Hysteria (2011)

“Molly: What do you call that little thing? Mortimer Granville: I was calling it the feather duster. Molly: Well I’d think of something quick, so that a girl knows what to ask for. “

• Regizor: Tanya Wexler Actori: Maggie Gyllenhaal, Hugh Dancy, Jonathan Pryce, Felicity Jones, Rupert Everett
• Gen: Comedie, Romantic
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara : Marea Britanie
• Durata: 100 minute
• Rating autor: nota 6

     Am izbutit sa raman ferma in fata ecranului si sa fac o trecere scurta prin filele istoriei inventarii unui … stimulent de placere, cunoscut astazi sub numele de vibrator, dar care a debutat ca un stergator de praf. Curiosi ? Tocmai asta m-a indreptatit si pe mine sa vad “Hysteria”. Curiozitatea. Recunosc umil ca nu este un argument solid, dar subiectele tabu pot fi ofertante in crearea unor pelicule inedie. Din pacate nu este si cazul compozitiei in spatele careia se afla in mod surprinzator, o femeie

The Switch (2010)

 “Look at us, running around. Always rushed, always late. I guess that’s why they call it the human race. What we crave most in this world is connection. For some people it happens at first site.  It’s fate working its magic. But that’s not the way it really works. For the rest of us, it’s a bit less romantic. It’s complicated, it’s messy. It’s about horrible timing, and fumbled opportunities.”

• Regizori: Josh Gordon, Will Speck
• Actori: Jennifer Aniston, Jason Bateman. Patrick Wilson, Jeff Goldblum , Juliette Lewis
• Gen: Comedie, Drama, Romantic
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 101 minute
• Rating autor: nota 7

Iata ca la doi ani de la lansare, am consmitit sa vad compozitia tripla drama- comedie- romantic si nu pot sa va spun decat ca , in ciuda tuturor parerilor care lasau “The Switch” sa fie un esec, pe mine m-a surprins pentru faptul ca a fost altceva decat ceea ce am crezut ca este. Un film calduros care relaxeaza si linisteste, nu impovareaza si reuseste sa fie, cel putin din prisma mea, un castig decent pentru filmografia actorilor principali, desi nu intentioneaza sa ramana indelung intiparit pe retina spectatorului

The Vow (2012)

“I vow to help you love life, to always hold you with tenderness and to have the patience that love demands, to speak when words are needed and to share the silence when they are not and to live within the warmth of your heart and always call it home.”

• Regizor: Michael Sucsy
• Actori: Rachel McAdams, Channing Tatum, Sam Neill, Jessica Lange, Scott Speedman
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 104 minute
• Rating autor: nota 6

Cand iti ajunge la urechi confirmarea oficiala ca o poveste de dragoste tragica este ecranizata, atunci partea ta vadit romantica incurabil isi rezerva un locsor generos pentru ceea ce se anunta a fi o compozitie ce sensibilieaza direct, fara menajamente. Dezamagirea este mai mare, cu cat si pronosticurile facute anterior castigasera o proportie considerabila. Da, “The Vow” este un film de dragoste. Da, ii are in rolurile principale pe carismaticii Rachel McAdams si Channing Tatum, dar… nu. Primeste un “nu” pentru faptul ca nu-ti atinge coarda sensibila atat cat ai fi intuit (pregatita in prealabil sa faca fata unei istorioare placut de siropoasa), ), decat pentru a-ti reaminti de alte filme romantice la care ai plans de fericire mai rar, dar de tristete adeseori.

Moulin Rouge ! (2001)

“-Days turned into weeks, weeks turned into months. And then, one not-so-very special day, I went to my typewriter, I sat down, and I wrote our story. A story about a time, a story about a place, a story about the people. But above all things, a story about love. A love that will live forever. The greatest thing you’ll ever learn is just to love and be loved in return  “

• Regizor: Baz Luhrmann
• Actori: Nicole Kidman, Ewan McGregor, John Leguizamo, Richard Roxburgh, Jacek Koman, Caroline O’Connor
• Gen: Drama, Muzical, Romantic
• Premii: 69 premii (2 premii Oscar, 3 premii Globul de Aur) si 82 de nominalizari (6 Oscar, 3 Globul de Aur)
• Tara: Australia
• Durata: 127 minute
• Rating autor: nota 9

Un spectacol revolutionar si  boem, “Moulin Rouge” este un musical care iti acapareaza toate simturile, iti solicita ritmic prezenta constanta si invoca trairi haotice, dar bine proportionate. Dirijorul cinematografic, Baz Luhrmann, revine pentru inca o povestea magica si inedita, dupa ce initial ni s-a prezentat cu “Romeo and Juliet”. Acesta ne rezerva un loc in primul rand al salii si ne invita sa luam parte la nasterea si daramarea mitului parizian “Moulin Rouge” .

