Brake (2012)

“I am a special agent. I have a U.S. Secret Service. I was held in the trunk of a car. I need help. My phone is about to stop working. I called my office several times I can not reach them !”

• Regizor: Gabe Torres
• Actori: Stephen Dorff, Chyler Leigh, JR Bourne, Tom Berenger
• Gen: Actiune, Thriller, Mister
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 92 minute
• Rating autor: nota 4.5

“Brake” are indrazneala a de a afisa pe poster un singur actor si sa spere ca va rupe gura targului printr-o taraganare decenta, dar scufundata intr-o idee tampita si idioata in explicatia finala. Este adevarat ca nu duci lipsa de actiune, de momente tensionante, ca incepi sa conturezi ca un amator necunoscator diverse teorii, dar cand se intampla si inevitabilul si vezi cum se termina totul si care era cauza evenimentelor, atunci iti vine sa te certi singur. De ce te-ai incapatanat sa vezi un film care nu parea sa aduca nimic inedit? Pentru ca te-a inselat si ai fost naiv sa crezi ca toate momentele de suspans vor fi doar pregatirea pentru un final glorios. Este cu atat mai trist, cu cat porneste chiar foarte bine…

Stephen Dorff se chinuie sa fie bun, pentru un film care nu merita nici macar sa te zbati. Ii scuz stradania pentru ca la urma urmei, el este bun pentru rolisorul sau, desi asta e singura parte buna filmului. Dorff intra in pielea unui agent secret, tinut captive intr-o cutie din sticla, blocat in portbagajul unei masini.Rapitorii sai l-au lasat doar cu o statie cu care inta in legatura cu un alt coleg de-al sau, care-l pune la curent cu cerintele teroristilor: vor sa afle locatia presedintelui pentru ca planuiesc un atentat. Jocul psihologic si tratativele duse cu cei cu care reuseste sa ia legatura Jeff, personajul principal pun la incercare determinarea sa pentru a rezista in fata amenintarilor. Torturat fizic si psihic, agentul trebuie sa se dovedeasca mai inteligent pentru a suprevietui si pentru a-l proteja pe cel pentru care a depus un juramant.

Lucrurile nu stau foarte bine pentru pelicula “Brake”. Thrillerul “Buried” a dat un start recent in preferinta scenaristilor pentru filme “mari” cu personaje putine. Unele dintre ele se achita veritabil de ce-si propun (“Retreat”, “Buried”), insa unele injosesc pana si actorii, cum e cazul lui Adrien Brody- “Wrecked”. Pana la urma pot sa acuz cu usurinta actorul ca nu ajuta filmul sa pluteasca, dar drept ar fi sa trag un pic de urechi scenaristii prost inspirati. Toate calitatile puse in evidenta si sustinute de Dorff pe intreg parcursul filmului, sunt spulberate de un sfarsit tamp, de o explicatie nesigura care se clatina. Daca vi se iveste ocazia de a-l urmari si nu aveti ceva mai bun de facut, ganditi-va mai bine daca vreti sa evitati o dezamagire.

A Perfect Getaway (2009)

“It’s amazing how much people talk about themselves when their on vacation, talk to people they only just met.”

• Regizor: David Twohy
• Actori: Milla Jovovich, Steve Zahn, Timothy Olyphant, Kiele Sanchez
• Gen: Thriller, Mister
• Premii: o nominalizare (premiile TFCA- cel mai bun actor Timothy Olyphant)
• Tara: SUA
• Durata: 98 minute
• Rating autor: nota 7.5

Desi are aspectul unui thriller ieftin, “A Perfect Getaway” iti tradeaza prima impresie si-ti demonstreaza ca se pot face filme bune daca stii cum sa profiti de o poveste banala, in cel mai destept mod disponibil. Latura psihologica a peliculei este identificata undeva inaintea punctului culminant, insa exploatata suficient cat pentru a intelege si a asimila personajele ca atare, fara a mai fi necesare explicatii suplimentare. Dupa ce fiecare a luat parte la adaptarea a doua jocuri video, Milla Jovovich (“Resident Evil”) si Timothy Olyphant (“Hitman”) se reunesc in drama psihologica “A Perfect Getaway”, purtandu-ne in locatii idilice precum Hawaii si Puerto Rico

The Raven (2012)

 „The true genius shudders at incompleteness – and usually prefers silence to saying something which is not everything it should be. ”

