The Avengers (2012)

„There was an idea to bring together a group of remarkable people, so when we needed them, they could fight the battles that we never could… ”

• Regizor: Joss Whedon
• Actori: Robert Downey Jr., Chris Evans Scarlett Johansson, Mark Ruffalo, Chris Hemsworth, Jeremy Renner, Tom Hiddleston, Stellan Skarsgård, Samuel L. Jackson
•  Gen: Actiune, Aventura, SF
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (inclus top 250 imdb)
•  Tara: SUA
• Durata: 142 minute
• Rating autor: nota 8.5

Pentru a fi lucrurile clare de la inceput, va spun ca urasc termenul “blockbuster” pentru ca de multe ori asociaza filmelor o calitate indoielnica. In ciuda asteptarilor mele deloc ridicate, “The Avengers” reuseste imposibilul, si anume sa recalibreze etalonul stabilit anterior la o cota joasa pentru filmele cu super-eroi, la o scala onorabila ce recomanda filmul pentru o atmosfera relaxanta care alterneaza cu momente veritabile de actiune. Dupa ce reusesti sa te dezmeticesti de la impactul de a privi majoritatea actorilor din benzile desenate marca Marvel laolalta (unde sunt Fantastic Four?), lucrurile devin de-a dreptul captivante. Te conformezi la fel ca toata audienta si te lasi prada artificiilor 3d, glumelor ironice si de bun gust, dialogurilor amuzante si unor instantanee ce pot fi catalogate fie caraghioase

Black Gold (2011)

“Truth and courage should be the stars a man sets his cost by.
Now oil and money rule the world.”

• Regizori: Jean-Jacques Annaud
• Actori: Freida Pinto, Mark Strong, Antonio Banderas, Tahar Rahim, Liya Kebede, Riz Ahmed
• Gen: Drama, Actiune, Aventura
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara: Franta | Italia | Tunisia
• Durata: 130 minute
• Rating autor: nota 7

Considerat unul dintre cele mai costisitoare filme care ilustreaza lumea si personajele arabe, drama „Black Gold” a avut un buget de peste cincizeci si cinci de milioane de dolari, insa contrar acestei investitii nu reuseste sa iasa din conul de umbra unde s-a inchis inainte de a face cunostina cu publicul doritor de a cunoaste peisajele orientului mijlociu, atat de rar ivite pe marile ecrane. Trebuie sa fiu fatarnica sa nu admit ca atunci cand filme ca „Lawrence of Arabia”, „Hidalgo”, „Prince of Persia” sau „Sahara” (da, esecul incontestabil declarat la unison de critici) apar de niciunde, nu ma bucur in voie de toata intinderea aurie

Hugo (2011)

“I’d imagine the whole world was one big machine. Machines never come with any extra parts, you know. They always come with the exact amount they need. So I figured, if the entire world was one big machine, I couldn’t be an extra part. I had to be here for some reason”

• Regizor: Martin Scorsese
• Actori: Asa Butterfield, Chloë Grace Moretz, Christopher Lee,  Ben Kingsley, Sacha Baron Cohen, Jude Law
• Gen: Drama, Aventuri, Familie
• Premii: 35 premii (5 premii Oscar. 2 premii BAFTA) si 73 nominalizari (3 Globurile de Aur)
• Tara: SUA
• Durata: 126 minute
• Rating autor: nota 8.5

“The Artist” si “Hugo”. Ai putea spune ca nu au nimic in comun. Si totusi, ambele intra intr-un raport nostalgic prin reintoarcerea la debutul artei cinematografice. Fiecare o face diferit, dar se ancoreaza in aceeasi cautare spre regasirea magicului din debutul celei de-a saptea arte. Pe parcursul celor doua ore cat ne ameteste Scorsese cu peregrinarea temporala, vei fi parte fie din grupul celor incantati de privilegiul urmaririi unei drame pline de aventuri, sau va veti integra in grupul restrans care gaseste productia plictisitoare si lipsita de esenta. Daca nu as fi stiut de la inceput cine este regizorul, as fi putut enunta nenumarate variante posibile, Scorsese lipsand din toate. Ne-a obisnuit de-a lungul timpului cu un registru mult mai serios, de data asta preferand sa ne ademeneasca cu o dubla poveste fantastica, inedita, in filmul bazat pe cartea “The Invention of Hugo Cabret”

Extremely Loud and Incredibly Close (2012)

“People aren’t like numbers. Their more like letters and those letters want to be stories.”