In drama romantica, interpretata in tonuri musicale care alterneaza intre veselie si tristete, Parisul imbraca o infatisare urata si ascunsa a sfarsitului de secol XIX. Un tanar idealist si naiv, scriitorul Christian (Ewan McGregor)

Partition (2007)

” -I can’t. I can not leave without her. She is my life

- If you want to keep your life… leave”

• Regizor: Vic Sarin
• Actori: Neve Campbell, Jimi Mistry, Kristin Kreuk
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: 2 premii si 8 nominalizari
• Tara: Canada | Africa de Sud | Marea Britanie
• Durata: 116 minute
• Rating autor: nota 7

Pe fundalul istoric al evenimentelor ce a divizat India printr-o lupta covarsitoare ce a decimat populatia in 1947, supravietuitorii ororilor incearca sa-si recladeasca o viata. Dramele romantice inscrise intr-un motiv tragic mi-au parut intodeauna a fi supraapreciate. Insa, de cele mai multe ori se intampla ca unele dintre ele sa nu se faca atat de cunoscute pe cat ar fi trebuit, invinuind  publicul care cauta blockbustere ce imprumuta pe afise nume consacrate si neglijeaza astfel productii autentice care iti relateaza un subiect bun, sprijinit de o interpretare  deloc compromitatoare. Coproductie a mai multor tari, “Partition” mi-a oferit ragazul de a reflecta asupra multor conventii pe care umanitatea si-a cladit credinta si istoria. Ma refer aici la aspectul religios si national: impunerea unor restrictii pentru a-ti imparti viata cu cineva, se justifica doar prin “nu trebuie” ?

Ofiteri ai armatei indiene, Gian Singh si Avtar Singh sunt sub comanda unui prieten apropiat, Andrew Stilwell. Acesta locuieste cu sora sa Margaret (Neve Campbell), care la randul sau s-a apropiat de cei trei. Detasati in Burna, in mijlocul unor conflicte incepute cu mai bine de trei secole in urma, vor trebui sa lupte sa se intoarca. Dupa 6 ani, acasa nu revin decat doi- Gian (Jimi Mistry) si Avtar. Simtindu-se vinovat de moartea lui Andrew, de a carui protectie o asigurare pe sora sa, Gian se izoleaza in caminul sau, refuzand sa ia parte la luptele sangeroase la care camarazii sai continua sa ia parte, independent. O familie de musulmani traverseaza India pentru a ajunge la Pakistan, insa este atacata de soldatii care isi cauta propria dreptate. Cea mai tanara dintre acestia, Naseem (Kristin Kreuk) reuseste sa fuga. Gasita la timp de Gian, inainte de a fi omorata, speriata, aceasta este adapostita in casa lui, riscand sa atraga ura comunitatii.

Partea cea mai tentanta este melanjul de culturi. S-a mizat pe acest aspect si a fost cel mai bine evidentiat, asta in contrast cu povestea de dragoste care primeste rolul principal. Foarte placuti actorii principali. Pe Kristin Kreuk, o stiam din “Smallvile”, astfel ca a fost ceva inedit sa o urmaresc intr-o partitura total diferita, infatisand o musulmana. Total necunoscut imi este Jimi Mistry: mi-a oferit sentimentul de caldura, siguranta si incredere. Exact ce caracteristici i s-au afiliat personajului sau. Faptul ca a izbutit sa ma convinga, in duo cu cea din urma, nu-mi limiteaza recomandarea, ba chiar imi sustine convingerea ca va placea. Meritele  ii sunt recunoscute prin diversele premii si nominalizari oferite. Mentionam la inceput ca te cucereste cultura: am sa adaug la asta si cateva peisaje care-ti taie rasuflarea. Ca orice drama romantica ce trebuie sa respecte genul, “Partition” a reusit sa-ti ofere un final care va restrange aprecierile, poate si singurul aspect care denigreaza pelicula in ansamblu, asta in stransa legatura cu faptul ca iti sunt oferite destule indicii pentru a sti la ce sa te astepti in desfasurarea intrigii.

Take Me Home Tonight (2011)

“Whatever you do, it’s what you’re gonna be. And I just don’t know what I wanna be. Yet. “

• Regizor: Michael Dowse
• Actori: Topher Grace, Anna Faris,Dan Fogler, Teresa Palmer, Chris Pratt, Michelle Trachtenberg, Michael Biehn
• Gen:Drama, Comedie, Romantic
• Premii: 1 nominalizare Teen Choice Awards
• Tara: SUA
• Durata: 97 minute
• Rating autor: nota 7

Va propun o comedie romantica plina de dulcegarii, clisee si situatii amuzante, un film pe care mai mult ca sigur il veti uita in ziua urmatoare, dar nu va supara pentru romantismul exagerat pentru ca va va detasa de cotidian, pe durata celor 90 de minute. “Take Me Home Tonight” mi-a adus aminte de vechile filme de comedii facute doar pentru adolescentii “neintelesi”, filme ca “Boys & Girls”, “10 Things I Hate About You”, “American Pie”, “She’s all That” sau “Can’t Hardly Wait ”, comuna fiind prezenta liceenilor sau a proaspetilor absolventi. Fiind o comedie retro care se respectca, filmul si-a imprumutat titlul “Take Me Home Tonight” prin referirea la piesa inclusa in albumul omonim Money’s din 1986 ( foarte buna coloana sonora). Pentru nostalgicii anilor’ 80, pelicula va oferi piese musicale care va trezi amintiri, pofta de dans sau doar amuzament. Nu vi se intampla sa asociati anumite melodii cu un anume moment din viata voastra? Mie da, poate si de asta am gasit reconfortant soundtrackul final. Macar de ar fi fost suficienta muzica sa valorificam filmul.