• Regizor: James McTeigue
• Actori: John Cusack, Luke Evans, Alice Eve, Brendan Gleeson, Kevin McNally, Oliver Jackson-Cohen, Sam Hazeldine
•  Gen: Thriller, Mister
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 111 minute
• Rating autor: nota 7.5

 Edgar Allan Poe moare in conditii suspecte in octombrie 1849, dupa ce este gasit delirand pe o banca. Cu aceasta informatie debuteaza filmul, pentru a irosi astfel eventuale deznodaminte imaginate de necunoscatori. Putin dezamagita la inceput ca mi s-a (re)amintit acest lucru, recunosc ca pe parcurs am multumit pentru tertipul initiat increzator de producatori, astfel ca nu mai m-am lansat in formularea unui final dorit de mine, ci am rabdat ingaduitor sa vad cum se ajunge la pierderea protagonsitului principal. Asteptarea nu e suparatoare gratie atmosferei epocii victoriene, costumatiilor, scenografiei (minunata secventa balului) coloanei sonorei care antreneaza audienta

Columbus Circle (2012)

“Every day or night at a specific time she will pass a letter to me underneath the door. I’m the only one in the building who communicates with her. Food, clothing, you name it.  In the hallway, I knock, I leave. She never goes out. Ever.”

• Regizor: George Gallo
• Actori: Selma Blair, Amy Smart, ,Jason Lee, Giovanni Ribisi, Kevin Pollak, Beau Bridges
• Gen: Mister, Thrilller
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 84 minute
• Rating autor: nota 6

Pe cat de mult as vrea sa-mi fi placut, “Columbus Circle”nu pune vreo amprenta memorabila asupra mea si ramane doar unul din acele filme care vor fi uitate, un film de duzina, fara a avea vreun pic impresia ca-l neindreptatesc. Principalele repere care recomandau parcurgerea thrillerului independent, regizat de George Callo (“29th Street”,  ” Local Color”, “Middle Men”, “Homeland Security”) erau actorii repartizati in distributia care desi nu impunea vreo obligativitate, se recompensa prin revederea Salmei Blair. Aparentele unui film bun, s-au diminuat treptat, proportional cu minutele

Retreat (2011)

  ” There’s been an outbreak. A global pandemic that started in South America.It’s a highly contagious airborne virus that attacks respiratory systems..It’s fatal and it’s spreading rapidly.“

• Regizor: Carl Tibbetts
• Actori: Cillian Murphy, Jamie Bell, Thandie Newton, Jimmy Yuill
• Gen: Thriller, Mister
• Premii: niciun premiu/ nicio nominalizare
• Tara: Marea Britanie
• Durata: 90 minute
• Rating autor: nota 7.5

Ce face deosebit un film care are distribiuti in rolurile principale doar trei actori, pe care ii vedem in mai bine de 9o % din cadrele filmului? Tocmai asta e ceea ce distinge “Retreat” de alte filme. In rolurile principale nu veti urmari decat trei personaje care acapareaza intreaga actiune, fara a induce o stare de plictis. Thrillerul psihologic isi respecta apartenenta la genul indie si te lipseste de un spectacol cu actiune moderata, dar suspans abundent, compensandu-se cu momente intrigante care te naucesc si cu un show teatreal care te multumeste prin trio-ul Murphy- Bell- Newton. Lansat inca de la inceput cu riscuri pentru ca regizorul este la prima sa lucrare

The Girl with the Dragon Tattoo (2011)

“It’s funny how the fear of offending is greater than the fear of pain. You knew something was wrong. You knew you would end up strung up in the basement. Yet you came back. And all I had to do was…offer you a drink”

• Regizor: David Fincher
• Actori: Daniel Craig, Rooney Mara, Christopher Plummer, Stellan Skarsgård, Robin Wright, Joely Richardson, Goran Visnjic
• Gen: Thriller, Drama, Mister
• Premii: 4 premii si 14 nominalizari (5 nominalizari Oscar, 2 nominalizari Globul de Aur)
• Tara: SUA | Suedia | Marea Britanie | Germania
• Durata: 158 minute
• Rating autor: nota 9

Prima parte a trilogiei “Millenium”, seria publicata post-mortem Stieg Larsson (fara sansa de a se ferici de notorietatea castigata) i-a fost inmanata lui David Fincher care a reusit sa faca din “The Girl with the Dragon Tattoo” un remake onorabil, hipnotizant si fidel scrierilor si personajelor schitate precedent. Fincher acapareaza publicul prin crearea unei dependente pentru protagonisti, trezindu-i setea pentru lucruri interzise, violente, caracterizate ca o molima cu multe intorsaturi de situatie, surprinzatoare fiind directia spre care isi trimite spectatorii dezorientati.