• Regizor: Stephen Daldry
• Actori: Thomas Horn, Tom Hanks, Sandra Bullock, Max von Sydow, Jeffrey Wright
• Gen: Drama, Aventuri
• Premii: 6 premii si 6 nominalizari (2 la Premiile Oscar)
• Tara: SUA
• Durata: 129 minute
• Rating autor: nota 9.5

Un film asteptat de foarte mult timp, fara sa constientizez cat il doream si ca aveam nevoie de el. De-a dreptul dramatic, a reusit sa ma cutremure si sa ma corupa cu o poveste devastatoare, spusa prin perspectiva inocentei si ingeniozitatii unui copil. Thomas Horn isi filtreaza genial starile, migrand de la agonie, la euforie, de la tristete, la scurte momente de liniste, fara  a uita sa nu te descatuseze de personajul sau, cel care sprijina si acapareaza intregul “Extremely Loud and Incredibly Close”. In ideea in care singurul motiv pentru care am ales sa vad pelicula se argumenta prin aparitia lui Tom Hanks,  am asteptat sa vad ce s-a hotarat sa imi fie prezentat in scenariu, in necunostinta de cauza. Asteptarea mi-a fost rasplatita cu un subiect care nu m-a lasat sa iau pauze si nici sa caut scuze pentru a renunta la  vizionare.

Ramona and Beezus (2010)

“-Ramona, you’re your own person. You don’t care about coloring inside the lines.
- It really depends on the picture.. “

• Regizor: Elizabeth Allen
• Actori: Joey King, Selena Gomez, Bridget Moynahan, Ginnifer Goodwin, Josh Duhamel, Sandra Oh
• Gen: Aventura, Comedie
• Premii o nominalizare (Teen Choice Award) si un premiu (Young Artist Award)
• Tara: SUA
• Durata: 103 minute
• Rating autor:  nota 7

Filmele de familie nu au fost niciodata o prioritate pentru mine. Se intampla rareori sa vad unul care sa ma binedispuna si sa-mi infirme convingerea ca astfel de productii sunt slabe calitativ si mi se demonstreaza ca se pot face filme bune cu mult bun gust. Poate nu o sa fiti atat de entuziasmati sa urmariti toate boacanele si nastrusniciile pe care le face o copila de noua ani, dar daca va spun ca actrita este foarte simpatica si draguta, lucru care face placuta vizionarea, poate va determin sa umbriti prezenta Selenei Gomez. Nu sunt rautacioasa, doar ca nu ii pot confirma (inca) talentul si dedicatia pentru un acting reprezentativ.

Ecranizare a unor serii de carti pentru copii, „Ramona and Beezus” poarta semnatura scriitoarei Beverly Cleary, o autoare care si-a avansat scrierile de la statul anonim, la cel de best- seller. Desi titlul aduce impreuna doua surori, respectiv Beezus (Selena Gomez) si Ramona, in centru sta cea din urma, creionata in multe zambete, entuziasm si energie de Joey King. Bob si Dorothy Quimby,  parintii celor doua, sunt un cuplu foarte fericit care traieste viata mult mai colorat, de fiecare data cand zburdalnica Ramona mai pune in practica una dintre fanteziile sale. Calitatile sale de „intreprinzator” vor fi puse la incercare, atunci cand familia sa trece printr-o situatie provocatoare, care le solicita mai mult ca niciodata unitatea familiara. Beezus, sora mai mare a haoticei Ramona, de multe ori exasperata de exuberantele celei mici, va realiza cat de mult o iubeste.

Atat comiciul de limbaj (vezi scena cu „mate”) cat  mai ales cel de situatie, sunt asigurate de prezenta personajului Ramona. In ideea in care glumele sunt editate bine si acopera toata categoria de public, filmul se adreseaza copiilor, dar nu numai. In rolurile unchiului Hobart si al matusii Bea ii veti recunoaste pe Josh Duhamel, respectiv Ginnifer Goodwin. Mi-au placut amandoi, foarte mult. Povestea lor mi se pare la fel de frumoasa, ca de altfel tot ce am urmarit. Functie de ce asteptari ai de la o comedie simpla si banala, “Ramona and Beezus” iti va parea comun sau inedit. Nu ma pot pronunta decat cu o parere personala si sa va spun ca pe parcursul celor doua ore cat am acreditat vizionarii, m-am relaxat in adevaratul sens al cuvantului.
Deliciul intregului film se lasa asteptat pana undeva spre final, cand vedem deznodamantul- nu ma refer la scena finala, cat la secventa cu valiza.… mi-a smuls cateva zambete. Multi dintre voi nu veti agreea finalul basmic si veti fi deranjati (intr-o proportie suportabila) de unele exagerari privind nastrusniciile copilei, dar nu veti fi privati de garantia bunei dispozitii.