Perioada liceului este pentru multi dintre noi una dintre cele mai frumoase etape, precedate doar de timpul minunat petrecut in facultate. Matt este un tanar de 23 ani care refuza sa se maturieze. Eu o sa spun ca mai degraba este la fel de indecis si speriat de premisa viitorului la fel ca noi toti. Desi a absolvit  prestigiosul colegiu MIT, acesta se multumeste cu un job intr-un mall, la un magazin cu casete video. Pe de alta parte, sora sa geamana Wendy (Anna Faris) isi refuza aprofundarea studiilor, multumindu-se cu o relatie plafonata cu Kyle Masterson (cei doi sunt cuplu in realitate). Barry, cel mai bun prieten al lui Matt, este recent concediat, asa ca invitatia de a participa la o petrecere de Ziua Muncii, va fi nu doar binevenita, ci si un impuls pentru a se descatusa de inhibitii. La proprii. La invitatia facuta de organizator, raspunde afirmativ si Tori Frederking (ciudat nume), cea de care Matt a fost indragostit in liceu si cu care a petrecut 7 minute magice, rememorate cu fiecare ocazie. Cum va decurge intalnirea celor doi si ce surprize genereaza noaptea de distractie in viata celor trei… va trebui sa vedeti voi insiva.

„Take Me Home Tonight” sta postat undeva la limita dintre banal si mediocru, insa are acel ingredient care te agata de subiect si personaje, si anume un story simplu cu personaje comune care reprezinta tipare tipice. Este adevarat ca mare parte a evenimentelor sunt intuite inca dinainte de a fi infaptuite insa, avand in vedere ca scenariul a fost redactat pentru un public tinta adolescentin, asteptarile nu sunt foarte mari. Reinvierea atmosferei anilor ’80 nu este pusa doar in seama coloanei sonore, cat si pe umerii tinutei  (plus a atitudinii) personajelor foarte simpatice. O calitate a filmului este revendicata de glumele si gagurile decente, evidentiate onorabile. Pentru serile lungi si plictisitoare, o doza moderata de comedie este binevenita, daca mai inseram si putin romantism numai bine.
P.S: Asa-i ca nu o recunoasteti pe Anna Faris pe poster?

Jane Eyre (2011)

“- Rochester: Listen to me. Listen. I could bend you with my finger and my thumb. A mere reed you feel in my hands. But whatever I do with this cage, I cannot get at you, and it is your soul that I want. Why can’t you come of your own free will?
- Jane Eyre: God help me… “

• Regizor: Cary Fukunaga
• Actori: Mia Wasikowska, Michael Fassbender, Jamie Bell, Judi Dench, Sally Hawkins
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: 3 nominalizari (unul adjudecat: Spotlight Award)
• Tara: SUA | Marea Britanie
• Durata: 120 minute
• Rating autor:  nota 9

Romanul semnat Charlotte Brontë’s,  “Jane Eyre” a avut privilegiul de a fi fost ecranizat in peste douazeci de ipostaze, fiecare varianta intrecand-o pe cea anterioara. De departe, versiunea din 2011, imi pare a fi cea mai fidela, una dintre cele mai incantatoare si reprezentative atmosferei si personajelor descrise. Filmele de epoca au avut mereu ceva deosebit si s-au prezentat de fiecare data ca un pretext pentru a evada din prezentul zilelor noastre. Nu tocmai un gen preferat de partea masculina, acestea dedica o nota aparte romantismului, reinviind vremurile de alta data.

Ceea ce este deosebit la viziunea recenta “Jane Eyre”, este faptul ca pe langa un cast bine distribuit (Mia si Fassbender sunt extraordinari) este faptul ca distingem exact goticul intunecat al unei epoce de restriste, impletita cu un aer umbros, care ingradeste spectatorul, putandu-se identifca astfel cu lipsa libertatii celor doi protagonisti. Doi laureati ai premiilor Oscar si-au adus contributia la productia dezbatuta. Unul dintre acestia este Michael O’Connor, persoana care si-a revendicat designul costumelor. Coloana sonora a fost asigurata de Dario Marianell, asigurand astfel un scor musical inserat perfect in momentele actiunii. Faptul ca initial o cunoastem pe Jane matura, inaintea copilei care va trebuie sa infrunte vitregiile unei vieti care o condamna la lipsa dragostei de orice fel, alatura o nota distinctiva. Moira Buffini, scenaristul peliculei, adopta desfășurarea neliniara a evenimentlor, aducand astfel un plus de originalitate pentru transpunerea romanului din 1847 (uimitor si admirabil cum trezeste interes in continuare).

Tânăra Jane (Mia Wasikowska) este angajata in calitate de guvernanta pentru pupila gentlemanului mai mult absent de la conac, Edward Rochester (Michael Fassbender, depaseste prestatia din X-Men). Dupa o copilarie dramatica, alaturi de o matusa instrainata (Sally Hawkins) si izolata la un orfelinat, tanara gaseste intalnirea cu bogatul Edward prilejul unui motiv de a fi fericita. Deşi este o persoana distanta la inceput, Edward devine atras si interesat de fragila Jane , care îi şi împărtășește sentimentele. Numai ca problemele sale din trecut sunt  inca deschise si  se rascoala asupra sa exact atunci cand cei doi isi promiteau un destin impreuna, lasand-o pe Jane prada incertitudinilor si dezamagirilor.

Ce nu mi-a placut? Nu am nimic de obiectat, poate doar faptul ca as fi dorit sa vad ceva mai multe imagini cu idila cuplului. Sunt constienta ca in perioada respectiva, dragostea nu trebuia strigata, era simtita si receptata altfel. Am apreciat cadrele lipsite de lumina, nota misterioasa data scenariului, interpretarea actorilor, astfel ca nu am simtit catusi de putin ca urmaresc un film cu o durata de doua ore. Jamie Bell. Au fost pusi intr-un plan secund, rolurile lor fiind unele pasagere, dar de efect. Daca va plac dramele romantice, filmele de epoca, atunci nu trebuie sa ratati vizionarea unuia dintre cele mai bune transpuneri de gen. Celor care se autodeclara insensibili in fata perioadei respective, le cer cu o incredere nesimtita sa parcurga filmul. Le garantez ca vor gasi imagini frumoase, o poveste cuceritoare si un fundal istoric magnific; indiferent de reticenta manifestata, va placea cu siguranta.

