The Other Boleyn Girl (2008)

“I know you, you have decided, but it grieves you. Will you destroy your marriage, your country, your soul before God, on the whim of one girl? Because she tortures you with her refusal. She wants me to step aside. Where is my wise husband? You are a king, so be one.”

• Regizor: Justin Chadwick
• Actori: Natalie Portman, Scarlett Johansson, Eric Bana, Andrew Garfield, Jim Sturgess, Kristin Scott Thomas, Juno Temple
• Gen: Drama, Istoric, Biografic
• Premii: 3 nominalizari
• Tara: Marea Britanie | SUA
• Durata: 115 minute
• Rating autor: nota 7.5

Filmele de epoca asigura o vizionare unica prin readucerea in prezent a vremurilor care candva erau actualitate si nu dadeau semne de slabiciune. Intotdeauna mi-au placut astfel de productii, cele care nu se sfiesc sa reinvie atmosfera apusa a nobilimii, a cavaleriei si curtoaziei masculine. Amanata indelung fara vreo explicatie viabila, vizionarea ecranizarii romanului din 2001 semnat Philippa Gregory mi-a promis dezamagiri,intriga, drama, lupta si sete pentru putere, toate adunate intr-un singur compus satios. Frumos este ca mi le-a si daruit, “The Other Boleyn Girl”, rivalizand sustinut cu alte filme ale genului istoric- biografic. Daca alatura si romantism, atunci adaptarea scenaristului Peter Morgan place mai mult si se prezinta reverentios unui public mai larg.

Pentru pasionatii detaliilor (fictive uneori, pentru ca nu au atestare) de culise care au cladit aristrocatia secolelor trecute, “The Other Boleyn Girl” construieste o imagine infranta si pasionala a regelui Henry al VIII lea. Productia nu este musai un film care trebuie inclus in lista obligatorie a unui cinefill, insa daca se face rabat de aspectele care necesita confirmare si care uneori pica testul prin erori regretabile, se poate face un compromis pentru a te putea bucura atat cat se permite in aproape doua ore, de mirosul si imaginea secolului al XVI lea.

O portretizare vulgara pe alocuri a dinastiei Tudorilor, “The Other Boleyn Girl” reuseste sa distorsioneze imaginea monarhiei curtii regale a Angliei inceputului de secol XVI. Atunci cand multiple zvonuri o acuza pe Catherine of Aragon (Ana Torrent intr-o postura care impune seriozitate) de incapacitatea de a oferi mostenitori tronului regal, ducele de Norfolk si cumnatul sau planuiesc ca fiica ducelui, Anne Boleyn (Natalie Portman) sa fie plasata ca ispita la curtea regala. Aceasta urmeaza sa devina amanta regelui (Eric Bana), pentru a-i putea oferi un descedent, asigurand astfel bunastarea tanjita. Ambitiile politice depasesc granitele etice, atunci cand o greseala comisa de Anne o indeparteaza de afectiunea regelui care incepe sa o doreasca pe sora acesteia, Mary (Scarlett Johansson), deja aflata intr-un mariaj careia dorea sa i se dedice. Amandoua vor ajunge in asternuturile regelui, insa doar una ii va cuceri inima. Este destul de complicat sa anticipezi exact pe cine alege, pentru ca fiecare isi joaca asa cum poate mai bine, propria carte. Una este motivata de castigarea si pastrarea unui statut, insa cealalta isi pune ramasag bunatatea si sinceritatea pentru a putea fi fericita.

Jim Sturgess apare intr-un rol minor, insa de mare efect. Scena pe care o imparte la un moment dat cu Natalie Portman a fost nu doar o dovada incestuoasa a decaderii morale, dar s-a evidentiat printr-un acting concludent. Cu o distributie capabila sa spuna o poveste credibila, dar deformata  a evenimentelor descrise, aleg sa privesc filmul doar prin prisma unui spectator curios, lasand in plan secund cunostintele mele (minime) de istorie. Intamplarea face ca cele doua protagoniste, Portman si Johansson sa mai fi cochetat cu tinutele si atitudinea de epoca. Amandurora li s-a inmanat titulatura de muza pentru doi mari pictori. Scarlet a fost inspiratia pentru Johannes Vermeer in minunatul “Girl with a Pearl Earring” si Natalie pentru Francisco Goya, intr-unul din filmele mele preferate, “Goya’s Ghosts”, ocazie cu care l-am descoperit pe Javier Berdam. Cu aceasta experienta in spate, este sigur ca au complotat graitor.

http://www.traileraddict.com/emd/2557

War Horse (2011)

“This isn’t the end. This isn’t the end… I, Albert Narracott, solemnly swear we will be together again. Wherever you are, I will find you. And I will bring you home!”