Adaptarea thriler a romanului suedez porneste inca de la inceput ca un magnet care-si prinde audienta in labirintul de mister in care Lisbeth pozeaza in centru, fara a-si propune altceva decat sa stea in umbra. Intro-ul foarte derutant, devine un etalon bine editat pentru evenimentele ulterioare si iti ofera indicii ascunse premeditat pe care nu le poti deslusi decat daca ai parcurs cartile. Daca nu, o sa fii doar incantat de secventa de debut, de-a dreptul fascinanta, un cosmar aparent, sustinut de muzica electrizanta a unui cover pentru “Immigrant Song” a celor de de la Led Zeppelin.

Turnat in Suedia, in timpul celei mai dure ierni din ultimii douazeci de ani (starea apasatoarea este intensificata de ger), “The Girl with the Dragon Tattoo” ni-l prezinta initial pe Mikael Blomkvist (Daniel Craig), un ziarist cazut in dizgratie, dupa incercarea esuata de a demasca un magnat imbogatit de pe urma unor incalcari malitioase ale legii. Iscusinta sa de a sapa in trecutul oamenilor ii trezeste interesul lui Henrick, un industrias obsedat sa afle cine a omorat-o pe nepoata sa Harriet, disparuta cu patruzeci de ani in urma. Pe masura ce face cunostinta cu istoria familei Vanger, hotarat sa incheie cazul care i-a fost inmanat, acesta apeleaza la Lisbeth Salander (Rooney Mara, senzationala), un hacker profesionist, o individa punk, solitara si foarte inteligenta. Pe masura ce ancheta lor avanseaza, cei doi vor face descoperiri socante care le vor pune viata in pericol.

Desi performanta lui Rooney Mara (nimic nu este cosmetizat la infatisarea sa) este cea care acapareaza, ocupa si sustine tot filmul, Daniel Craig intra in postura unui om simplu, normal, renuntand la titulatura cu care s-a lansat. Il prinde si ne convinge destul de usor in rolul ziaristului renegat de societate. Dupa ce am citit cele trei volume, este lesne de inteles de ce am vrut sa vad ecranizarea propusa de David Lynch. Desi am vazut si varianta suedeza si se spune ca originalul este intotdeauna mai bun, de data asta lucrurile stau diferit. Nu reneg niciuna dintre adaptari, ambele reusind sa insufleteasca in personajul lui Lisbeth o individa atipica, diferita de eroinele cu care am fost indoctrinati pana acum. Asteptati-va la un film violent, necenzurat, dar unul care capata intensitate treptat, fara a-ti jigni intuitia.

Dream House (2011)

“Once upon a time, there were two little girls that lived in a house.. . “

• Regizor: Jim Sheridan
• Actori: Daniel Craig, Rachel Weisz, Naomi Watts
• Gen: Drama, Thriller
• Premii niciun premiu/ nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 92 minute
• Rating autor: nota 6.5

Un mare inconvenient pentru “Dream House” este reprezentat mai intai de incoerenta si mai apoi de faptul ca incepe greoi si avanseaza molcom catre intriga, care odata pronuntata, se grabeste sa-si dezvaluie mare parte din mister. Poate daca insistentele ar fi fost indreptate mai putin catre personaje si mai mult pe actiunea propriu zisa, explicatiile survenite ar fi fost mai decente si satisfacatoare. Contrar insa criticilor aduse si lipsei de publicitate (actorii principali au refuzat sa ia parte la campania de promovare, nemultumiti de pelicula), filmul va institui cel mult doua twisturi partial salvatoare; va fi sters oricum repede dintr-o potentiala lista de recomandari.

Will Atenton (Daniel Craig) este un editor respectat care preocupat de faptul ca nu-si petrece suficient timp cu familia isi da demisia. Stabilit impreuna cu sotia sa Libby (Weisz) si cu cele doua fete intr-un oras idilic, achizitionarea unei case este ultima etapa pentru cladirea relatiei familiale. Intrerupand un ritual in desfasurare, in pivinita casei sale, Will initiaza cercetari despre istoricul casei, afland ca in urma cu cinci ani, viata unei mame si a celor doua fete ale ei au fost curmate in casa sa, suspectul principal fiind sotul celei ucise. Mai infiorator, este faptul ca presupusul ucigas este in libertate, recent eliberat in lipsa de probe. Singurul ajutor primit vine din partea lui Ann Patterson (Naomi Watts), vecina de peste drum care i-a cunoscut pe vechii locatari.

