In Time (2011)

“- Philippe Weis: For a few to remain immortal, many must die.
   – Will Salas: No one should be immortal, if even one person has to die.”

• Regizor: Andrew Niccol
• Actori: Justin Timberlake, Amanda Seyfried, Cillian Murphy, Olivia Wilde, Michael William Freeman, Matt Bomer, Alex Pettyfer, Vincent Kartheiser
• Gen: Thriller, S.F.
• Premii: niciun premiu/ nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 109 minute
• Rating autor: nota 8

Foarte putine creatii SF se incumeta sa-si faca aparitia in plan cinematografic. Acele doar cateva productii vizionare aparute nu sunt tocmai cautate de publicul consumator de filme tipice, fara pretentii si seci. Cel mai mare castig al „In time” este faptul ca si-a tiparit pe afis doua nume autohtone in rolurile principale, si anume  Justin Timberlake si Amanda Seyfried, celor doi alipindu-li-se Vincent Kartheiser, Olivia Wilde si nu numai. Cei patru se reunesc dupa opt ani de la productia brutal de sincera –“Alpha Dog”.Posibilul scenariu asupra viitorului propus de producatori se descrie ca unul revolutionar, frustrant, deloc echitabil, caracterizat de resemnare si lipsit de contestare.

Intr-un viitor nu foarte indepartat, civilizatia a facut progrese in stoparea procesului de imbatranirie. Pentru a se evita suprapopularea, societatea face selectarea naturala pe principiul evident, cel mai puternic (puteti spune cel mai bogat) traieste. Timpul a devenit moneda de schimb pentru activitatile de zi cu zi, si ramane singurul element care face diferenta nu doar in alegeri, ci impune o limitare evidenta intre viata si moarte, intre supravietuitori si invinsi. Fiecare individ ajuns la 25 de ani trebuie sa-si accepte chipul pentru ca „that’s gonna look like for the rest of my life”. Tanarul Will Salas (Justin Timberlake), un om de rand dintr-un district saracacios, se zbate sa traiasca dupa o zi pe alta. Intalnirea cu un individ bogat si cu principii solide asupra vietii, fara niciun scop de a-si lungi durerea, ii va schimba existenta. Ajuns in cercurile din cele mai inalte, o va cunoaste pe Sylvia Weis (Amanda Seyfried), fiica rasfata si plictisita a unui antreprenor iscusit. Urmarit de cronometrori, paznicii bunei desfasurari a sistemului, Will o atrage pe Sylvia intr-o lupta personala pentru daramarea regulilor.

Prezenta celor intitulati „time keepers” mi-a adus aminte de ofiterii numiti “Preoţii Tetragrammaton” dintr-un alt film de marca pentru genul distopic de actiune, productia de necontestat „Equilibrium”. Asemanarile nu impiedica diferentierea intre cele doua pelicule, permitand ca pentru fiecare sa se pastreze caracterul distinct. Paralela facuta intre scena de debut si una dinspre final (vezi momentul reintalnirii precedat de o fuga contra cronometru) este o parte preferata a peliculei.  Se poate jongla foarte usor cu notiunea de timp. Asta au si facut scenaristii in replicile protagonistilor, carora le-a ajutat traiectoria prin rostirea multor dialoguri cu implicatii temporale.

Sunt cateva aspecte care nu pot fi trecute cu vederea, desi accepti sa faci o conventie pentru ca esti constient ca privesti o marca science fiction. Cum poti sa scapi de fiecare data, novice fiind in „evadari”, de urmaririle unor hoti sau ale unor oameni antrenati in capturarea ta? Detalii in care nu trebuie sa ne incurcam . Incantata am fost de toti actorii, mai putin de Cillian Murphy. Nu a fost in cea mai buna dispozitie a sa, de multe ori parand detasat de poveste. Amanda Seyfried (singura care are varsta indicata- 25 de ani) este la fel cum a obisnuit: energica, rebela si aventuroasa. Impreuna cu Justin Timberlake, care trebuie sa recunosc a facut fata cu succes solicitarilor rolului, a reusit sa-ti reimprospateze memoria asupra celor cunoscuti ca Bonnie si Clyde. Ignorand propaganda facuta in jurul filmului, „In Time” nu este cel mai bun produs al 2011, insa poate fi inclus intr-un top „must-see”, cu aviz pentru consumatorii filmelor cu si despre viitor.

DEAR JOHN (2010)

Va spun din start ca am fost dezamagit de acest film. Din cate stiu si Angi are aceiasi parere, dar cum am vazut ca ea nu a facut o recenzie la acest film si eu l-am vazut de curand m-am decis sa scriu eu.

