“-Norah: There’s this part of Judaism that I like. Tikun Olam. It said that the world is broken into pieces and everyone has to find them and put them back together.
-Nick: Maybe we don’t have to find it. Maybe we are the pieces. “
Tin sa mentionez inca de la inceput ca nu aveam nici cea mai mica asteptare de la film. Nu intentionam nici macar sa finalizez urmarirea sa: mai avusesm o tentativa inainte care insa nu se concretizaze nici macar cu intriga.
Nu cred ca aveam tocmai dispozitia necesara, de vina sa fi fost poate chiar si inceputul nu neaparat anevoios cat fara conturarea unei idei precise
Nu am sa disec filmul in filosofii, nu am sa trag concluzii moralizatoare si cu siguranta nu voi prezenta pelicula ca pe un film de referinta. Am sa ii recunosc meritele de a fi un film simplu, sincer, liniar, simpatic, modern si interesant.
Bazat pe romanul cu acelasi nume, scris de Rachel Cohn si David Levithan filmul spune povestea a doi adolescenti tipici, diferiti dar care se vor dovedi a avea atat de multe in comun. Actiunea centrala este derulata pe durata unei singure seri, o noapte care nu anunta evenimentele ulterioare…
Nick (Michael Cera) si Norah (Kat Dennings), caci despre ei este vorba, fac parte din doua grupuri diferite care o au ca punct comun pe Tris: fosta iubita infidela (bineinteles ca el nu stie asta) a primului si actuala “prietena” a celei de-a doua (subliniez ca ii face zile fripte).
Nick are trei prieteni loiali, reuniti intr-o formatie … sa ii spunem speciala care stiu ce e mai bine pentru el: relatia cu Tris l-a distrus si are nevoie sa fie salvat. Am mentionat ca cei trei sunt gay? Asta ii face experti in relatiile sentimentale…. sau nu. Vom afla pana la sfarsit daca alegerile lor sunt inspirate..
Norah pe de-o parte, are toate usile deschise:polita de asigurare -un tata cu nume in lumea producatorilor.Ultima relatie a sa nu este nici pe departe incheiata, fiind una cu beneficii, cum o descrie personajul.
O noapte intr-un club aduce doi oameni impreuna, cu un scop comun: gaseste formatia al carei fan esti, trupa decisa sa sustine un concert intr-un loc secret- “Where is Fluffy?”. Intreaga cautare poate fi asociata cu usurinta cu cele mai hilare momente ale peliculei, fara a face abstractie de scenele cu guma de mestecat (inca nu m-am decis cum sa cataloghez secventele respective) care au facut obiectul multor discutii ulterioare.
Daca la aceasta cautare mai adaugi cea mai buna prietena disparuta (Caroline interpretata de Ari Graynor, infatiseaza filmul intr-un amuzament aparte gratie naturaletei cu care jongleaza cu personajul sau ), fostii prieteni care te urmaresc, secventele comice fac deliciul unui film savuros. Cel mai important: nu uita sa te distrezi.
Ceea ce este amuzant la acest film: ai o vaga idee despre ce urmeaza sa se intample, insa totusi esti surprins de urmatoarea imagine care iti confirma ca romantismul si comedia fac nota buna impreuna. Dozate in proportii pretentioase, ofera exact produsul necesar pentru a supravietui dezastrelor cinematografice anterioare.
Lungmetrajul este regizat de Peter Sollett, nu tocmai cunoscut publicului roman, poate pentru ca nu a oferit de-a lungul carierei sale foarte multe productii, insa “Nick and Norah’s infinite playlist” merita sa fie urmarit pentru povestea unica prezetata intr-un mod atat de inovator
“Molly: What do you call that little thing? Mortimer Granville: I was calling it the feather duster. Molly: Well I’d think of something quick, so that a girl knows what to ask for. “
Comentarii recente