The Other Boleyn Girl (2008)

“I know you, you have decided, but it grieves you. Will you destroy your marriage, your country, your soul before God, on the whim of one girl? Because she tortures you with her refusal. She wants me to step aside. Where is my wise husband? You are a king, so be one.”

• Regizor: Justin Chadwick
• Actori: Natalie Portman, Scarlett Johansson, Eric Bana, Andrew Garfield, Jim Sturgess, Kristin Scott Thomas, Juno Temple
• Gen: Drama, Istoric, Biografic
• Premii: 3 nominalizari
• Tara: Marea Britanie | SUA
• Durata: 115 minute
• Rating autor: nota 7.5

Filmele de epoca asigura o vizionare unica prin readucerea in prezent a vremurilor care candva erau actualitate si nu dadeau semne de slabiciune. Intotdeauna mi-au placut astfel de productii, cele care nu se sfiesc sa reinvie atmosfera apusa a nobilimii, a cavaleriei si curtoaziei masculine. Amanata indelung fara vreo explicatie viabila, vizionarea ecranizarii romanului din 2001 semnat Philippa Gregory mi-a promis dezamagiri,intriga, drama, lupta si sete pentru putere, toate adunate intr-un singur compus satios. Frumos este ca mi le-a si daruit, “The Other Boleyn Girl”, rivalizand sustinut cu alte filme ale genului istoric- biografic. Daca alatura si romantism, atunci adaptarea scenaristului Peter Morgan place mai mult si se prezinta reverentios unui public mai larg.

Pentru pasionatii detaliilor (fictive uneori, pentru ca nu au atestare) de culise care au cladit aristrocatia secolelor trecute, “The Other Boleyn Girl” construieste o imagine infranta si pasionala a regelui Henry al VIII lea. Productia nu este musai un film care trebuie inclus in lista obligatorie a unui cinefill, insa daca se face rabat de aspectele care necesita confirmare si care uneori pica testul prin erori regretabile, se poate face un compromis pentru a te putea bucura atat cat se permite in aproape doua ore, de mirosul si imaginea secolului al XVI lea.

O portretizare vulgara pe alocuri a dinastiei Tudorilor, “The Other Boleyn Girl” reuseste sa distorsioneze imaginea monarhiei curtii regale a Angliei inceputului de secol XVI. Atunci cand multiple zvonuri o acuza pe Catherine of Aragon (Ana Torrent intr-o postura care impune seriozitate) de incapacitatea de a oferi mostenitori tronului regal, ducele de Norfolk si cumnatul sau planuiesc ca fiica ducelui, Anne Boleyn (Natalie Portman) sa fie plasata ca ispita la curtea regala. Aceasta urmeaza sa devina amanta regelui (Eric Bana), pentru a-i putea oferi un descedent, asigurand astfel bunastarea tanjita. Ambitiile politice depasesc granitele etice, atunci cand o greseala comisa de Anne o indeparteaza de afectiunea regelui care incepe sa o doreasca pe sora acesteia, Mary (Scarlett Johansson), deja aflata intr-un mariaj careia dorea sa i se dedice. Amandoua vor ajunge in asternuturile regelui, insa doar una ii va cuceri inima. Este destul de complicat sa anticipezi exact pe cine alege, pentru ca fiecare isi joaca asa cum poate mai bine, propria carte. Una este motivata de castigarea si pastrarea unui statut, insa cealalta isi pune ramasag bunatatea si sinceritatea pentru a putea fi fericita.

Jim Sturgess apare intr-un rol minor, insa de mare efect. Scena pe care o imparte la un moment dat cu Natalie Portman a fost nu doar o dovada incestuoasa a decaderii morale, dar s-a evidentiat printr-un acting concludent. Cu o distributie capabila sa spuna o poveste credibila, dar deformata  a evenimentelor descrise, aleg sa privesc filmul doar prin prisma unui spectator curios, lasand in plan secund cunostintele mele (minime) de istorie. Intamplarea face ca cele doua protagoniste, Portman si Johansson sa mai fi cochetat cu tinutele si atitudinea de epoca. Amandurora li s-a inmanat titulatura de muza pentru doi mari pictori. Scarlet a fost inspiratia pentru Johannes Vermeer in minunatul “Girl with a Pearl Earring” si Natalie pentru Francisco Goya, intr-unul din filmele mele preferate, “Goya’s Ghosts”, ocazie cu care l-am descoperit pe Javier Berdam. Cu aceasta experienta in spate, este sigur ca au complotat graitor.

http://www.traileraddict.com/emd/2557

Quills (2000)

“Listen to me Abbe and listen well. I’ve stared into the face of evil and I’ve lived to tell the tale and now, I beg you, for your sake, let me write it down.”