• Regizor: Steven Spielberg
• Actori: Jeremy Irvine, Emily Watson, David Thewlis, Peter Mullan, Tom Hiddleston, Celine Buckens, David Thewlis, Benedict Cumberbatch
• Gen: Drama, Istoric, Razboi
• Premii: 5 premii si 33 nominalizari (6 la premiile Oscar, 2 la Globurile de Aur, 5 la premiile BAFTA)
• Tara: SUA
• Durata: 146 minute
• Rating autor: nota 9

Poti sa faci altceva, decat sa-i multumesti lui Steven Spilberg, atunci cand iti ofera cu atat de multa pasiune, un produs in care este evident ca s-a implicat, fara a astepta recunoastere? “War Horse” devine un film remarcabil despre prietenie, despre legaturile care preced supravietuirea omului in conditii vitrege, despre sperante, dezamgairi si regasire. Este o drama de razboi bazata pe romanul scris de britanicul Michael Morpurgo, aparut in 1982 si pus in scena la teatru, in 2007. Daca scrierea a fost redactata pentru copii, filmul a fost turnat pentru publicul adult, pentru o audienta matura, menit sa invoce trairile specifice unei prietenii neconditionate. Cu riscul de a mi se reclama afirmatia, “War Horse” nu este cel mai bun film al 2011, insa nominalizarea sa la Premiile Oscar, il inscriu cu comoditate in lista celor mai calitative si apreciate.

Debutantul si carismaticul Jeremy Irvine ni-l intruchipeaza pe Albert, un tanar pasionat de animale, care isi ajuta atat cat poate, cei doi parinti. Tatal sau, veteran si supravietuitor al unor revolutii violente, cumpara, intr-un moment de aroganta, un cal pur sange. Desi nu este pregatit sa faca muncile campului, Albert se ofera sa-l imblanzeasca si sa-l invete sa are. Evident atasat de armasarul care primeste si un nume- Joey, Albert trebuie sa se desparta de noul sau prieten, atunci cand tatal sau il vinde cavaleriei pentru a servi ofiterilor in Primul Razboi Mondial. Speranta de a-l revedea si dorinta de a-l regasi pe Joey, il determnina pe Albert sa plece in cautarea tovarasului sau, chiar daca asta inseamna inrolarea in armata, ignorand faptul ca-si risca viata.

Cu ce ar putea fi umplut filmul in cele aproape o suta cincizeci de minute? Protagonistul principal este si ramane de-a lungul intregii calatorii, calul de razboi. O sa-l urmarim migrand de la o persoana la alta, voluntar sau nu,  de fiecare data reusind sa puna o amprenta asupra celor care-l cunosc.  In prim plan incearca sa intre personajele si nu subiectul din spatele lor, lucru care mie mi-a convenit, fara riposte. A fost minunat s-o revad pe Emily Watson, o actrita foarte buna, care in ultimul timp a reusit sa se ascunda in umbra de rolurile bune. Nu iese cu nimic deosebit in fata, insa in duet cu David Thewlis  face un cuplu natural. Foarte placute privitorului sunt locatiile alese, unele dintre ele amintind printr-un omagiu indirect, de clasicul filmelor de alta data. Am sa dau un raspuns ipotezei din debut- pot reprosa lui Spielberg faptul ca nu izbuteste sa creeze dependenta fata de personajele sale, asa cum reusea cu ceva ani in urma.

Quills (2000)

“Listen to me Abbe and listen well. I’ve stared into the face of evil and I’ve lived to tell the tale and now, I beg you, for your sake, let me write it down.”

• Anul aparitiei: 2000
• Regizor: Philip Kaufman
• Actori: Geoffrey Rush, Kate Winslet, Joaquin Phoenix, Michael Caine, Amelia Warner, Jane Menelaus, Stephen Moyer
• Gen: Biografic, Drama, Istoric
• Premii: 33 nominalizari (3 Oscar & 2 Golden Globe & 4 BAFTA); 14 castigate
• Tara: SUA/ Marea Britanie
• Durata: 124 minute
• Rating autor: nota 9

“Quills” este aproape perfect. Spun aproape, pentru ca perfectiunea nu exista, fiind doar un termen de care noua ne place sa ne agatam. cu incapatanare. Recent descoperit, filmul mizeaza nu doar pe o distributie exceptionala, cat pe un subiect original si bine structurat, fiind primul film care nu deformeaza imaginea geniului, ascuns in spatele nebuniei. Marchizul de Sade este pentru prima data infatisat in ultimii ani ai vietii sale, exact asa cum a trait, cum a ramas consemnat in istorie. Acesta defileaza in fata noastra in persoana lui Geoffrey Rush care ne aduce pe ecrane intr-un mod cat mai excentric, dar totusi natural, pe cel mentionat inainte.