Inscris intr-un registru rusinos al incasarilor slabe si desfiintat de critica, “Dream House” iti asigura un minim de adrenalina si isi limiteaza secventele horror, menite sa completeze cadrul psihologic pentru care isi asteapta meritele. Reversul medaliei in cazul meu: auzind vorbindu-se atat de mult de proasta calitate a filmului, curiozitatea de a da crezare afirmatiilor m-a impulsionat sa vreau sa vad filmul.Insist si punctez sa se evite vizionarea trailerului tamp lansat pentru film. In mai putin de doua minute se structureaza intregul plot al peliculei, se demasca personajele si le lipseste de aruncarea unor presupuneri privind rolul lor in decor. Daniel Craig mi-a displacut pentru ca mi-a dat impresia de inexpresivitate si pare ca nu ia parte la acelasi proiect. Una dintre actritele mele preferate, Rachel Weisz este poate nu in ce mai buna forma a sa, dar resusciteaza unele momente unde filmul este prabusit de-a dreptul. Raportand filmul la o scara de apreciere, am sa-l punctez cu calificativul suficient, in ideea in care ii sunt recunoscute si asumate greselile.

Changeling (2008)

“ I used to tell Walter, ‘Never start a fight… but always finish it.’ I didn’t start this fight… but by God, I’m going to finish it.”

•   Anul aparitiei: 2008
•   Regizor: Clint Eastwood
•   Actori: Angelina Jolie, Colm Feore,Amy Ryan, John Malkovich
•  Gen: Drama, Thriller, Mister
•   Premii: 33 nominalizari (3 Oscar, 2 Globul de Aur, 8 BAFTA, una Cannes);4 adjudecate
•  Tara: SUA
•   Durata: 141 minute
• Rating autor: nota 9.5

La a saizeci si cincea a festivalului de film de la Cannes, aplaudata la scena deschisa, atat de critica, dar si de audienta amatoare, a fost drama biografica numita “Changeling”. Titlul face referire la o legendă populară europeană, ce presupune existenta zanelor, elfilor sau chiar a trolilor, ca fiind reala. Aparent ocazional, copiii mici din leaganele lor erau furati de entitatile enumerate, lasand in urma un copil fals – un “Changeling“. Referirea la subiectul filmului nu este intamplatoare, astfel ca desi nu identificam divinitate de niciun fel, procesul explicat are loc si este o intamplare adevarata.

Personal, “Changeling” imi pare a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului 2008, asftel ca scuza de a-l urmari fie si in prezent, nu este una condamnabila, pentru ca subiectul sau, desi nu este unul actual, se evidentiaza printr-un acting foarte bun care atesta calitatile scenariului. Atat Hilary Swank, cat si Reese Witherspoon au dat auditii pentru rolul protagonistei principale, insa Clint Eastwood a ales s-o distribuie pe Angelina Jolie, la sugestia producatorului executiv Ron Howard. Cel din urma a sesizat potrivirea chipului sau, cu perioada si vremurile evocate.

Bazat pe povestea adevarata, ramasa in istorie cunoscuta drept “crimele Wineville Chicken Coop Murders”, filmul are privilegiul de a fi transpus subiectul, cu ajutorul maiestriei regizorale a lui Clint Eastwood. Daca recenta productie asupra caruia si-a adus contributia nu a fost atat de convingatoare (vezi “Hereafter”), “Changelling” este nemaipomenit. Departe de a fi perfect, are decenta de a fi inscris intocmai caracteristicile genurilor carota ii apartine. Daca intregul fundal pentru desfasurarea evenimentelor este dramatic, partea de mister este fara menajamente exploatata la maxim, pentru a contura un thriller care va rasturna teorii.

Intr-un Los Angeles al anului 1928, sufocat in coruptie si lupta pentru putere, filmul detalieaza zbuciumul unei mame in a-si gasi si recupera baiatul disparut de acasa. Odata semnalata disparitia fiului sau Walter, Christine (Angelina Jolie) se loveste de scepticismul si lipsa de interes ale autoritatilor in cauza. Desi intr-un final politia gaseste un baiat, aceasta incearca sa ii convinga ca nu este fiul sau disparut cu ceva luni in urma. Politia va incerca tot ce-i sta in putinta sa o reduca la tacere, pentru a se lipsi de acuzele pentru incompetenta. Daca intre timp atentia autoritatilor este concentrata asupra baiatului adus acasa, fiul lui Christine, este in continuare disparut…. Singurul suport oferit, vine din partea unui reverend, Gustav Briegleb, interpretat memorabil de un John Malkovich, la fel de maiestuos.