• Anul aparitiei: 2000
• Regizor: Philip Kaufman
• Actori: Geoffrey Rush, Kate Winslet, Joaquin Phoenix, Michael Caine, Amelia Warner, Jane Menelaus, Stephen Moyer
• Gen: Biografic, Drama, Istoric
• Premii: 33 nominalizari (3 Oscar & 2 Golden Globe & 4 BAFTA); 14 castigate
• Tara: SUA/ Marea Britanie
• Durata: 124 minute
• Rating autor: nota 9

“Quills” este aproape perfect. Spun aproape, pentru ca perfectiunea nu exista, fiind doar un termen de care noua ne place sa ne agatam. cu incapatanare. Recent descoperit, filmul mizeaza nu doar pe o distributie exceptionala, cat pe un subiect original si bine structurat, fiind primul film care nu deformeaza imaginea geniului, ascuns in spatele nebuniei. Marchizul de Sade este pentru prima data infatisat in ultimii ani ai vietii sale, exact asa cum a trait, cum a ramas consemnat in istorie. Acesta defileaza in fata noastra in persoana lui Geoffrey Rush care ne aduce pe ecrane intr-un mod cat mai excentric, dar totusi natural, pe cel mentionat inainte.

Hugh Jackman a fost luat in considerare pentru interpretarea personajului Abbé du Coulmier, insa decizia finala a fost luata de Kate Winslet care a optat pentru Joaquin Phoenix.  Producatorii isi motiveaza turnarea filmului, argumentand ca nu au dorit sa faca o biografie a marchizului de Sade, ci sa exploreze vremurile de alta data, teme ca pornografia, arta, bolile mentale, ipocrizia sau religia. De altfel, sesizezi acest lucru pe tot parcursul filmului, impreuna cu reusita lor in perfectarea unui film foarte bun.  Pe scurt, “Quills” este o poveste despre virtute si vicii, despre dragoste si erotism, despre cenzura brutala, si in ultima instanta, despre  spiritul de neclintit al imaginatiei umane.

Filosof francez al secolului al XIX, lea Marchizul de Sade (Geoffrey Rush) este crutat pentru actele sale de un sadism nemaiintalnit. Acesta scapa de ghilotina si este inchis intr-un azil de boli mintale, gratie influentelor sotiei sale, cat si gratie numelui sau care se voia inca neintinat, remarca adusa de un personaj la un moment dat „Better to have an insane spouse
than a criminal one.”. La propunerea abatelui Abbé du Coulmier, directorul institutiei, acesta hotareste sa-si asterne pornirile sexuale si violente in pagini. Cu un libertinism extrem, acesta iese din umbra moralitatii si a legii, atragand insasi antipatia lui Napoleon, care ia decizia de a trimite un doctor (Michael Caine) să-l vindece pe marchiz de presupusa nebunie. Lucrurile degenereaza odata cu venirea doctorului ipocrit. Pe masura ce facilitatile de care marchziul se bucura, ii sunt substituite ca urmare a unor acte care-l deranjeaza pe doctor, acesta este cu atat este mai determinat sa scrie cat mai mult si mai murdar, personajele sale fiind doar o aluzie la caracterul real al celor care se perinda in fata sa.