Perfect Sense (2011)

“Environmental assured, that is the beginning of an ecological apocalypse caused by pollution and genetically modified plants and hormons. Scientists claimed it’s an attack on the free world, all pointing fundamentalists.  The fundamentalists talked about God’s punishment on a world of unbelievers. “

• Regizor: David Mackenzie
• Actori: Eva Green, Ewan McGregor, Connie Nielsen
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: 3 nominalizari; 1 premiu
• Tara: Germania | Marea Britanie | Suedia | Danemarca
• Durata: 92 minute
• Rating autor: nota 8

Un concept de-a dreptul fascinant, ideea de a prezenta o poveste de dragoste pe fondul izbucnirii unei catastrofe si scenariul indraznet si ambitios, au reusit sa ma conecteze la subiect, empatizand complet cu cele doua personaje principale. Daca ar fi sa asociez credinta de deznadejde desprinsa din “Perfect Sense”, v-as aminti doua filme care mi s-au parut la fel de bune, la fel de revolutionare – “Never Let me Go” si “Blindness”, ambele figurand in acelasi registru dramatic. Sentimentul de apartenenta este prezent in fiecare dintre noi, la fel si ideea de a fi jumatatea cuiva, de a intregi un individ, linistesc. Desi filmul isi stratifica ideile in baza acestei teorii, a reusit sa ma sperie prin viziunea indrazneata a prabusirii lumii ca urmare a pierderii simturilor. “Perfect Sense” impovareaza, reusind sa atraga o audienta limitata; ineditul este sinonim cu ciudatul, frumusetea cu spaima si dragostea cu pierderea.

O realizare independenta, “Perfect Sense” ii are in rolurile principale pe Ewan McGregor si Eva Green. Michael este bucatar intr-un restaurant simplu, un individ care nu se implica in relatii mai mult decat pentru o aventura. Susan este un epidemiolog cu experienta, o persoana solitara.Cei doi se cunosc inainte ca o pandemie necunoscuta sa inceapa sa afecteze populatia globului, povestea lor de dragoste fiind primejduita inca de la inceput de schimbarile care survin treptat in existenta lor. Nimeni nu stie cum si mai ales de ce s-a declansat epidemia care ameninta existenta omenirii. In prima etapa, oamenii isi pierd simtul mirosului, manifestand inainte o intensa stare de depresie, frustrare si dezamagire, fiecare om agonizand odata cu instalarea “bolii”. Michael si Susan spera sa pastreze neatinsa relatia lor, totul pentru a se amagi cu un strop de normalitate, pe fondul unei civilzatii ingropate in haos. Pierderea simturilor nu se opreste doar la miros, asa ca va las pe voi sa vedeti ce ascensiune vor urma evenimentele. Va spun doar ca desi va imaginati mare parte a actiunii, veti fi surprinsi.

Filmele ar trebui mereu sa te faca sa simti ceva, sa-ti pui intrebari, sa trezeasca incertitudini si sa pui la indoiala anumite conceptii. “Perfect Sense” face toate astea si nu numai. Este un film atipic, o pelicula destul de apasatoare, dar cu un story emotiv si curajos. O voce omniprezenta, nareaza evenimentele majore ale subiectului cu un monolog foarte bun, apeland la imagini vechi din istorie, ale lumii nevoite sa se adapteze schimbarilor. La un moment dat se recunoaste neputinta in fata luptei cu un virus despre care nu se stie nimic. Intrebarea este: se poate opri? Daca nu, atunci cum supravietuiesti pierderii treptate ale simturilor care te ghideaza? Cand devine insuportabilul, normal? Nu va asteptati sa primiti raspunsuri, pentru ca ele raman valabile si la final. Ma repet “Perfect Sense” este minunat prin bizarul care socheaza. Un film nu pentru oricine, care isi pierde farmecul pe final, cu un deznodamant brusc, la fel de absurd ca tot filmul, dar tolerabil.

Up in the Air (2009)

“- You know that moment when you look into somebody’s eyes and you can feel them staring into your soul and the whole world goes quiet just for a second?
-  Yes.
– Right. Well, I don’t. “

• Regizor: Jason Reitman
• Actori: George Clooney, Vera Farmiga, Anna Kendrick, Jason Bateman
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: 60 nominalizari (6 Oscar, 4 Golden Globe, 4 BAFTA); 56 premii castigate
• Tara: SUA
• Durata: 109 minute
• Rating autor: nota 7.5

Regizorul Jason Reitman, revine cu al treilea sau proiect, dupa implicarea in productiile „Thank you for Smoking” si „Juno”, de data asta un film dintr-o factura care analizeaza motivul crizei financiare, cauzele, dar mai ales efectele sale asupra populatiei muncitoare. Se pare ca Jason a gasit o metoda care da roade: se ia o poveste teoretic banala  si o transforma intr-una de interes general, exploatand teme care solicita implicarea indivizilor pe o scara larga. „Up in the Air” este un produs comercial, care ii reuneste in rolurile principale pe Geoge Clooney, Vera Fermiga (imi place din ce in ce mai mult) si Anna Kendrick, atribuindu-i fiecaruia un rol care se ghideaza dupa un scenariu inteligent, cu mici defecte, acoperite de prestatiile trioului.