Hugh Jackman a fost luat in considerare pentru interpretarea personajului Abbé du Coulmier, insa decizia finala a fost luata de Kate Winslet care a optat pentru Joaquin Phoenix.  Producatorii isi motiveaza turnarea filmului, argumentand ca nu au dorit sa faca o biografie a marchizului de Sade, ci sa exploreze vremurile de alta data, teme ca pornografia, arta, bolile mentale, ipocrizia sau religia. De altfel, sesizezi acest lucru pe tot parcursul filmului, impreuna cu reusita lor in perfectarea unui film foarte bun.  Pe scurt, “Quills” este o poveste despre virtute si vicii, despre dragoste si erotism, despre cenzura brutala, si in ultima instanta, despre  spiritul de neclintit al imaginatiei umane.

Filosof francez al secolului al XIX, lea Marchizul de Sade (Geoffrey Rush) este crutat pentru actele sale de un sadism nemaiintalnit. Acesta scapa de ghilotina si este inchis intr-un azil de boli mintale, gratie influentelor sotiei sale, cat si gratie numelui sau care se voia inca neintinat, remarca adusa de un personaj la un moment dat „Better to have an insane spouse
than a criminal one.”. La propunerea abatelui Abbé du Coulmier, directorul institutiei, acesta hotareste sa-si asterne pornirile sexuale si violente in pagini. Cu un libertinism extrem, acesta iese din umbra moralitatii si a legii, atragand insasi antipatia lui Napoleon, care ia decizia de a trimite un doctor (Michael Caine) să-l vindece pe marchiz de presupusa nebunie. Lucrurile degenereaza odata cu venirea doctorului ipocrit. Pe masura ce facilitatile de care marchziul se bucura, ii sunt substituite ca urmare a unor acte care-l deranjeaza pe doctor, acesta este cu atat este mai determinat sa scrie cat mai mult si mai murdar, personajele sale fiind doar o aluzie la caracterul real al celor care se perinda in fata sa.

Ma repet, Geoffrey Rush este magnific de-a dreptul. Nu pot sa-i reprosez absolut nimic. A reusit sa portretize o figura a vremurilor trecute, cum nu putea mai bine. M-am speriat de amuzamentul indus de ilarul unor scene si m-am trezit de seriozitatea si dramatismului altora. Atmosfera apasatoare a institutiei unde sunt gazduite toate persoanele care erau considerate scursuri ale familiilor instarite, amplifica anumite momente. Joaquin Phoenix … te zapaceste. Este ca un cameleon. Unul calm si bland, astfel ca deznodamantul rezervat personajului sau, posbil sa nu te multumeasca. Recomand insistent „Quills” celor care nu au avut ocazia de a-l fi urmarit, si ii indemn tacut pe cei care l-au vazut, sa il vizioneze din nou. Multiple nominalizari la diverse fetivaluri specializate in recompensarea productiilor valoroase, ca de altfel actingul cvatretului Winslet- Phoenix- Caine- Rush, propun convingator pelicula spre vizionare. O sa va placa faptul ca personajele nu sunt statice, astfel ca le veti cunoaste filtrate prin stari universal diferite, de fiecare data cu o convingere crescanda celei precedente.

Anonymous (2011)

“How could you possibly love the moon when you have first seen the sun?”

•   Regizor: Roland Emmerich
•   Actori: Rhys Ifans, Vanessa Redgrave, David Thewlis, Rafe Spall
•   Gen: Drama, Istoric
•   Premii: 2 nominalizari Satellite Awards
•   Tara: Marea Britanie/ Germania
•   Durata: 130 minute
•  Rating autor: nota 8