Cu o durata ce depaseste doua ore, filmul este divizat in doua porti, la fel de concentrate si emotionante. Pe de-o parte avem lupta unei mame care se incapataneaza sa-si gaseasca fiul si sa-l readuca in caminul de unde a fost furat. Pe de alta, un razboi tacit purtat de o femeie care, cu multa indarjire si curaj, decide sa tina piept unui sistem corupt. Angelina Jolie a facut probabil cel mai bun rol din cariera sa (vezi conversatia din final cu cel vinovat). Cu riscul de a exagera, asta este parerea mea. De vina pentru recunoasterea unor merite probabil neindreptatie, poate fi actiunea filmului care m-a prins inca din primele cadre si care m-a lasat usor zbuciumata la finele filmului. Ma recunosc invinsa in fata punctulului culminant al filmului, pentru ca m-a surpins intr-o masura neasteptata. Desi socant, filmul se va dovedi unul relaxant de urmarit, numai bun de comentat, povestit si recomandat ulterior.

Never let me go (2011)

“I come here and imagine that this is the spot where everything I’ve lost since my childhood is washed out it.What I’m not sure about, is if our lives have been so different from the lives of the people we save. We all complete. Maybe none of us really understand what we’ve lived through, or feel we’ve had enough time.”

Filmul are calitati science fiction limitate, redate intr-un ton futurist, evenimentele descrise fiind altminteri desfasurate in perioada anilor ’90 intr-o lume alternativa celei pe care o cunoastem.

Este un mix de genuri proportionate, un portret al vietii si dragostei, o antiteza intre brutal si blandete. Drama romantica este impletita cu o poveste SF care va da fiori privitorului.

“Never let me go” este un film elegant care poate deranja sau poate incanta.Pe cat de bine poate trezi melancolii in aceeasi masura va anima deschiderea unor dezbateri in privinta umanintatii fiecaruia dintre noi, certiudinile si iluziile noastre ca individ.

Dupa vizionarea peliculei am incercat sa aflu cat mai multe informatii si cu regret am descoperit ca scenariul este o adaptare a unui roman ce apartine mult aclamatului Kazuo Ishiguro (autor al clasicului “Ramasitele zilei”- roman de asemenea ecranizat).

Spun cu regret, pentru ca tare mi-ar fi placut sa descopar povestea in filele unei carti pentru ca imaginea de ansamblu ar fi fost mult mai profunda. Nu reclam  autenticitatea povestii ecranizate, dimpotriva. Conform criticilor pozitive, s-a pastrat intocmai linia romanului, regizorul ramanand fidel acestuia.

“Never let me go” vine ca o inspiratie in urma auditiei unei melodii care printre versuri reamintea  laitmotivul mai sus mentionat, o melodie care este ascultata de unul dintre personajele principale. In roman cantecul este exploatat si disecat, prezentat, uitat si regasit, in film in schimb fiind doar o trecere pasiva intr-o secventa presarata initial cu replici fara insemnatate.

Ideea principala a filmului exploateaza prietenia asociata cu inocenta unor copii care devin ulterior adulti condamnati sa-si infrunte soarta teribila pentru care au fost conceputi, pregatirea lor prealabila constand tocmai in surpriza a ceea ce li s-a trasat. Cathy (Carey Muligan), Tommy(Andrew Garfielr) si Ruth(Keira Knightley) sunt pionii povestii, convietuiesc impreuna intr-un univers cu anomalii(ulterior vom afla in ce consta distopia).

Isi petrec copilaria intr-un internat aparent idilic, se descopera si invata cum sa convietuiasca unul alaturi de celalalt. Le aflam rutina, ii cunoastem in naivitatea lor.

Inca de la o varsta frageda, cei trei se diferentiaza de ceilalti si se vor desprinde la varsta majoratului intr-un nou peisaj, constransi fiind sa descopere adevaratul destin ce le-a fost trasat deja.

Au de ales: sa lupte sa i se opuna, sa invete sa il accepte sau sa astepte sa se implineasca. Alegerea fiecaruia va avea repercusiuni involuntare asupra celuilat.