Putin sceptica in momentul deciziei de a-l urmari, ma declar multumita. Invinovatesc parerile nejustificate care desfiintau pelicula, intituland-o fie plictisitoare, fara elan sau lipsita de un story incitant si concluzionez ca toate nominalizarile insiruite la diverse festivaluri ii sunt meritate. Pe scurt, filmul mi-a placut. Nu o sa va mint si nu o sa exagerez spunand ca este nemaipomenit, pentru ca as fi ipocrita. Cel mult, este un film care nu face abuz de superficialitate si demonteaza conceptiile conform carora un film poate fi cunoscut doar printr-o poveste nuantata cu  romantism dulce sau cu dramatism suparator.

Ryan Bingham (George Clooney) este expert in resurse umane, mai exact este persoana care isi insuseste toate “blestemele” angajatilor marilor companii, el fiind responsabil cu anuntarea salariatilor ca sunt concediati. Vesnic aflat intre drumurile cu avionul, scopul sau „nobil” presupune cumularea a 10 milioane de mile, uitand cu detasare de adevaratele probleme ale vietii. Ryan se vede cu planurile compromise atunci cand seful sau angajeaza o tanara, Natalie Keener (Anna Kendrick), care vine cu propunerea de a face anunturile de disponibilizari, virtual, pentru a se renunta la calatoriile cu avionul, si implicit pentru a se reduce anumite costuri. Ryan Bingham decide sa-i prezinte lui Natalie, exact ce presupune jobul sau, pornind impreuna cu aceasta intr-o calatorie care se anunta a fi una plina de momente dezamagitoare, revelatoare sau descumpanitoare, pentru amandoi. In barul unui hotel,  Ryan Bingham o intalneste pe Alex (Vera Fermiga) si se implica, in ciuda existentei sale solitare, intr-o relatie serioasa cu aceasta. Ceea ce nu stie Ryan, este ca Alex, are propriile sale secrete….

Scenele in care Clooney si Kendrick lipsesc in conversatia cu cei concediati, sunt reale, oamenii pe care ii vedem spunandu-si supararea si incertitudinile privind viitorul lor, au fost filmati in urma unui anunt  postat in St. Louis si Detroit de echipa “Up in the Air”. Lucru dovedit, recesiunea este un fenomen care a afectat vietile a milioane de muncitori din intreaga lume, filmul bucurandu-se astfel de un avantaj major, gratie tematicii abordate. Desi central sta rolul lui Clooney, personajul lui Natalie (poarta un costum office in fiecare moment al aparitiei) mi s-a parut foarte bine trasat, rivalizand  solid cu cel dintai. Cei doi sunt foarte buni impreuna, Vera fiind clasata pe locul secund, prezentele sale episodice fiind nu tocmai sesizabile. Nu listati filmul prioritar in serile mohorate, pentru ca mai mult ca sigur nu veti avea taria de a finaliza vizionarea. Depinde foarte mult dispozitia pentru a aprecia pelicula. Nu este unul dintre cele mai valoroase filme ale 2010, insa nici nu merita sa fie inlaturat. Vizionare placuta!

Friends with Benefits (2011)

“Hey, everybody wants a shortcut in life. My guide book is very simple. You wanna lose weight? Stop eating, fatty! You wanna make money? Work your ass off, lazy! You wanna be happy? Find someone you like and never let him go.“

• Regizor: Will Gluck
• Actori:Justin Tymberlake, Mila Kunis, Patricia Clarkson, Woody Harelson, Emma Stone, Jenna Elfman, Richard Jenkins, Bryan Greenberg
• Gen: Romantic, Comedie
• Premii: 3 nominalizari (2 Teen Choice Award & 1 People’s Choice Award)
• Tara: SUA
• Durata: 109 minute
• Rating autor: nota 7.5

O productie care isi permite sa gafeze, poate fi foarte usor trecuta drept una slaba. La capitolul rateuri, nu voi include “Friends with Benefits”, pentru ca nu e cazul, asa ca am sa ma multumesc sa va recomand o comedie romantica ceva mai buna calitativ, raportandu-ne la aglomerarea de productii care s-a inghesuit sa-si faca loc pe ecrane. Devenit un succes comercial, “Friends with Benefits” s-a bucurat de o primire pozitiva si din partea criticii, nu doar a publicului.

Dupa ce a cochetat foarte bine cu Emma Stone in una din comediile care reinvie comicul si atmosfera anilor’80, in “Easy A”, regizorul Will Gluck o distrribuie pe aceasta intr-un rol cameo, in debutul filmului “Friends with Benefits” Nu va divulg intocmai rolul sau, doar va marturisesc ca aparita sa este una minora si strange mai putin de cinci minute. Suficiente totusi sa va amuzati de detasarea (“implicarea”) sa emotionala, in discutia debutanta. Faptul ca nu am vazut “No String Attached”, ajuta poate mai mult decat e cazul, in a placea filmul, acuzandu-i de valorificarea amplificata a peliculei, pe protagonistii principali, care desi nu sunt cei mai buni actori, sunt foarte carismatici si foarte frumosi impreuna. La fel de adevarat este si ca regizorul si-a declarat frustrarea pentru compararea celor doua pelicule. De vina pentru confuzia generata, este subiectul filmului, care nu difera decat foarte subtil. Personal, asemanarea nu este doar cu un singur film, pare-mi-se ca povestea ce se doreste a fi una originala, a imprumutat si “marketizat” variante anterioare ale unor comedii romantice mai putin cunoscute.

