil, hipnotizant si fidel scrierilor si personajelor schitate precedent. Fincher acapareaza publicul prin crearea unei dependente pentru protagonisti, trezindu-i setea pentru lucruri interzise, violente, caracterizate ca o molima cu multe intorsaturi de situatie, surprinzatoare fiind directia spre care isi trimite spectatorii dezorientati.

Adaptarea thriler a romanului suedez porneste inca de la inceput ca un magnet care-si prinde audienta in labirintul de mister in care Lisbeth pozeaza in centru, fara a-si propune altceva decat sa stea in umbra. Intro-ul foarte derutant, devine un etalon bine editat pentru evenimentele ulterioare si iti ofera indicii ascunse premeditat pe care nu le poti deslusi decat daca ai parcurs cartile. Daca nu, o sa fii doar incantat de secventa de debut, de-a dreptul fascinanta, un cosmar aparent, sustinut de muzica electrizanta a unui cover pentru “Immigrant Song” a celor de de la Led Zeppelin.

Turnat in Suedia, in timpul celei mai dure ierni din ultimii douazeci de ani (starea apasatoarea este intensificata de ger), “The Girl with the Dragon Tattoo” ni-l prezinta initial pe Mikael Blomkvist (Daniel Craig), un ziarist cazut in dizgratie, dupa incercarea esuata de a demasca un magnat imbogatit de pe urma unor incalcari malitioase ale legii. Iscusinta sa de a sapa in trecutul oamenilor ii trezeste interesul lui Henrick, un industrias obsedat sa afle cine a omorat-o pe nepoata sa Harriet, disparuta cu patruzeci de ani in urma. Pe masura ce face cunostinta cu istoria familei Vanger, hotarat sa incheie cazul care i-a fost inmanat, acesta apeleaza la Lisbeth Salander (Rooney Mara, senzationala), un hacker profesionist, o individa punk, solitara si foarte inteligenta. Pe masura ce ancheta lor avanseaza, cei doi vor face descoperiri socante care le vor pune viata in pericol.

Desi performanta lui Rooney Mara (nimic nu este cosmetizat la infatisarea sa) este cea care acapareaza, ocupa si sustine tot filmul, Daniel Craig intra in postura unui om simplu, normal, renuntand la titulatura cu care s-a lansat. Il prinde si ne convinge destul de usor in rolul ziaristului renegat de societate. Dupa ce am citit cele trei volume, este lesne de inteles de ce am vrut sa vad ecranizarea propusa de David Lynch. Desi am vazut si varianta suedeza si se spune ca originalul este intotdeauna mai bun, de data asta lucrurile stau diferit. Nu reneg niciuna dintre adaptari, ambele reusind sa insufleteasca in personajul lui Lisbeth o individa atipica, diferita de eroinele cu care am fost indoctrinati pana acum. Asteptati-va la un film violent, necenzurat, dar unul care capata intensitate treptat, fara a-ti jigni intuitia.

Changeling (2008)

“ I used to tell Walter, ‘Never start a fight… but always finish it.’ I didn’t start this fight… but by God, I’m going to finish it.”

•   Anul aparitiei: 2008
•   Regizor: Clint Eastwood
•   Actori: Angelina Jolie, Colm Feore,Amy Ryan, John Malkovich
•  Gen: Drama, Thriller, Mister
•   Premii: 33 nominalizari (3 Oscar, 2 Globul de Aur, 8 BAFTA, una Cannes);4 adjudecate
•  Tara: SUA
•   Durata: 141 minute
• Rating autor: nota 9.5

La a saizeci si cincea a festivalului de film de la Cannes, aplaudata la scena deschisa, atat de critica, dar si de audienta amatoare, a fost drama biografica numita “Changeling”. Titlul face referire la o legendă populară europeană, ce presupune existenta zanelor, elfilor sau chiar a trolilor, ca fiind reala. Aparent ocazional, copiii mici din leaganele lor erau furati de entitatile enumerate, lasand in urma un copil fals – un “Changeling“. Referirea la subiectul filmului nu este intamplatoare, astfel ca desi nu identificam divinitate de niciun fel, procesul explicat are loc si este o intamplare adevarata.

Personal, “Changeling” imi pare a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului 2008, asftel ca scuza de a-l urmari fie si in prezent, nu este una condamnabila, pentru ca subiectul sau, desi nu este unul actual, se evidentiaza printr-un acting foarte bun care atesta calitatile scenariului. Atat Hilary Swank, cat si Reese Witherspoon au dat auditii pentru rolul protagonistei principale, insa Clint Eastwood a ales s-o distribuie pe Angelina Jolie, la sugestia producatorului executiv Ron Howard. Cel din urma a sesizat potrivirea chipului sau, cu perioada si vremurile evocate.

Bazat pe povestea adevarata, ramasa in istorie cunoscuta drept “crimele Wineville Chicken Coop Murders”, filmul are privilegiul de a fi transpus subiectul, cu ajutorul maiestriei regizorale a lui Clint Eastwood. Daca recenta productie asupra caruia si-a adus contributia nu a fost atat de convingatoare (vezi “Hereafter”), “Changelling” este nemaipomenit. Departe de a fi perfect, are decenta de a fi inscris intocmai caracteristicile genurilor carota ii apartine. Daca intregul fundal pentru desfasurarea evenimentelor este dramatic, partea de mister este fara menajamente exploatata la maxim, pentru a contura un thriller care va rasturna teorii.