Artificial Intelligence (2001)

“ – If a robot could genuinely love a person, what responsibility does that person hold toward that mecha in return? It’s a moral question, isn’t it? – The oldest one of all. But in the beginning, didn’t God create Adam to love him? “

• Regizor: Steven Spielberg
• Actori: Haley Joel Osment, Jude Law, Frances O’Connor, William Hurt
• Gen: SF, Drama, Aventura
• Premii: 40 nominalizari (2 Oscar, 3 Golden Globe, 1 BAFTA); 12 premii castigate
• Tara: SUA
• Durata: 146 minute
• Rating autor: nota 9

Dintotdeauna m-au pasionat filmele vizionare, replica ale unor scenarii SF, care se incumeta sa prezinte o versiune mai mult sau mai putin plauzibila a viitorului. Nu putem sti niciodata ce ne este rezervat, insa imaginatia si experienta comuna a indivizilor, poate fi uneori surprinzatoare. Unul dintre putinele filme care bifeaza succes la capitolul SF, este si unul dintre preferatele mele, “Artificial Inteligence”, putand fi urmarit nu doar de pasionatii scenariilor cu civilizatii distopice, cat si de cei care se declara alergici acestui gen, fara teama de a fi impovarati cu o poveste inutila.

“Super-Toys Last All Summer Long”, o scurta povestire semnata Brian Aldiss, este temelia pe care s-a construit scenariul, in baza careia Stanley Kubrick si-a inceput proiectul pentru “A.I”, intins pe durata a mai bine de douasprezece ani. Moartea sa prematura, nu a insemnat abandonarea proiectului, care odata intrat pe mainile lui Steven Spielberg, a fost asigurat respectabil cu regia, scenariul si productia. Un alt siretlic de efect, este imprumutarea vocilor unor actori consacrati (Jack Angel, Robin Williams, Meryl Streep, Ben Kingsley, Chris Rock) ce au si aparitii episodice  in film.

Intr-o perioada cand resursele minerale sunt limitate si tehnologia cunoaste un avant neingradit, in mijlocul secolului 21, oamenii genereaza un nou tip de computer, constient de propria lui existenta. Cu infatisarea umana, acesta este „imbunatatit” cu capacitatea de a iubi. Un prim android, David (Haley Joel Osmen), creat de Cybertronics Manufacturing, este adoptat in scopul testarii de unul dintre angajatii companiei (Sam Robards). Copilul grav bolnav avut impreuna cu sotia sa (Frances O’Connor), este criogenizat pana la gasirea unui leac. In baza unor incidente menite sa-l condmane, baiatul-robot este abandonat de „mama” sa. Ne este astfel oferit unul din momentele care emotioneaza audienta, mimica si mai ales dialogul celor doi fiind coplesitoare. Ramas decat cu ursuletul Teddy , David, porneste intr-o calatorie initatica, intr-o lume a oamenilor, in speranta regasirii celei care l-a iubit si pe care el a numit-o mama, aspirand la acceptare, integrare si aflarea apartenentei sale.

Ceea ce place foarte mult la film, este nu doar subiectul care mi se pare foarte bun, ci mai degraba personajele, indirect actorii repartizati in cadrul scripului. O nota personala, ar presupune sa aduc si prejudicii scenariului, dar am sa ma limitez doar la a mentiona ca deznodamantul este un pic dezamagitor, dar ca se pastreaza in nota similara a intregului film. De foarte multe ori, pe parcursul filmului se fac referiri la unicitatea umanoidului David, insistentele intarind astfel senzatia ca iei parte la un spectacol diferit de cele de pana acum. Dincolo de numele cu rezonanta care isi inscriu contributia la film, aprecierea publicului difera; parerea mea ramane totusi de neclintit: filmul este bun, spre foarte bun, putand fi confnudant cu un basm modern, o poveste fantasy care iti place…. sau iti e indferenta.