Pe scurt: Dylan (Justin Tymberlake) şi Jamie (Mila Kunis), sunt doi straini libertini, nebuni si cu o pofta nebuna de viata. Cu la fel de putin noroc in dragoste. Se cunosc odata ce Jamie, o „vanatoare” de personal,  încearcă să-l recruteze pe directorul artistic Dylan, din Los Angeles si să accepte un job in New York. Relatia profesionala, avanseaza usor dar sigur, in una particulara, cei doi petrecand foarte multe seri impreuna. O sclipire de moment, este debutul unei experiente sexuale inedite: cei doi sa fie impreuna, insa numai pentru distractie. Sex, fara implicare emotionala… Ca in orice film care se respecta, lucrurile nu sunt atat de simple, astfel ca cei doi se cunosc mai bine decat si-ar fi dorit. Deznodamantul? Ei bine, dati play 

Foarte placuta Patricia Clarkson ! Atat de naturala, incat la un moment dat nu distingeam actorul de personaj. Posibil sa exagerez, insa stie foarte bine, ce si cum sa faca. Relatia personajului sau cu fiica sa, Jamie, desi pare un cliseu, pentru mine a fost reconfortanta si un prilej in a ma entuziasma de amuzamentul dialogurilor celor doua. Luati aminte la remarcile privind existenta tatalui celei amintite; foarte funny. Paralela facuta intre mitul hollywoodian privind dragostea adevarata si modul in care aceasta este perceputa/ cautata in film, este insasi un stereotip, insa unul bine… ridiculizat. Ce nu mi-a placut? Interventiile lui Justin Tymberlake de a canta, in anumite momente ale scenariului. Stim ca poate canta, foarte bine (probabil), dar era necesar sa ne readuca aminte?  Mentiune finala: urmariti filmul, bucurati-va de el si fiti toleranti.

From Prada to Nada (2011)

“I avoid relationships because I can’t count on them. “

• Regizor: Angel Gracia
• Actori: Camilla Belle, Alexa Vega, Kuno Becker, Nicholas D’Agosto, Wilmer Valderrama
• Gen: Romantic, Comedie
• Premii: 1 nominalizare premiile Imagen Award (Wilmer Valderrama )
• Tara: SUA/ Marea Britanie
• Durata: 107 minute
• Rating autor: nota 6

Un motiv infantil m-a determinat sa urmaresc una dintre cel mai prost primite comedii romantice ale 2011, si anume titlul. Da, stiu, suna prostesc, insa eram curioasa sa vad cam care ar fi aventura descrisa in trecerea de la „Prada” la „Nada”, omitand jocul de cuvinte,  mai mult decat evident.

O readaptare (esuata) a romanului „Sense and Sensibility” (Jane Austen), “From Prada to Nada”, este descris ca o versiune latino a scrierii engleze din secolul XIX.
O “dramedie” romantica, nu trebuie sa aiba mereu priza la public. Nici compozitia de fata nu face exceptie, ca urmare va recomand sa o urmariti in cazul in care aveti o plictiseala acuta, care nu poate fi alungata deloc, sau in cazuri extreme cand ati epuizat intreaga resursa in materie de filme. Va garantez, in pofida introducerii rautacioase, ca va veti destinde.

Camilla Belle mi-a placut foarte mult in “10 000 BC”, Alexa Vega fiind o prezenta mult mai marcanta in vremurile cand era inca o copila. Punandu-le pe cele doua in postura de a interpreta rolul a doua surori, nu ar fi reprezentat, in pozitia mea, un motiv bine cladit de a urmari filmul. Totusi, cele doua s-au descurcat onorabil. Subiectul, este simplu: doua surori Nora (Camilla Belle) si Mary (Alexa Vega), crescute in cartierul Beverly Hills, sunt obligate ca, odata cu moartea tatalui lor, sa se mute in zona limitrofa a Los Angelesului.  Pentru a detalia, se presupune ca acestea sa fie caractere diferite si sa aiba perceptii total disctincte asupra dragostei, asa cum una dintre ele puncteaza relatiile lor: “me always, she never”.

Kuno Becker are un rol episodic, deloc unul graitor, o aparite banala, dupa incheierea trilogiei “Goal”. Avem parte de doua istorisiri de dragoste, una mai frumoasa ca allta, una mai rasuflata ca cealalta. Mai mult m-a prins povestea Norei, poate pentru faptul ca este si ceva mai serioasa, jumatatea sa contribuind la valorificarea cuplului- Nicholas D’Agosto, (il stiti din seria “Heroes”, incheiata prematur). Nu vreau sa fiu sarcastica, dar stiam care va fi deznodamantul filmului, inca din primul sfert de ora urmarit. In pofida acestui impediment, nu regret faptul ca am dedicat timp filmului, si nu m-ar fi deranjat daca s-ar fi prelungit.

Nu este unul dintre cele mai slabe sau proaste filme de gen, este doar un film lejer care nu-ti pune in miscare vreunul dintre neuroni. Asezati-va comod in fotoliu si nu va asteptati sa radeti sau sa lacrimati… cel mult va veti detasa de problemele ivite pe parcursul unei zile greoaie, multumita mixului “anglo-spaniol”, unde doua culturi se ciocnesc intru-amuzamentul moderat al publicului.

Love likes Coincidences (2011)

“Sometimes, at first sight, you know that person is your destiny. Sometimes you search for a lifetime and you never find.”