Intr-un Los Angeles al anului 1928, sufocat in coruptie si lupta pentru putere, filmul detalieaza zbuciumul unei mame in a-si gasi si recupera baiatul disparut de acasa. Odata semnalata disparitia fiului sau Walter, Christine (Angelina Jolie) se loveste de scepticismul si lipsa de interes ale autoritatilor in cauza. Desi intr-un final politia gaseste un baiat, aceasta incearca sa ii convinga ca nu este fiul sau disparut cu ceva luni in urma. Politia va incerca tot ce-i sta in putinta sa o reduca la tacere, pentru a se lipsi de acuzele pentru incompetenta. Daca intre timp atentia autoritatilor este concentrata asupra baiatului adus acasa, fiul lui Christine, este in continuare disparut…. Singurul suport oferit, vine din partea unui reverend, Gustav Briegleb, interpretat memorabil de un John Malkovich, la fel de maiestuos.

Cu o durata ce depaseste doua ore, filmul este divizat in doua porti, la fel de concentrate si emotionante. Pe de-o parte avem lupta unei mame care se incapataneaza sa-si gaseasca fiul si sa-l readuca in caminul de unde a fost furat. Pe de alta, un razboi tacit purtat de o femeie care, cu multa indarjire si curaj, decide sa tina piept unui sistem corupt. Angelina Jolie a facut probabil cel mai bun rol din cariera sa (vezi conversatia din final cu cel vinovat). Cu riscul de a exagera, asta este parerea mea. De vina pentru recunoasterea unor merite probabil neindreptatie, poate fi actiunea filmului care m-a prins inca din primele cadre si care m-a lasat usor zbuciumata la finele filmului. Ma recunosc invinsa in fata punctulului culminant al filmului, pentru ca m-a surpins intr-o masura neasteptata. Desi socant, filmul se va dovedi unul relaxant de urmarit, numai bun de comentat, povestit si recomandat ulterior.

Passengers (2008)

“What is scary about commitment is that your life becomes real. It is not a plan, it is not what you had hoped for – it is real.”

Ca sa fie lucrurile lamurite de la inceput, am sa incerc sa fiu cat mai obiectiva si nu am sa ridic in slavi pelicula de fata, nu pentru ca nu mi-a placut, nu pentru ca nu m-a surprins ci doar pentru ca nu a venit cu nimic nou. Nu am sa aduc exemple ale filmelor dupa care scenaristul pare a se fi “inspirat”, pentru ca va fi suficient sa nominalizez un film din acelasi registru pentru a anticipa povestea si implicit finalul.

Nu a fost pura intamplare, alegerea filmului, acesta fiindu-mi recomandat in prealabil de unul dintre prietenii care imi cunoaste foarte bine gustul pentru filmele cu final neasteptat si slabiciunea mea pentru Anne Hathaway.

Stiam un mic sinopsis despre film, descrierea facuta intaratandu-ma sa vreau sa il vad. Ce ar mai fi putut fi asa de grozav la inca o prabusire a unui avion?

Subiectul, asa cum am zis porneste de la un incident aviatic. Supravietuitorii (5 la numar) afectati de tragedia traita, vor fi supusi unui tratament psihologic asistat de personajul interpretat de Anne Hathaway- Claire Summers.

Unul dintre pasageri, Eric (Patrcik Wilson care pana acum a facut alegeri destul de decente pentru personajele interpretate), refuza sa se alature grupului reunit, in speranta  depasirii traumelor survenite.Acesta ii va  starni curiozitate tinerei Claire prin misterul afisat, fiind unul dintre cei mai greu de consiliat  pacienti.Corobarand informatiile primite, Claire va suspecta reprezentantii liniilor aeriene de conspiratie….

Nu suna asa atragator subiectul, filmul cu atat mai putin daca actiunea se desfasoara anevoie si incet…. avanseaza incredibil de greu si trebuie sa ai al naibii de multa rabdare ca sa ajungi pana la finele sau.

Nu pot sa afirm ca m-a plictisit, fiind un thriller captivant, insa modul in care actiunea evolueaza nu ma multumeste suficient de mult incat sa fie o prima recomandare pentru insomniatici si pentru cei dornici de adrenalina.

Am preferat, deci, ca la incheierea peliculei sa ma multumesc cu povestea de dragoste prezenta, (trebuia sa avem si una d-asta nu?) si sa nu mai mustacesc, pentru ca finalul peliculei a salvat pe cat posibil intreaga reprezentare.Nu mi-a placut trecerea “subtila” de la adevar la minciuna si/ sau viceversa nepunandu-se suficient de mult accent exact acolo unde trebuia.

Desi nu pare, are totusi un mesaj puternic, astfel ca adopta o viziune noua asupra vietii si asupra mortii, nu intr-un mod fantezist, pastrand o nota de mister, in limita cunoasterii.

Are plusuri, are minusuri, clasandu-se undeva la o medie a filmelor, asa cum mai mai mentionat, lucrul care salveaza fiind “end”-ul care surprinde, intreaga actiune de pana atunci conducandu-te pe o pista falsa (si la propriu si la figurat).

Posibil sa trezeasca unele intrebari spectatorului, asta datorita sferei in care va ajunge. Sunt un pic reticienta in a-l propune, insa merita o vizionare, avand impact diferit asupra fiecaruia in parte, putand multumi sau nu.