Super 8 (2011)

 

“Bad things happen… but you can still live”

 

Fan declarat al serialului LOST, era o obligativitate placuta propunerea de a urmari noua creatie a lui JJ Abrams in calitate de regizor, film ce ruleaza in cinematografele din Romania de ceva timp. Daca adaugi pe lista de reusite, numele lui Steven Spielberg in calitate de producator, atunci cu siguranta produsului final ii sunt attribute suspans, mister, umor cand este nevoie si drama cand se cere la scenariu.Michael Giacchino, cel care a colabirat cu JJ Abrams pentru coloana sonora a serialului multipremiat, isi aduce contributia si in “Super 8”, soundrack-ul dinspre final, fiind cu adevarat intensificator.

Mi-a placut faptul ca desi aveam idee cam la ce sa ma astept, tinand cont de faptul ca urmarisem un trailer anterior, am reusit sa ma conectez repede la actiune si sa empatizez cu personajele, asta gratie actorilor care cocheteaza convingator cu ceea ce au de facut.

 Facem cunostinta initial cu un grup jovial de copii, care incearca sa toarne cu propriile resurse un film, in ideea de a participa la un concurs de gen. Unul se ocupa de filmare, altii sunt actori, altul scenografi si altcineva este insarcinat cu efectele speciale.Intr-una din nopti, grupul de 6 copii decide sa filmeze o scena mai solicitanta a filmului lor si isi dau intalnire la miezul noptii. Vor fi martori fara voie ai unui accident feroviar spectaculos de privit, greu de asimilat ca fiind veridic. Ce urmeaza dupa se traduce in disparitii misterioase si fenomene bizare . Va las pe voi sa descoperiti, intocmai subiectul filmului.

Nu pot spune ca cineva are rolul principal, pentru ca au izbutit cu totii sa se evidentieze. Centrali sunt totusi Joe Lamb (Joel Courtney) si Alice Dainard (Elle Fanning). Acestia au in comun faptul ca si-au pierdut mamele, insa abia spre final, aflam exact masura in care parintii lor au contribuit la o rivalitate nejustificata intre ei. Tatal lui Joe, Jackson Lamb( il veti recunoaste pe Kyle Chandler din serialul ”Viitorul incepe azi”) il stigmatizeaza pe parintele lui Alice, pentru o greseala ce a dus la distrugerea relatiei acestora.

Misterul incepe undeva dupa 20 de minute de la debut si avanseaza progresiv. Desi nu se ridica multe semne de intrebare, se contureaza cateva curiozitati care intr-un final primesc un raspuns satisfactor. Sincer imi era dor sa apara pe piata cinematografica o productie cu stangaciile unor copii, care amuza moderat. Sunt placut de privit si aduc aminte de unele productii ale perioadei ’80-’90 (evenimentele se desfasoara in anul 1979), filme care le priveam la televizor, atunci cand doar cateva isi faceau loc pe micul ecran. Nu este horror, cat drama si nu este thriller ci  mai degraba i-as da titulatura de aventura. Pentru nostalgicii serialului LOST: fiti atenti la final, pentru ca poate fi zarit pe taverna unui local numele ”James Locke”, facandu-se referire la doua dintre personajele care au trasat fenomenul amintit

Super 8 este un omagiu pentru o alta productie a lui Spielberg si nu dau detalii semnificative cand mentionez asta. Familia este pusa pe primul plan, asa cum a obisnuit, in alte filme cult. Mi-a placut: liniar si confortabil.

Tomorrow, When the War Began (2010)

„We’ve all had to rewrite the scripts of our lives the last few weeks, we’ve learnt a lot and we’ve had to figure out whats important, what matters – what really matters. Its been quite a time.”

•    Regizor: Stuart Beattie
•    Actori: Caitlin Stasey, Rachel Hurd-Wood, Lincoln Lewis, Deniz Akdeniz, Phoebe Tonkin, Ashleigh Cummings, Chris Pang, Andrew Ryan
•    Gen: Drama, Actiune, Aventura
•    Premii: 8 nominalizari, 6 premii (4 Australian Film Institute si 2 IF Awards)
•    Tara: Australia
•    Durata: 103 minute

Daca v-ati saturat de productiile hollywoodiene, tipice, care nu aduc nimic nou, care doar recicleaza o idee nesigura, atunci poate este timpul sa incercati o pelicula revigoranta, australiana, care pe mine m-a surprins intr-un mod placut, prin interpretare si un scenariu sustinut de originalitate. Cel mai profitabil film al anului 2010, in Australia, filmul de fata este primul dintr-o trilogie. Acesta reprezinta ecranizarea primei carti din seria cunoscută sub numele de “Tomorow Series” (publicate  in perioada 1993- 1999), o serie de sapte carti, cunoscute mai apoi sub numele de  ”Cronicile Ellie” a autorului australian John Marsden.