• Anul aparitiei: 2011
• Regizor: Omer Faruk Sorak
• Actori:Mehmet Günsür, Belçim Bilgin, Altan Erkekli
• Gen: Drama, Romantic.
• Premii: nicio nominalizare
• Tara: Turcia
• Durata: 118 minute
• Titlu original: Ask Tesadüfleri Sever
• Rating autor: nota 8

Productiile turce nu se bucura de notorietate in randul cinefililor, de vina fiind probabil sonoritatea limbii nu tocmai placuta, infranandu-se astfel decizia de a urmari un film cu apartenenta asta. Propunerea “Love Likes Coincidences” este nu doar foarte bine construita, cat una decent radacinata in genul romantic, desi o drama care va strecura lacrimi si zambete deopotriva. Locatii ca Istanbul, Ankara si Turcia ar fi motive suficiente in a convinge audienta sa parcurga subiectul filmului pentru peisajele care vor oferi imagini desi nu concludente, satisfacatoare. Desi nu este o suma modica filmul a izbutit sa stranga din incasari  14 milioane de dolari, reusind sa amortizeze investitia de nici doua milioane. Lucru deloc de neglijat, daca se tine cont de faptul ca lansarea nu a fost una promovata in plan international

Cunoscut cu titlul original “Ask Tesadüfleri Sever“, filmul isi axeaza subiectul pe teoria coincidentelor si modul in care  acestea ne guverneaza arbitrar viata si relatiile, per ansamblu existenta. Sunt acestea simple intamplari? Sau convingerea ca deciziile luate de noi sunt vadit alegerea noastra, este una gresita? Filmul nu va afla raspuns la niciuna din intrebari, insa incearca timid sa evoce destinul a doua persoane care desi le este scris sa fie impreuna, sunt despartite indirect chiar de ei. Pelicula isi atesta inspiratia in coincidenţele atestate ale unor cunoscuti ai regizorului şi scenaristului. Nu va asteptati ca povestea pe care o veti urmari sa fie una in totalitate adevarata pentru ca scriptul a fost  stilizat  intr-atat cat pentru a se oferi o poveste demna de ecranizat.

Septembie, 1977. Doua cupluri se pregatesc de nasterea copilui lor. Unul dintre acestia se naste in termen, celalat prematur. Asta este momentul in care Ozgur si Deniz isi intersecteaza pentru prima data vietile. Acestia se vor intalni de-a lungul vietii in mai multe circumstante fara a fi constienti ca s-au cunoscut inca din prima zi a existentei lor. Copilaria, adolescenta vor fi impregnate cu un lung sir de evenimente care vor influenta intr-un fel sau altul deciziile lor. Dupa 25 de ani de la prima intalnire in copilarie, cei doi fac cunostinta oficial. Deniz zareste in vitrina unei expozitii o fotografie a sa si decide sa-l cunoasca pe fotograf…

Bun, recunosc, filmul mi-a placut cu totul. Nu reprosez decat cliseele (deloc agasante), de care nu s-a putut lipsi decat in ultimele momente ale filmului. Finalul este neasteptat si brusc, asa ca adaug un punct nu pentru originalitate, cat pentru twistul aruncat. Desi sunt o necunoscatoare a pieselor muzicale turcesti, am gasit de-a dreptul reconfortante compozitiile din film. De asemenea carisma si interpretarea actorilor principali impulsioneaza mult aprecierea si recomandarea peliculei. Apelarea la distribuirea subiectului intr-un mod necronologic si faptul ca se face abuz de flashbackuri poate eclipsa valorificarea proiectului, insa tocmai ideea de a afla treptat detalii despre evenimentele care au construit personalitatea indivizilor infatisati, da un aviz de recomandare celor greu de multumit.

One Day (2011)

“Whatever happens tomorrow, we had today. I’ll always remember it”

• Anul aparitiei: 2011
• Regizor: Lone Scherfig
• Actori: Anne Hathaway, Patricia Clarkson, Jim Sturgess
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: nicio nominalizare
• Tara: SUA/ Marea Britanie
• Durata: 108 minute
• Rating autor: nota 8.5

Ce ar putea sa te mai surprinda in universul dramelor romantice, dupa ce ai savurat filme ca “Sweet November”, “A walk to remember” sau “Love Story” ? Ai putea spune ca nimic si eu nu sunt in masura sa te contrazic, asta pentru ca filmele recente nu mai vin cu nimic care sa le evidentieze povestea. “One Day” nu te surprinde, insa are un siretlic care te prinde in poveste si te convinge sa urmaresti filmul pana la finele acestuia. Probabil o sa fii dezamagit de turnura evenimentelor, insa regretul de a fi dedicat timp productiei nu va fi sesizat. Filmarile au avut loc in locatii ca  Londra, Edinburgh, Paris şi în Dinard, astfel ca partea ceva mai siropoasa este asigurata din start de fundal.

Deseori carti de succes sunt “imprumutate” de industria filmului in ideea de a fi adaptate pentru marele ecran. Nu se reuseste tot timpul transpunerea lor intr-un mod cat mai fidel scrierilor, astfel ca sentimentele emanate de continutul romanelor nu sunt sinonime cu cele identificate pe parcursul vizionarii filmului. Povestea cu “One Day”, este identica cu ceea ce am enuntat mai devreme. Desi autorul romanului, David Nicholls s-a ocupat de scenariu, aceasta nu a reusit sa suplineasca momentele fade ale filmului. Contrastand, pelicula este una buna, nu foarte siropoasa, dar romantica si dramatica, in aceeasi masura.

