Take Me Home Tonight (2011)

“Whatever you do, it’s what you’re gonna be. And I just don’t know what I wanna be. Yet. “

• Regizor: Michael Dowse
• Actori: Topher Grace, Anna Faris,Dan Fogler, Teresa Palmer, Chris Pratt, Michelle Trachtenberg, Michael Biehn
• Gen:Drama, Comedie, Romantic
• Premii: 1 nominalizare Teen Choice Awards
• Tara: SUA
• Durata: 97 minute
• Rating autor: nota 7

Va propun o comedie romantica plina de dulcegarii, clisee si situatii amuzante, un film pe care mai mult ca sigur il veti uita in ziua urmatoare, dar nu va supara pentru romantismul exagerat pentru ca va va detasa de cotidian, pe durata celor 90 de minute. “Take Me Home Tonight” mi-a adus aminte de vechile filme de comedii facute doar pentru adolescentii “neintelesi”, filme ca “Boys & Girls”, “10 Things I Hate About You”, “American Pie”, “She’s all That” sau “Can’t Hardly Wait ”, comuna fiind prezenta liceenilor sau a proaspetilor absolventi. Fiind o comedie retro care se respectca, filmul si-a imprumutat titlul “Take Me Home Tonight” prin referirea la piesa inclusa in albumul omonim Money’s din 1986 ( foarte buna coloana sonora). Pentru nostalgicii anilor’ 80, pelicula va oferi piese musicale care va trezi amintiri, pofta de dans sau doar amuzament. Nu vi se intampla sa asociati anumite melodii cu un anume moment din viata voastra? Mie da, poate si de asta am gasit reconfortant soundtrackul final. Macar de ar fi fost suficienta muzica sa valorificam filmul.

Perioada liceului este pentru multi dintre noi una dintre cele mai frumoase etape, precedate doar de timpul minunat petrecut in facultate. Matt este un tanar de 23 ani care refuza sa se maturieze. Eu o sa spun ca mai degraba este la fel de indecis si speriat de premisa viitorului la fel ca noi toti. Desi a absolvit  prestigiosul colegiu MIT, acesta se multumeste cu un job intr-un mall, la un magazin cu casete video. Pe de alta parte, sora sa geamana Wendy (Anna Faris) isi refuza aprofundarea studiilor, multumindu-se cu o relatie plafonata cu Kyle Masterson (cei doi sunt cuplu in realitate). Barry, cel mai bun prieten al lui Matt, este recent concediat, asa ca invitatia de a participa la o petrecere de Ziua Muncii, va fi nu doar binevenita, ci si un impuls pentru a se descatusa de inhibitii. La proprii. La invitatia facuta de organizator, raspunde afirmativ si Tori Frederking (ciudat nume), cea de care Matt a fost indragostit in liceu si cu care a petrecut 7 minute magice, rememorate cu fiecare ocazie. Cum va decurge intalnirea celor doi si ce surprize genereaza noaptea de distractie in viata celor trei… va trebui sa vedeti voi insiva.

„Take Me Home Tonight” sta postat undeva la limita dintre banal si mediocru, insa are acel ingredient care te agata de subiect si personaje, si anume un story simplu cu personaje comune care reprezinta tipare tipice. Este adevarat ca mare parte a evenimentelor sunt intuite inca dinainte de a fi infaptuite insa, avand in vedere ca scenariul a fost redactat pentru un public tinta adolescentin, asteptarile nu sunt foarte mari. Reinvierea atmosferei anilor ’80 nu este pusa doar in seama coloanei sonore, cat si pe umerii tinutei  (plus a atitudinii) personajelor foarte simpatice. O calitate a filmului este revendicata de glumele si gagurile decente, evidentiate onorabile. Pentru serile lungi si plictisitoare, o doza moderata de comedie este binevenita, daca mai inseram si putin romantism numai bine.
P.S: Asa-i ca nu o recunoasteti pe Anna Faris pe poster?