Subiectul este atat de ofertant, atat de diferit si va displacea in aceeasi masura in care va fi negat total de o mare parte din cei care il urmaresc. Are o sensibiltate care poate deranja pe alocuri, ideea in sine fiind iritanta si va fi apreciata tocmai pentru indrazneala de a fi fost imaginata.

Actingul este intens si participa la conturarea unui film profund, care nu se recomanda oricui. O parere personala: Carey Mulingam o eclipseaza pe Keira, desi sunt sigura ca multi dintre cei care aleg sa il urmareasca au fost influentati de prezenta celei de-a doua in film. Ultima secventa din film, este de-a dreptul rascolitoare, insa este de departe preferata mea.

Charlie St. Cloud (2010)

“The more I’m in your world, the less I can be in his…”

 

Zac Efron fara partituri

Inca de cand exista omenirea, curiozitatea fiecarui individ a fost alimentata si s-a incercat aflarea raspunsurilor la cele mai enigmatice intrebari.

Exista ceva dincolo de moarte? Multe filme au incercat sa isi expuna propria viziune si au oferit o perspectiva unanim diferita, toate ideile convergand desi diferit,in aceeasi directie: exista.

Charlie St. Cloud vine ca o surpriza placuta, care insa nu ma da pe spate. Este o “revelatie” nu pentru ca Zac Efron a demonstrat atat cat a reusit ca poate invata mai multe replici, ci pentru ca subiectul ales sa fie relatat se departeaza cu mult fata de ceea ce a obisnuit.

O idee intalnita, folosita diferit

Povestea filmului ar trebui sa fie cat de mult camuflata pentru a nu ruina surpriza celui care vede pentru prima data filmul. Titlul nu trimite la nicio idee cu legatura pentru povestea infatisata si asta este un plus in opinia mea.

Filmul este in primul rand o fantezie despre realitate. Suna ambiguu, stiu. Dupa vizionare o sa vedeti exact la ce ma refer si tin sa nu dau un sinopsis substantial asupra subiectuluii.

Pelicula este una puternic incarcata emotional si il are in rolul principal pe Charlie (Zac Efron), cel care da si titlul filmului, mai intai un pasionat al sporturilor nautice si mai apoi un frate pentru Sam. A nu se intelege ca relatia acestora este conditionata de obligativitate. Fraternitatea dintre acestia si conexiunea celor doi,strans innodata contureaza nota filmului.

Un eveniment nefericit, ii va desparti pe cei doi, eveniment precedat de o promisiune care va depasi granitele posibilului in a fi indeplinita. Nu vreau sa divulg nimic din subiectul filmului, mai mult decat am prezentat, pentru ca desi nu are un twist care darama, este suficient cat sa merite aplauze cu un ecou limitat.

La ce sa ne asteptam….

Inainte de a fi inca un film cu idolul adolescentilor, « Charlie St, Cloud« este un film care “vorbeste” despre viata, despre suflet si cum era de asteptat despre iubire. Nu va fi un film de pus in fruntea listei de filme de recomandat, insa cu siguranta va inviora atmosfera dintr-o dupa amaiza ploioasa.

Se recomanda celor care sunt in cautarea identitatii si ne invata inca o data daca mai era cazul ca in fiecare zi invatam ceva. Are o nota optimista la finalul careia ajungem dupa un drum incarcat de negativism.

Intr-un rol secundar il vom recunoaste pe Ray Liotta, intruchipand un personaj cu impact acut asupra protagonistului, dand si telespectatorilor o lectie necesara despre supraviatuire de orice natura si pretuirea acelor lucruri pe care le identificam prea tarziu ca fiind importante. Kim Basinger isi face aparitia doar pret de cateva minute, fara a iesi cu ceva semnificativ in fata.

Impresia generala de dupa vizionare: merita o scurta reflectie si smulge un mci zambet. Nu este o capodopera, insa daca m-a facut sa imi pun ceva intrebari dupa vizionare, presupun ca si-a atins obiectivul si a cucerit.