Ma repet, Geoffrey Rush este magnific de-a dreptul. Nu pot sa-i reprosez absolut nimic. A reusit sa portretize o figura a vremurilor trecute, cum nu putea mai bine. M-am speriat de amuzamentul indus de ilarul unor scene si m-am trezit de seriozitatea si dramatismului altora. Atmosfera apasatoare a institutiei unde sunt gazduite toate persoanele care erau considerate scursuri ale familiilor instarite, amplifica anumite momente. Joaquin Phoenix … te zapaceste. Este ca un cameleon. Unul calm si bland, astfel ca deznodamantul rezervat personajului sau, posbil sa nu te multumeasca. Recomand insistent „Quills” celor care nu au avut ocazia de a-l fi urmarit, si ii indemn tacut pe cei care l-au vazut, sa il vizioneze din nou. Multiple nominalizari la diverse fetivaluri specializate in recompensarea productiilor valoroase, ca de altfel actingul cvatretului Winslet- Phoenix- Caine- Rush, propun convingator pelicula spre vizionare. O sa va placa faptul ca personajele nu sunt statice, astfel ca le veti cunoaste filtrate prin stari universal diferite, de fiecare data cu o convingere crescanda celei precedente.

50/ 50 (2011)

“ A tumor?  Me? I mean that doesn’t make sense. I don’t smoke, I don’t drink …  I recycle.“

• Anul aparitiei: 2011
• Regizor: Jonathan Levine
• Actori: Joseph Gordon-Levitt, Seth Rogen, Anna Kendrick, Anjelica Huston, Bryce Dallas Howard
• Gen: Drama, Biografic
• Premii: doua premii (Hollywood Breakthrough Award, Audience Award)
• Tara: Australia
• Durata: 97 minute
• Rating autor: nota 8

Dupa ce am vazut “A Little Bit of Heaven”, film care se concentra in jurul unei protagoniste (Kate Hudson) care afla ca are cancer si decide sa se bucure de viata cat mai frumos posibil, am fost curioasa sa urmaresc varianta ‘masculina’ a subiectului, fara a ma lansa in predictii. Desi punctul de plecare al celor doua productii este identic, desfasurarea actiunii este total diferita, ca de altfel cadrele pe care se axeaza povestea: romantic, respectiv dramatic.

Will Reiser, este persoana care a inspirat (si redactat) scenariul filmului. Diagnosticat cu maladia cancer in urma cu ceva ani, la indemnul prietenului sau, insusi Seth Rogen, acesta decide sa asterne pe foi impactul avut odata cu aflarea vestii si modul in care a hotarat sa ii tina piept. Primit cu aprecieri de critica ‘necrutatoare’, te-ai gandi ca filmul este unul foarte bun. Nu vreau sa va dezamagesc, insa “50/ 50” nu este unul dintre cele mai bune filme de gen, insa s-a achitat de prezentarea unor momente faine, condimentate cu un umor negru molipsitor,  culminand cu unele de-a dreptul lacrimogene, spre final.

Adam (Joseph Gordon-Levitt) este un tanar de 27 de ani, care locuieste impreuna cu iubita (egoista, daca mi-e permis) Rachael (Bryce Dallas Howard). Cu o existenta tipica, o rutina zilnica ce-l solicita pe cel mai bun prieten al sau Kyle (Seth Rogen), acesta pare a fi chiar fericit. Sesizand  dureri accentuate de spate, acesta isi face un control de rutina in urma caruia este informat ca sufera de o forma rara de cancer, la maduva spinarii. Modul subit si fara menajamente al doctoruluiu de a-i da vestea, mi se pare de-a dreptul amuzant. Cu sanse de supravietuire de 50 %, pacientul decide sa trateze pozitiv vestea, trecand de la resemnare si acceptare, la revolta interioara si frustrare. Tanarul primeste sprijin moral din partea unui terapeut (Katie- Anna Kendrick, minunata), alinare in famlia sa, si o mana intinsa vesnic prezenta din partea celui mai bun prieten.

Seth Rogen mi-a oferit certitudinea ca s-a implicat in proiect, in totalitate. Probabil acest sentiment se explica prin devotamentul si experienta care l-au solicitat in relatia cu cel care face povestea filmului. Joseph Gordon Levitt a stiut sa se inlature din fata unor cadre si sa-i faca loc in prim plan cand a fost cazul, si nu s-a lipsit sa ne etaleze unele dintre cele mai emotionate imagini, spre sfarsit. Pentru cei care iubesc dramele de familie, filmul “50/50” va fi unul dintre cele mai frumoase filme ale 2011. Celorlalti, li se va parea plictisitor, sufocant pe alocuri, insa mai mult ca sigur ii vor aprecia ,daca nu originalitatea, atunci ironia si interpretarile actorilor.