Sincera sa fiu, pe langa subiectul proaspat adus in atentia spectatorului, mi-a placut interpretarea actorilor. Majoritatea sunt mai putin cunoscuti publicului roman, dar au facut o treaba nemaipomenita, fara a solicita un efort vizibil din partea lor.Adaug la apreciere si modul cum s-au evidentiat anumite scene, surpriza de a nu sti cu ce te confrunti. De remarcat schimbarile ce survin in viata tuturor si impactul pe care il au luptele asupra lor, situatiile in care vor fi pusi ulterior, sunt elemente care intaresc ineditul peliculei; filmul reuseste ca in ciuda a ceea ce se preconizeaza, sa aduge la fiecare sfert de ora, o rasturnare a planului trasat.

Sapte adolescenti, cu problemele tipice varstei, se reunesc pentru o iesire in salbaticie. Locuiesc intr-o asezare  micuta rurala, deci se cunosc intre ei. Ellie Linton (Caitlin Stasey) impreuna cu cea mai buna prietena a sa Corrie McKenzie (Rachel Hurd-Wood), indragostita de Kevin Holmes (Lincoln Lewis). Li se alatura rebelul, dar simpaticul Homer Yannos (Deniz Akdeniz), tiparul tipei blonde, dar neinteleasa, Fiona  Maxwell (Phoebe Tonkin), religioasa Christian Robyn (Ashleigh Cummings) si Lee Takkan (Chris Pang), un chinez introvertit. Nu va chinuiti sa-i tineti minte, pentru ca va vor placea de-a lungul filmului si o sa va atasati de ei ulterior. In ciuda faptului ca  nu au o relatie apropiata, reusesc ca in week-endul petrecut impreuna, sa se cunoasca, sa lege prietenii si isi promit sa revina la „The Hell”, locul unde s-au reunit prima data. Ceea ce nu banuiesc ei, este ca in timp ce ei se distreaza, acasa, lucrurile ce pana ieri erau normale, iau o turnura care ii vor lua prin surprindere la intoarcere.

O drama foarte reusita, care cucereste, asa cum am mentionat in primul rand prin scenariu. Secventele de actiune, culmineaza cu cele de suspans, asa ca pentru inceput suntem amagiti cu cateva momente amuzante. Muzica se muleaza pefect imaginilor si momentelor ce ruleaza in fata spectatorului. Am sa incerc sa fac abstractie de veridicitatea realizarii unor actiuni din film, pentru a ma limita sa remarc un scenariu mai efervescent, decat ceea ce m-am obisnuit sa urmaresc. Am ales sa pastrez anonime evenimentele din cadrul natal si va invit sa va delectati cu  “Tomorrow When the War Began”, un film ce surprinde, de la care se asteapta in 2012, partea a doua.

THE CHRONICLES OF NARNIA: THE VOYAGE OF THE DAWN TREADER (2010)

„Aslan: there I have another name. You must learn to know me by that name. This was the very reason why you were brought to Narnia, that knowing me here for a little, you may know me better there.”

Cu siguranta daca te-au cucerit primele parti, este impetuos necesar sa vezi si ultima aventura ecranizata a C.S.Lewis, insa fara a critica prea mult cliseele. In urma cu 4 ani de zile faceam cunostinta cu Peter, Susan, Edmund si Lucy – i-am indragit si m-am atasat foarte repede de ei. Ceea ce mi-a trezit interesul- combinatia proportionata de basm, aventura, sf si drama care converg intr-un mix nici prea dulce, nici prea sarat.

Am crescut cu ei si pe parcurs am fost tot mai dornica sa aflu care este urmatoarea etapa a vietii lor. Narnia este sinonim cu magia- doar un pretext pentru a visa si a ne detasa de corvoada zilnica- un taram care invita sa copilaresti cu maturitate.

Asa cum Aslan avertiza la sfarsitul „Prince Caspian”: „your brother and sister (n.r. Susan si Peter) have learn what they can from this world”, asa cum era de asteptat in „Voyage of the dawn tander”  fraiele necunoscutului sunt preluate doar de mezinii Pevensie.

Pe langa cliesele anterior mentionate, ar mai trebui amintit ca un minus si faptul ca se intra mult prea repede in subiect- nici nu apucam prea bine sa ii revedem pe Lucy si Edmund, nu avem timp sa asimilam noua imagine a lor  ( nu mai sunt copiii din prima parte) ca regizorul ne ancoreaza direct in Narnia.