Povestea incepe promitator si frumos. Un el si o ea se intalnesc pe o plaja, si totul pare perfect. El mai stangaci, ea mai indrazneata, se indragostesc rapid. Dar stiam dinainte ca acesta va fi un altfel de film, un film bazat mai mult pe scrisorile care aveau sa si le scrie fiecare.

Cei doi petrec doar doua saptamani impreuna, doua saptamani frumoase si pline de romantism, dar apoi el este nevoit sa se intoarca in armata, unde mai avea de servit inca 12 luni. Se hotaresc sa isi scrie si totul pare ca ar merge in directia buna. Apoi nu stiu…ceva s-a intamplat si filmul coboara vertiginos. Totul cred ca are de-aface cu montajul cu editarea scenelor incat acel colaj de scene in care cei doi isi citesc scrisorile celuilalt nu prea m-a atras. Ati zice ca poate sunt eu pretentios si nu stiu ce este acela romantism. Din contra  stiu ! Eu aici critic modul in care a fost spusa povestea. Si daca tot mai vroiati sa vedeti acest film sa va mai zic una care poate o sa va taie pofta.

Eu urasc filmele in care intriga apare fortat.  Adica apare un element de decizie prosteasca care pune la incercare personajele. In acest film acel element a fost

Letters to Juliet (2010)

“What and If are two words as non-threatening as words can be. But put them together side-by-side and they have the power to haunt you for the rest of your life: What if? What if? What if? I don’t know how your story ended but if what you felt then was true love, then it’s never too late. If it was true then, why wouldn’t it be true now? You need only the courage to follow your heart..”

Putina siropeala nu strica nimanui din cand in cand … cel putin asa imi place mie sa  cred.

Niciodata nu a fost prea mult romantism in viata noastra, insa “Letters to Juliet”, indulceste cu riscul de a creste glicemia. Sunt un pic acida? Probabil. Insa pentru ca trebuie sa fiu realista, unul din punctele slabe ale filmului sunt tocmai dulcegariile astea exagerate.

Peisajele, de-a dreptul incantatoare, imbata privitorul si il invita intr-o mica excursie, fara a plati bilet, singurele conditii care trebuie indeplinite fiind dispozitia  si disponibiltatea ca pret de aproape doua ore sa faca abstractie de povestioara din fundal si sa se bucure de o plimbare unde va explora stradutele Veronei, tinuturile viticole ale Italiei, cladirile care poarta amprenta trecerii veacurilor si va face un popas spre a face cunostinta cu ospitalitatea locuitorilor.

Sa nu se inteleaga gresit. Ideea filmului nu este rea. Povestea in sine nu este suficient de bine exploatata, desi este atractiva si promite un script interesant. Amanda Seyfriend este o actrita care are un inceput destul de bun pe taramul batranului Hollywood, rolul din musicalul “Mamma Mia” ( care personal il consider a fi minunat) propulsand-o pe un fagas care trebuie urmarit.

Personajul intruchipat de aceasta in LtJ- Sophie, are o relatie care pare a o multumi (in asta sa constea fericirea?). Impreuna cu partenerul sau planuieste o escapda in Verona, o “prehoneymoon”, asa cum o numesc cei doi.

Ajunsi aici, cei doi isi fac planuri diferite, instrainandu-se inainte de a-si da seama, astfel ca Sophie, ajunge la casa in care se presupune a fi trait indragostita Capulet. Aici vin anual tinerele care iubesc si au nevoie de un sfat din partea acesteia.

Sophie va descoperi ca patru femei se ocupa sa raspunda scrisorilor, incercand pe cat posibil sa gaseasca rezolvare diverselor “tragedii”. De-a dreptul emoţionată de continutul unei unei scrisori uitate intre zidurile cladirii timp de 50 de ani, tânăra  răspunde autoarei de atunci, fără să ştie că scrisoarea ei va atrage o reacţie imediată din partea destinatarei, Claire (Vanessa Redgrave ). Din acest moment vom asista la o poveste despre dragoste, vrandu-se pe alocuri a fi amuzanta.

Nu este tocmai o recomandare pe care as face-o unui baiat. Este un film dragut, fara nuanta si nu indrazneste sa faca mai mult decat ce si-a propus: sa il urmaresti si atat.

Nu te vei intoarce la el, pentru ca te-a impresionat o secventa anume, sau pentru ca te-a induiosat dincolo de limitele tale. Daca esti amator al filmelor de dragoste, mai mult romantice si mai putin comedii, atunci poti apela cu incredere la “Letters to Juliet”, pentru a-ti potoli setea si pentru a-ti umple timpul cu inca o istorioara de gen.