The Gathering (2002)

„They came only to see, from the east and from the west, from the city and from the plain. They came not, in holy reverence to the lord, but in lust”

 

• Regizor: Brian Gilbert
• Actori: Christina Ricci, Ioan Gruffudd ,Stephen Dillane
• Gen:, Thrilller, Horror, Mister
• Premii: un premiu, doua nominalizari
• Tara: Marea Britanie
• Durata: 92 minute
• Rating autor: nota 7

 

Nu stiam absolut nimic despre filmul asta atunci cand m-am aventurat sa il urmaresc. Stiu doar ca aveam una din noptile cu insomnii si zapam televizorul pentru a prindre cel mult un documentar care sa ma adoarma.Asa cum se intampla de obicei, prind genericul multor filme, care arata mai mult sau mai putin atractiv. „The Gathering” nu m-a cucerit din prima desi pe fundal apareau nume destul de cunoscute: Christina Ricci si Ioan Gruffudd (cunoscut din ecranizarea seriei „Fantastic Four”). Reticenta, dar tinand cont de faptul ca nu aveam nimic mai bun de facut, astept sa vad ce si cum.

Inceputul este cum nu se poate mai bun: mister mult, intrebari cat cuprinde, curiozitate si o doza de suspans. Un cuplu de indragostiti “descopera” prinr-un accident nefericit, un altar ingropat de secole, mai degraba o fresca cu conotatii religioase.Ceea ce este ciudat, pe langa faptul ca a fost ascuns atata amar de vreme, este faptul ca sunt unele neconcordante cu ceea ce stie crestinismul pana in prezent. Un profesor specializat in cercetarea problemelor religioase si  un grup de oameni abilitati in a rezolva misterul, se reunesc in speranta de a oferi raspunsuri enigmei.Cassie (Ricci) apare in peisaj si acuza pierderi de memorie, familia profesorului simtindu-se raspunzatoare de starea sa actuala, oferindu-se sa o gazduiasca pana in momentul in care isi va aduce aminte ce cauta in acest oras uitat de lume. O alta intriga, impletita cu ceea anterioara: multi dintre vecinii par a o cunoaste si urmari-o cu un interes curios, fara a-i dezvalui identitatea.

As fi putut sa dau mai multe detalii, dar ma limitez la asta, pentru ca a doua zi cand am citit informatii suplimentare, mai toate site-urile de specialitate ofereau pe tava un sinopsis care confirgura in linii mici mai tot farmecul filmului. Nimic mai frumos decat sa iti faci propriiile scenarii, sa descoperi odata cu personajele din fata ta ceea ce se ascunde, sa pui la indoiala ce ti se infatiseaza. Sunt amatoare a filmelor cu subiecte care trateaza evenimente din trecut cu efecte/ impact sute de ani mai tarziu.

Filmul are si punctele sale slabe si nu am sa fac abstractie de faptul ca desi este relativ recent, din anul 2002 nu aduce cu nimic la regie, costumatie sau tehnica de filmare cu o productie moderna. Am sa trec cu vederea asta si am sa aduc in prim plan punctele puternice: o tema bizara care se mentine intensa pe tot parcursul, insertie de diverse elemente care mentin treaza curiozitatea fara a diminua din ciudatenii si un twist care uimeste, aducand actiunea pe un plan cu totul diferit de ceea ce credeai.Este de apreciat cum totul capata sens abia spre final, facand apel la impletirea realitatii cu un mister dincolo de intelegerea terestra.

Prestige (2006)

“Now you’re looking for the secret. But you won’t find it because of course, you’re not really looking. You don’t really want to work it out. You want to be fooled.”

“Prestige” intra lejer la categoria filmelor ‘goldies’, cum imi place mie sa numesc acele filme care se fac rar, atat de rar incat ajungi sa le pretuiesti extrem de mult cand apar, nu pentru ca se lasa asteptate ci pentru simplul fapt ca s-au turnat, facand fara efort cinste artei cinematografice.

Sa nu se inteleaga gresit- nu primeste nota maxima, insa este o recomandare calda pentru cei pretentiosi carora le plac filmele cu note fantasy, mister si profunzime.

Filmat în decoruri opulente, cu un scenariu interesant care introduce intense răsturnări de situaţie şi fire narative, filmul se recomandă şi datorită distribuţiei foarte bună. Te vor cuceri primele secvente cu cadre intr-o schimbare rapida, pe fundalul unor vremuri in care iluzionistii erau adulati si idolatrizati.

Filmul nu avea cum sa fie un fiasco. Trio-ul care ii reuneste pe Hugh Jackman, Christian Bale si veteranul Michael Caine configureaza deopotriva un triunghi incarcat cu suspans, magie si stiinta, toate intr-o perioada a secolului XX. Unde mai pui ca acestota li se adauga si Scarlett Johanson (mi-a placut extrem de mult in “The Island”), atunci cu siguranta “Prestige” trebuie urmarit, analizat, savurat si comentat.