Cu un regizor experimentat in filmele apocaliptice (vezi 2012, Independence Day, The Day after Tomorrow), te-ai fi asteptat ca productia politica “Anonymous“  sa nu aiba caracterul istoric scontat si sa fii martorul unei experiente deloc favorabile criticii sau publicului pretentios. Se pare ca iscusinta regizorala a lui Roland Emmerich a fost condimentata cu atributele unui scenariu inteligent, pus in scena de un cast convingator si bine distribuit. Filmele istorice au avut intotdeauna ceva aparte, cu atat mai bine cand propunerea peliculei vine cu ceva controversat care sa rastoarne teorii. Desi se prezinta ca un thriller politic, „Anonymous” isi revendica si partea dramatica, ca urmare a expunerii unei parti incestoase si a legaturilor  paternale, dar si pentru povestea (s)pusa  sub aspectul tradarii si a unei sete nejustificate pentru putere.Cu totii stim cine e Willian Shakespeare. Dar oare stim cine a fost el cu adevarat? Productia „Anonymous” (titlu emblema) isi invoca aflarea unui raspuns privind adevarata persoana care sta in spatele scrierilor ce poarta semnatura autorului anglican numit William Shakespeare.

Debutul filmului nu-mi pare a fi cel mai inspirat. Trecand peste primele cinci minute, premergatoare expozitiei, asteptam rabdatori sa fim aruncati fara menajamente in perioada timpurie a sfarsitului de secol XVI.In Anglia elisabetana, relatiile extraconjugale si imorale de la Curtea Regala, erau expuse mascat pe scenele teatrelor londoneze. Singurul impuls de a se rascula, al unei comunitati indoctrinate  era urmarirea scenetelor deloc moderate. Suspiciunile ca dramaturgul compozitor nu ar fi fost un simplu om din popor, sunt alimentate de cunoasterea unor secrete care tronau de mult pe scena nobiliara. Astfel, scrierile ii sunt acreditate unui inteligent  aristocrat, Edward de Vere al XVII-lea (Rhys Ifans) un duce de Oxford care prefera sa isi pastreze anonimatul. Lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par, pentru ca pana la a concluziona pripit, vom face treceri in diferite perioade ale epocii si va trebui sa dezlegam un intreg amalgam de intrigi si secrete. Trecerile intre ani sunt facut brusc si te debusoleaza la un moment dat, insa tocmai faptul ca te dezorienteaza, trezeste interes si curiozitate.

Vanessa Redgrave intra in rolul reginei Elisabet I, unul dintre personajele adesea infatisate in diverse pelicule. De data asta propunerea este una ceva mai matura si indreptatita pentru a primi laurii unei interpretari decente, nu neapart exceptionale. In mod deosebit mi-a palcut  interpretul protagonistul Ben Jonson, intruchipat cu entuziasm de un Sebastian Armesto de-a dreptul minunat, natural si cu o inflacarea molipsitoare. Recunosc ca filmul nu m-a cucerit cu primele cadre, insa se pare ca alegerea de a fi parcurs intreaga cronica narata, a fost una buna.Vi se vor oferi ocazii dintre cele mai diverse. De a va amuza moderat pentru unele secvente, de a contempla sau compatimi anumite personaje, de a va dori sa tipati din cauza frustarii. Mi-a placut indeosebi ultimul dialog intre  Edward de Vere si Ben Jonson, nu neaparat pentru replicile traduse cat pentru faptul ca distingem intr-un final, legatura creata intre ei, un liant aparent absent care i-a unit si impovarat reciproc. De urmarit de audienta ce apreciaza filmele de epoca, de recomandat celorlati.

The king’s speech (2010)

“Regele George al VI lea:If I’m King, where’s my power? Can I form a government? Can I levy a tax, declare a war? No! And yet I am the seat of all authority. Why? Because the nation believes that when I speak, I speak for them. But I can’t speak.”

Inspirat dintr-o poveste adevarata, o pagina din biografia celui care va ramane in istorie  drept regele George al VI lea, „The King’s speech” este inainte de a fi un film bun, pelicula care in sfarsit ii aduce lui Colin Frth statueta de mult castigata.

Daca pana acum am fost obisnuiti cu dramele istorice axate strict pe tragediile fronturilor de razboi, de data asta regizorul Tom Hooper vine cu o propunere exceptionala- prietenia inedita legata intre conducatorul regatului Marii Britanii si omul simplu, aparent neinsemnat care il ajuta nu numai sa isi corecteze „defectul” ci il impulsioneza sa isi depaseasca limitele prin asumarea propirului destinului fara teama de a esua.

Colin Firth, Helena Bonham Carter si Geofrey Rush se comporta sublim si aduc la viata un trio de  personaje care inspira si care fara mare efort impun respect si admiratie prin ceea ce au lasat in istorie: in cazul unora pentru un popor, in cazul unui singur om pentru o familie. O particularitate: mi-a placut in mod deosebit