Ii regasim pe Lucy si Edmund tot in casa unchiului lor, convietuind cu varul lor arogant, artagos si morocanas Eustace.

Fara a anticipa, cei trei sunt purtati fara voia lor prin intermediul unui tablou in apele involburate ale Narniei, salvati fiind de catre echipajul navei regale, Dawn Treader.

Aici ii vor reintalni pe Caspian, curajosul Reepicheep si un echipaj mai dornic ca nicicand sa li se alatura in noua lor actiune. Constienti fiind ca motivul revenirii lor in Narnia este insarcinarea cu salvarea taramului (inca o data) de o amenintare periculoasa ce avertizeaza cu distrugerea frumusetii regatului lor.

Vor infrunta cele mai negre cosmaruri, furtuni periculoase, se vor rataci in necunoscut si totoadata inconstient vor ascede catre prietenie, maturitate si  loialitate.

Suntem totodata pregatiti pentru urmatoare parte- Eustace are un rol important in tot ceea ce implica calatoria pe mare si indraznesc sa spun ca in urmatoarea naratiune il vom cunoaste si chiar indragi.

Optional pentru adultii care nu sunt foarte dornici sa petreaca doua ore urmarind un basm, subliniez ca nu se vor plictisi- povestea este bine inchegata si va cuceri  atat timp cat esti dispus sa acorzi o sansa.

Nu am sa ridic in slavi mai mult decat trebuie, pentru ca nu este cazul, insa pelicula de fata isi face treaba: distreaza, amuza, intristeaza si insereaza pe alocuri mici pilde cu morala atat pentru cei mici cat si pentru cei mari. Scenele de actiune si batalii sunt suficient de bine realizate  pentru a multumi un om in toata firea.

Traducerea titlului este paradoxal sau nu… gresita. Pe scurt: filmul prezinta un voiaj al personajelor catre capatul lumii, asta fara ca cei implicati sa realizeze catre ce sau de ce se indreapta.

Este in primul rand o calatorie initiatica, intregul drum parcurs schimbandu-i si pregatindu-i asa cum era de astepta,t pentru ceea ce va urma, progresiv fiindu-le adaugata inca o forta care ii intregeste.

Pe cat de brusca este intriga pe atat de radical este deznodamantul- se face o trecere subita intre actiuni, fara a compartimenta povestea cu legaturi sesizabile intre idei.

In loc de concluzie: filmul nu este slab insa nici nu iese din tipar, fiind cu mult inferior celorlate doua “cronici”, urmarit fiind in varinata 3d nu te vei putea bucura foarte mult de peisajele narniene- imaginea este foarte intunecata.

THE HOLIDAY (2006)

“I understand feeling as small and as insignificant as humanly possible. And how it can actually ache in places you didn’t know you had inside you. And it doesn’t matter how many new haircuts you get, or gyms you join, or how many glasses of chardonnay you drink with your girlfriends… you still go to bed every night going over every detail and wonder what you did wrong or how you could have misunderstood. And how in the hell for that brief moment you could think that you were that happy. And sometimes you can even convince yourself that he’ll see the light and show up at your door. And after all that, however long all that may be, you’ll go somewhere new. And you’ll meet people who make you feel worthwhile again. And little pieces of your soul will finally come back. And all that fuzzy stuff, those years of your life that you wasted, that will eventually begin to fade..”

Mi-au placut atat de mult replicile din filmul asta, incat mi-a fost extrem de dificil sa ma opresc la una singura care sa denote pe cat posibil in linii discrete intreaga tema a “The Holiday”.

Am evitat mult timp sa-l vizionez: ma speria durata de peste doua ore si subiectul nu ma incanta atat de mult, incat de fiecare data spuneam pas, preferand sa urmaresc ceva care se bucura de o publicitata mai convingatoare. Nimic mai gresit! Ma acuz de superficialitate si ma invinovatesc de faptul ca am amanat atat de mult sa gasesc o oaza de relaxare intr-o perioada in care nu avem parte decat de blockbustere imune la sentimente, mate.

“The Holiday” se bucura de o distributie care reuneste nume cunoscute, iubite de public, incercand in pelicula de fata sa se distanteze de ceea ce au facut pana acum, construind un nou concept al filmelor romantice.

Kate Winslet, Cameron Diaz, Black Jack si Jude Law sunt capul de afis al filmului infatisandu-i pe rand pe Iris, Amanda, Miles si Graham.