Filmul are la baza romanul cu acelasi nume semnat de Christopher Priese si este adaptat in nota distincta si specifica Christopher Nolan, intr-un mod nelinear, haotic si in acelasi timp incitant.

Pelicula pleaca de la premisa ca fiecare truc magic este constituit din trei acte: angajamentul (configurarea), turnul (performanta) si cel din urma numit prestigiul -partea cea mai grea.

Alfred Borden ( Bale) și Robert Angier ( Jackman) sunt asociati si buni prieteni cu Milton Magicianul (Ricky Jay) iar Cutter ( Caine) este inginerul iluzionist.  In timpul unui numar de magie performat de cei doi, soția lui Angier moare, incidentul fiind pus pe seama neatentiei lui Borden.Cei doi bărbați își încep cariera separat ca magicieni; Borden devine “Profesorul” în timp ce Angier urcă pe scenă ca “Marele Danton.

Rivalitatea dintre cei doi va deveni obsesie dusa la extrem, o lupta continua pentru suprematie. Daca dramele pesonale care i-au adus in concurenta i-au indreptatit sa devina dusmani, batalia s-a trasnformat intr-o sete neincetata de a-si afla secretele unul altuia, de a se depasi reciproc prin numere cat mai periculoase chiar daca isi risca viata, indiferent de ce este nevoie pentru a ajunge la prestigiu….

Filmul este schitat succint, regizroul apeland la diverse artificii care nu plictisesc, alegeresa acestiuia de a nu prezenta faptele cronologic si amestecand divesrele evenimente nu  este decat un plus. Intarata cu fiecare minut, toate secventele indreptandu-se ascendent catre un final cu twist care surprinde, totul capatand o explicatie desi nu parea posibil. Nu este nimic grav daca nu este inteles din prima….. poate fi vizionat din nou si din nou fara teama de a deveni anost.

Vizionare placuta !

Possession (2009)

 

“He knows things about me. Things he couldn’t possibly know. You really believe that a soul could leave its body?”

 

Nu este unul dintre cele mai bune filme, nu exceleaza la capitolul poveste, insa dincolo de asta este o pelicula care pret de o ora si cateva minute m-a distras de la cotidian si catusi de putin a fost capabil sa ma faca  sa fiu una cu personajele, punandu-ma in situatia de ma intreba ce as face  in locul unuia dintre ele.

Putina lume stie ca “Possession” este o copie palida a unui film coreean din 2002- “Addicted”, remake-ul rezultat fiind inca o incercare a  americanilor de a hollywodiza  o proiectie mult prea intensa pentru nivelul lor de simtamant.

Am avut o mica slabicune pentru unul dintre actori,( Michael Lande) insa sa spunem ca asta nu a fost singurul lucru care m-a determinat sa il urmesc, un aport consistent fiind mica descriere deprinsa din trailer,scenele concludente find puternic reliefate, atat cat sa iti stimuleze interesul.

In conditiile in care pe parcursul vizionarii ne-a oferit atat  scene complexe dar care devin banale din cauza utilizarii excesive cat si secvente care ating un pic aroganta realitatii, sa spunem ca este un film mediu.

Subiectul este simplu si liniar. Jess (Sarah Michelle Gellar) si Ryan (Michael Landes) formeaza un cuplu căsătorit a cărui fericire este umbrită de prezenţa în casă a lui Roman (Lee Pace ), fratele lui Ryan, o persoana dificila cu un comportament agresiv si numeroase antecedente penale.

Viaţa lui Jess se schimbă însă radical după un grav accident de maşină, în urma căruia atât soţul ei, Ryan, cât şi cumnatul ei, Roman, intră în comă. Lucrurile iau o întorsătură chiar mai întunecată atunci când unul dintre cei doi se trezeste din coma pretizand ca este celalat…..

Are un inceput bun, care se pierde pe parcurs, totul culminand cu un final… sa ii spunem apoteotic, desi se incearca o imagine draguta.

Mixul nu tocmai proportionat dintre suspans, dramatism, thriller si mister este insuficient oprimat. Imaginea de ansamblu este pigmentata cu  putin romantism si in consecinta primim un film numai bun de urmarit la tv, putand fi intrerupt de reclame, pentru ca trebuie sa ne mai si relaxam :P