Up in the Air (2009)

“- You know that moment when you look into somebody’s eyes and you can feel them staring into your soul and the whole world goes quiet just for a second?
-  Yes.
– Right. Well, I don’t. “

• Regizor: Jason Reitman
• Actori: George Clooney, Vera Farmiga, Anna Kendrick, Jason Bateman
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: 60 nominalizari (6 Oscar, 4 Golden Globe, 4 BAFTA); 56 premii castigate
• Tara: SUA
• Durata: 109 minute
• Rating autor: nota 7.5

Regizorul Jason Reitman, revine cu al treilea sau proiect, dupa implicarea in productiile „Thank you for Smoking” si „Juno”, de data asta un film dintr-o factura care analizeaza motivul crizei financiare, cauzele, dar mai ales efectele sale asupra populatiei muncitoare. Se pare ca Jason a gasit o metoda care da roade: se ia o poveste teoretic banala  si o transforma intr-una de interes general, exploatand teme care solicita implicarea indivizilor pe o scara larga. „Up in the Air” este un produs comercial, care ii reuneste in rolurile principale pe Geoge Clooney, Vera Fermiga (imi place din ce in ce mai mult) si Anna Kendrick, atribuindu-i fiecaruia un rol care se ghideaza dupa un scenariu inteligent, cu mici defecte, acoperite de prestatiile trioului.

Putin sceptica in momentul deciziei de a-l urmari, ma declar multumita. Invinovatesc parerile nejustificate care desfiintau pelicula, intituland-o fie plictisitoare, fara elan sau lipsita de un story incitant si concluzionez ca toate nominalizarile insiruite la diverse festivaluri ii sunt meritate. Pe scurt, filmul mi-a placut. Nu o sa va mint si nu o sa exagerez spunand ca este nemaipomenit, pentru ca as fi ipocrita. Cel mult, este un film care nu face abuz de superficialitate si demonteaza conceptiile conform carora un film poate fi cunoscut doar printr-o poveste nuantata cu  romantism dulce sau cu dramatism suparator.

Ryan Bingham (George Clooney) este expert in resurse umane, mai exact este persoana care isi insuseste toate “blestemele” angajatilor marilor companii, el fiind responsabil cu anuntarea salariatilor ca sunt concediati. Vesnic aflat intre drumurile cu avionul, scopul sau „nobil” presupune cumularea a 10 milioane de mile, uitand cu detasare de adevaratele probleme ale vietii. Ryan se vede cu planurile compromise atunci cand seful sau angajeaza o tanara, Natalie Keener (Anna Kendrick), care vine cu propunerea de a face anunturile de disponibilizari, virtual, pentru a se renunta la calatoriile cu avionul, si implicit pentru a se reduce anumite costuri. Ryan Bingham decide sa-i prezinte lui Natalie, exact ce presupune jobul sau, pornind impreuna cu aceasta intr-o calatorie care se anunta a fi una plina de momente dezamagitoare, revelatoare sau descumpanitoare, pentru amandoi. In barul unui hotel,  Ryan Bingham o intalneste pe Alex (Vera Fermiga) si se implica, in ciuda existentei sale solitare, intr-o relatie serioasa cu aceasta. Ceea ce nu stie Ryan, este ca Alex, are propriile sale secrete….

Scenele in care Clooney si Kendrick lipsesc in conversatia cu cei concediati, sunt reale, oamenii pe care ii vedem spunandu-si supararea si incertitudinile privind viitorul lor, au fost filmati in urma unui anunt  postat in St. Louis si Detroit de echipa “Up in the Air”. Lucru dovedit, recesiunea este un fenomen care a afectat vietile a milioane de muncitori din intreaga lume, filmul bucurandu-se astfel de un avantaj major, gratie tematicii abordate. Desi central sta rolul lui Clooney, personajul lui Natalie (poarta un costum office in fiecare moment al aparitiei) mi s-a parut foarte bine trasat, rivalizand  solid cu cel dintai. Cei doi sunt foarte buni impreuna, Vera fiind clasata pe locul secund, prezentele sale episodice fiind nu tocmai sesizabile. Nu listati filmul prioritar in serile mohorate, pentru ca mai mult ca sigur nu veti avea taria de a finaliza vizionarea. Depinde foarte mult dispozitia pentru a aprecia pelicula. Nu este unul dintre cele mai valoroase filme ale 2010, insa nici nu merita sa fie inlaturat. Vizionare placuta!