 Lone Scherfig, regizoarea apreciatului „An Education” (nominalizat la premiile Oscar) revine cu o poveste incadrata in acelasi registru, insa mult mai serios spusa. Subiectul surprinde viata a doua persoane, pe parcursul a douazeci de ani, evenimentele referindu-se strict la ziua de 15 iulie, anual. Emma (Anne Hathaway) si Dexter (Jim Strugess), sunt doi tineri care se cunosc in 15 iulie 1988, in ziua absolvirii facultatii. Desi sunt caractere diferite si fac parte din clase sociale distincte, cei doi vor lega o prietenie stransa, ce parea imposibila. Vedem an de an, evolutia relatiei lor, schimbarile care intervin in viatile lor, vom rade si vom plange (mai mult a doua parte), alaturi de ei. De cele mai multe ori, prietenia este confundata cu iubirea, insa lucrurile nu sunt atat de simple precum par, desi persoanele implicate recunosc detasat implicarea.

Filmul este „dulce- acrisor”, asa cum declara insuri David Nicholls. Coloana sonora din debutul filmului este foarte frumoasa, avand notele nostalgice ale filmelor clasice de alta data. Unde mai pui vremea mohorata, ploioasa? Hathaway a fost splendida, ca intotdeauna de altfel. Distribuirea sa in filmele dramatice este una dintre cele mai inspirate, rolurile potrivindu-i-se manusa. Cel mai sincer cuvant care ar descrie filmul este “tristete”. Nu neaparat pentru scenele ceva mai sensibile sau pentru ca punctul culminant este brusc si dramatic, cat pentru faptul ca personajele au o goliciune sufleteasca omniprezenta, pe intreaga durata filmului. Indeosebi mi-a placut interpretarea alunecoasa a unui Jim Sturgess total neconventionala, fara rezerve si sincera.

Daca aveti o slabiciune pentru filmele de dragoste “One day” va fi unul care va va atinge si va ramane unul dintre preferatele voastre. Daca insa nu va impacati tocmai bine cu dramele romantice, poate ca este mai bine sa lansati o noua cautare in vederea identificarii unei alte productii mai tentante. Per total filmul este bun si ar fi putut fi unul si mai bun daca s-ar fi renuntat la sterotipurile emblema ale genului.

The Adjustment Bureau (2011)

„David Norris: All I have are the choices I make, and I choose her, come what may.”

Multe voci au aclamat ideea originala a scenariului, insa pentru cunoscatorii serialului „Fringe”, conceptia infatisata in „The Adjustment Bureau” nu este una tocmai nefamiliara.

Pentru mine „The Adjustment Bureau” reprezinta inca o dezamgire a anului 2011.

Este un film pe care l-am asteptat cu multa nerabdare inca de cand am avut sansa de a urmari un trailer care promitea nu numai actiune ci si un story bun care sa nu plictiseasca. Sa spunem ca de treaba cu adrenalina se achita actorii intr-un procent mic, insa in privinta plictisului…. nu prea.

Din nou o sa primesc pareri care imi contrazic opinia, drept dovada si scorul pozitiv primit de catre publicul care l-a urmarit.

Inca o data ma angajez in a face nota discordanta unui film care se bucura de un succes pe care eu il consider depasit.

A nu se intelege gresit.Nu este un film slab sau prost, doar ca nu se ridica la nivelul aclamat si pe alocuri unele secvente intampina o bariera mult prea siropoasa care este intrecuta .

Este un thriller SF bun, cu elemente romantice, reusind sa schiteze doar o frumoasa poveste de iubire, obligata sa se impotriveasca unor forte necunoscute pentru a razbi.

Filmul a adus mai mult in evidenta conceptia ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, intregul Univers conspira cu

500 Days of Summer (2009)

 

“Narator: If Tom had learned anything… it was that you can’t ascribe great cosmic significance to a simple earthly event. Coincidence, that’s all anything ever is, nothing more than coincidence… Tom had finally learned, there are no miracles. There’s no such thing as fate, nothing is meant to be. He knew, he was sure of it now.”

“500 days of Summer” este un film atipic, o comedie romantica imprevizibila si neconventionala. Cand credeai ca nimic nu te mai poate surprinde, ti se ofera ocazia de a urmari un film precum cel de fata. Modul de prezentare ar parea haotic la prima vedere, insa eu prefer sa spun ca este interesant si ca nu face altceva decat sa te incite sa vizionezi filmul pana la sfarsitul…. sau pana la inceputul povestii.

Desfasurarea evenimentelor face salturi in timp, prezentand relatia cuplului Tom- Summer pe durata celor 500 de zile a relatiei acestora, ordinea aleasa pentru prezentarea evenimentelor fiind mai neobisnuita.

Filmul debuteaza cu vocea unui narator care ne pregateste, anuntandu-ne ca “ acesta nu este un film de dragoste, este o poveste in care un baiat intalneste o fata”. Filmul este regizat de Marc Webb, necunoscut mie pana acum in materie de productii cinematografice.A preferat sa isi puna semnatura pe mai multe clipuri muzicale. Actorii principali au mai facut echipa in anul 2001 cand au colaborat pentru “Manic”.

In “500 days of Summer”  se iau doua personaje aflate la poli opusi, prezentate paralel (insist pe acest atribuit- conceptiile lor despre viata nu se vor intalni niciodata) inca din vremea copilariei, reliefandu-se cauzele care au dus la