Iris (Kate Winslet) si Amanda (Cameron Diaz) sunt două femei care nu s-au cunoscut niciodată şi trăiesc la mii de mile distanta una de cealaltă confruntandu-se cu o problemă similară in viata sentimentala, aceasta aducandu-le  insatisfactie si nemultumire in existenta lor de zi cu zi.

Ele se cunosc online pe siteul unei agentii de inchirieri de case de vacanta şi imediat hotărăsc să facă schimb de resedinte, aventurandu-se inconsient in cea mai frumoasa experinta a fiecareia de pana atunci.Iris se mută în casa Amandei din L.A., în însorita California, în timp ce Amanda ajunge în înzăpezita Anglie.

La puţin timp după ce ajung la destinaţie, acestea se vor cunoaste pe ele insesi si vor deveni mai hotarate ca niciodata sa isi acorde o sansa, vor realiza potentialul lor si vor intelege prin intermediul oamenilor cunoscuti ca viata este o calatorie  neintrerupta, tradusa prin trecerea timpului.

Cuplurile formate sunt plasate la poluri opusi, insa sunt deopotriva asumate si placute.  Diaz-Law: cuplul de reclamă cu alură  intensa a la Hollywood cu accente de glamour. Avem si un cuplu nostim dar totusi matur, mai mult ancorat in realitate,  Winslet-Black, fiecare dintre acestia intrand perfect in rolul sau.

Nu am sa exagerez spunand ca este un film de referinta, insa nu se chinuie sa faca mai mult decat trebuie si asta se vede. Se vede in rezultatul final care nu este  decat o comedioara usoara cu  un aer de sarbatoare, pentru a nu se dezice de titlu.

Filmul este presarat cu multe gaguri, nu face exces de clisee (atat cat i se permite) si are o paleta diversificate de momente amuzante, romantice, pe alocuri dramatice, dar care simultan intregesc o compozitie minunata de savurat intr-o dupa amiaza ploioasa

“If you were a melody… I used only the good notes.”

Letters to Juliet (2010)

“What and If are two words as non-threatening as words can be. But put them together side-by-side and they have the power to haunt you for the rest of your life: What if? What if? What if? I don’t know how your story ended but if what you felt then was true love, then it’s never too late. If it was true then, why wouldn’t it be true now? You need only the courage to follow your heart..”

Putina siropeala nu strica nimanui din cand in cand … cel putin asa imi place mie sa  cred.

Niciodata nu a fost prea mult romantism in viata noastra, insa “Letters to Juliet”, indulceste cu riscul de a creste glicemia. Sunt un pic acida? Probabil. Insa pentru ca trebuie sa fiu realista, unul din punctele slabe ale filmului sunt tocmai dulcegariile astea exagerate.

Peisajele, de-a dreptul incantatoare, imbata privitorul si il invita intr-o mica excursie, fara a plati bilet, singurele conditii care trebuie indeplinite fiind dispozitia  si disponibiltatea ca pret de aproape doua ore sa faca abstractie de povestioara din fundal si sa se bucure de o plimbare unde va explora stradutele Veronei, tinuturile viticole ale Italiei, cladirile care poarta amprenta trecerii veacurilor si va face un popas spre a face cunostinta cu ospitalitatea locuitorilor.

Sa nu se inteleaga gresit. Ideea filmului nu este rea. Povestea in sine nu este suficient de bine exploatata, desi este atractiva si promite un script interesant. Amanda Seyfriend este o actrita care are un inceput destul de bun pe taramul batranului Hollywood, rolul din musicalul “Mamma Mia” ( care personal il consider a fi minunat) propulsand-o pe un fagas care trebuie urmarit.

Personajul intruchipat de aceasta in LtJ- Sophie, are o relatie care pare a o multumi (in asta sa constea fericirea?). Impreuna cu partenerul sau planuieste o escapda in Verona, o “prehoneymoon”, asa cum o numesc cei doi.

Ajunsi aici, cei doi isi fac planuri diferite, instrainandu-se inainte de a-si da seama, astfel ca Sophie, ajunge la casa in care se presupune a fi trait indragostita Capulet. Aici vin anual tinerele care iubesc si au nevoie de un sfat din partea acesteia.

Sophie va descoperi ca patru femei se ocupa sa raspunda scrisorilor, incercand pe cat posibil sa gaseasca rezolvare diverselor “tragedii”. De-a dreptul emoţionată de continutul unei unei scrisori uitate intre zidurile cladirii timp de 50 de ani, tânăra  răspunde autoarei de atunci, fără să ştie că scrisoarea ei va atrage o reacţie imediată din partea destinatarei, Claire (Vanessa Redgrave ). Din acest moment vom asista la o poveste despre dragoste, vrandu-se pe alocuri a fi amuzanta.