From Prada to Nada (2011)

“I avoid relationships because I can’t count on them. “

• Regizor: Angel Gracia
• Actori: Camilla Belle, Alexa Vega, Kuno Becker, Nicholas D’Agosto, Wilmer Valderrama
• Gen: Romantic, Comedie
• Premii: 1 nominalizare premiile Imagen Award (Wilmer Valderrama )
• Tara: SUA/ Marea Britanie
• Durata: 107 minute
• Rating autor: nota 6

Un motiv infantil m-a determinat sa urmaresc una dintre cel mai prost primite comedii romantice ale 2011, si anume titlul. Da, stiu, suna prostesc, insa eram curioasa sa vad cam care ar fi aventura descrisa in trecerea de la „Prada” la „Nada”, omitand jocul de cuvinte,  mai mult decat evident.

O readaptare (esuata) a romanului „Sense and Sensibility” (Jane Austen), “From Prada to Nada”, este descris ca o versiune latino a scrierii engleze din secolul XIX.
O “dramedie” romantica, nu trebuie sa aiba mereu priza la public. Nici compozitia de fata nu face exceptie, ca urmare va recomand sa o urmariti in cazul in care aveti o plictiseala acuta, care nu poate fi alungata deloc, sau in cazuri extreme cand ati epuizat intreaga resursa in materie de filme. Va garantez, in pofida introducerii rautacioase, ca va veti destinde.

Camilla Belle mi-a placut foarte mult in “10 000 BC”, Alexa Vega fiind o prezenta mult mai marcanta in vremurile cand era inca o copila. Punandu-le pe cele doua in postura de a interpreta rolul a doua surori, nu ar fi reprezentat, in pozitia mea, un motiv bine cladit de a urmari filmul. Totusi, cele doua s-au descurcat onorabil. Subiectul, este simplu: doua surori Nora (Camilla Belle) si Mary (Alexa Vega), crescute in cartierul Beverly Hills, sunt obligate ca, odata cu moartea tatalui lor, sa se mute in zona limitrofa a Los Angelesului.  Pentru a detalia, se presupune ca acestea sa fie caractere diferite si sa aiba perceptii total disctincte asupra dragostei, asa cum una dintre ele puncteaza relatiile lor: “me always, she never”.

Kuno Becker are un rol episodic, deloc unul graitor, o aparite banala, dupa incheierea trilogiei “Goal”. Avem parte de doua istorisiri de dragoste, una mai frumoasa ca allta, una mai rasuflata ca cealalta. Mai mult m-a prins povestea Norei, poate pentru faptul ca este si ceva mai serioasa, jumatatea sa contribuind la valorificarea cuplului- Nicholas D’Agosto, (il stiti din seria “Heroes”, incheiata prematur). Nu vreau sa fiu sarcastica, dar stiam care va fi deznodamantul filmului, inca din primul sfert de ora urmarit. In pofida acestui impediment, nu regret faptul ca am dedicat timp filmului, si nu m-ar fi deranjat daca s-ar fi prelungit.

Nu este unul dintre cele mai slabe sau proaste filme de gen, este doar un film lejer care nu-ti pune in miscare vreunul dintre neuroni. Asezati-va comod in fotoliu si nu va asteptati sa radeti sau sa lacrimati… cel mult va veti detasa de problemele ivite pe parcursul unei zile greoaie, multumita mixului “anglo-spaniol”, unde doua culturi se ciocnesc intru-amuzamentul moderat al publicului.

THE HOLIDAY (2006)

“I understand feeling as small and as insignificant as humanly possible. And how it can actually ache in places you didn’t know you had inside you. And it doesn’t matter how many new haircuts you get, or gyms you join, or how many glasses of chardonnay you drink with your girlfriends… you still go to bed every night going over every detail and wonder what you did wrong or how you could have misunderstood. And how in the hell for that brief moment you could think that you were that happy. And sometimes you can even convince yourself that he’ll see the light and show up at your door. And after all that, however long all that may be, you’ll go somewhere new. And you’ll meet people who make you feel worthwhile again. And little pieces of your soul will finally come back. And all that fuzzy stuff, those years of your life that you wasted, that will eventually begin to fade..”

Mi-au placut atat de mult replicile din filmul asta, incat mi-a fost extrem de dificil sa ma opresc la una singura care sa denote pe cat posibil in linii discrete intreaga tema a “The Holiday”.

Am evitat mult timp sa-l vizionez: ma speria durata de peste doua ore si subiectul nu ma incanta atat de mult, incat de fiecare data spuneam pas, preferand sa urmaresc ceva care se bucura de o publicitata mai convingatoare. Nimic mai gresit! Ma acuz de superficialitate si ma invinovatesc de faptul ca am amanat atat de mult sa gasesc o oaza de relaxare intr-o perioada in care nu avem parte decat de blockbustere imune la sentimente, mate.

“The Holiday” se bucura de o distributie care reuneste nume cunoscute, iubite de public, incercand in pelicula de fata sa se distanteze de ceea ce au facut pana acum, construind un nou concept al filmelor romantice.

Kate Winslet, Cameron Diaz, Black Jack si Jude Law sunt capul de afis al filmului infatisandu-i pe rand pe Iris, Amanda, Miles si Graham.

Iris (Kate Winslet) si Amanda (Cameron Diaz) sunt două femei care nu s-au cunoscut niciodată şi trăiesc la mii de mile distanta una de cealaltă confruntandu-se cu o problemă similară in viata sentimentala, aceasta aducandu-le  insatisfactie si nemultumire in existenta lor de zi cu zi.

Ele se cunosc online pe siteul unei agentii de inchirieri de case de vacanta şi imediat hotărăsc să facă schimb de resedinte, aventurandu-se inconsient in cea mai frumoasa experinta a fiecareia de pana atunci.Iris se mută în casa Amandei din L.A., în însorita California, în timp ce Amanda ajunge în înzăpezita Anglie.

La puţin timp după ce ajung la destinaţie, acestea se vor cunoaste pe ele insesi si vor deveni mai hotarate ca niciodata sa isi acorde o sansa, vor realiza potentialul lor si vor intelege prin intermediul oamenilor cunoscuti ca viata este o calatorie  neintrerupta, tradusa prin trecerea timpului.

Cuplurile formate sunt plasate la poluri opusi, insa sunt deopotriva asumate si placute.  Diaz-Law: cuplul de reclamă cu alură  intensa a la Hollywood cu accente de glamour. Avem si un cuplu nostim dar totusi matur, mai mult ancorat in realitate,  Winslet-Black, fiecare dintre acestia intrand perfect in rolul sau.

Nu am sa exagerez spunand ca este un film de referinta, insa nu se chinuie sa faca mai mult decat trebuie si asta se vede. Se vede in rezultatul final care nu este  decat o comedioara usoara cu  un aer de sarbatoare, pentru a nu se dezice de titlu.

Filmul este presarat cu multe gaguri, nu face exces de clisee (atat cat i se permite) si are o paleta diversificate de momente amuzante, romantice, pe alocuri dramatice, dar care simultan intregesc o compozitie minunata de savurat intr-o dupa amiaza ploioasa

“If you were a melody… I used only the good notes.”