Nu este tocmai o recomandare pe care as face-o unui baiat. Este un film dragut, fara nuanta si nu indrazneste sa faca mai mult decat ce si-a propus: sa il urmaresti si atat.

Nu te vei intoarce la el, pentru ca te-a impresionat o secventa anume, sau pentru ca te-a induiosat dincolo de limitele tale. Daca esti amator al filmelor de dragoste, mai mult romantice si mai putin comedii, atunci poti apela cu incredere la “Letters to Juliet”, pentru a-ti potoli setea si pentru a-ti umple timpul cu inca o istorioara de gen.

Australia (2008)

“Just because it is, doesn’t mean it should be!”

Sa fie o coincidenta faptul ca doi actori australieni au fost alesi sa faca un tandem precum cel de fata , intr-un film ce poarta numele “Australia”?

Nu este doar un continent, nu este o simpla destinatie, ci este acasa. Cel putin pentru personajele interpretate de Nicole Kidman (Lady Sarah Ashley) si de Hugh Jackman (Drover), niciunul dintre acestia constietizand ca de fapt lucrul care le lipsea era stabilitatea, siguranta ca esti acolo unde trebuie.

Regizorul a mai facut echipa cu Kidman pentru muzicalul “Moulin Rouge”, rezultatul de atunci fiind o surpriza uimitoare, poate de aceea publicul a asteptat cu atata inflacarare noul proiect marca Baz Luhrmann. Se pare ca pe unii dintre cinefili, rezultatul final “Australia” cu o durata de peste 2 ore, a plictisit, a dezamagit si a atras critici mai mult sau mai putin favorabile.

Poate eu sunt unul din cazurile rare care s-a bucurat de un film nu excelent, dar cel putin bun, suficient de bun incat sa imi tina treaza atentia. Spun ca nu este excelent, pentru ca pe alocuri actiunea se invarte in jurul cozii.

Filmul aduce un pic a western, este un amestec intre dragoste si actiune, o tragi-comedie care poate multumi sau nu, la care adaugam o pseudo- filosofie australiana dozand fara exces cu drama si aventura.

Sarah Ashley, o tanara aristrocrata soseste din Anglia in salbatica si minunata Africa, incercand  sa administreze vasta ferma de animale, lasata in urma de sotul sau mort in conditii necunoscute acesteia.

Fara experienta si victima sigura a celorlalti fermieri, britanica este nevoita sa faca echipa cu necizelatul Drover, in incercarea de a-si salva cireada de 2 000 de vite. Aflati la poli opusi, cei doi vor fi mai degraba obligati de imprejurari sa se suporte, insa cu timpul dandu-si o sansa reciproca se vor dezveli asa cum nu au facut-o pana atunci.

Tocmai cand crezi ca povestea s-a terminat, scenaristul te minte frumos si aduce in prim plan o noua desfasurare, de data asta , lucrurile devenind mai serioase, mai tragice si mai autentice.

Incercand sa insereze teme si motive profunde, regizorul apeleaza la prezenta unui copil in echipa celor doi, baiatul fiind de altfel si naratorul, intreaga actiune invartindu-se in jurul sau, inainte ca telespectatorul sa isi dea seama, devenind personajul principal.

Bunicul sau, King George (David Gulpilil) un vraci aborigen are apariţii ciudate în momentele cheie ale filmului, încercând prin magie şi incantaţii să influneţeze în bine cursul evenimentelor. Mi se pare de prisos prezenta celor doi, singura explicatie acceptata fiind faptul ca a fost o tentativa de a aduce ceva aparte intregii pelicule.

Actiunea avanseaza cu incetinitorul, intuind de altfel o inevitabila poveste de dragoste intre Sarah si Drover, astfel ca pe cat de simplu parea la inceput, iubirea celor doi va fi pusa la incercare de treceea anotimpurilor, de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, de schimbarile care le guverneaza existenta.

Laudabil este faptul ca cel putin pentru un numar mic de cinefili, punerea in scena a convins si a reusit, desi prin utilizarea unor clisee, sa acapareze atentia spectatorului  atat cat sa il tintuisca in fata ecranului pentru a vedea deznodamantul (mai degraba pentru a i se confirma )

STEP UP 3D (2010)

“I was born from a boom box.”

 

 Universul viu si patrunzator al street dance-ului new yorkez este readus pe ecrane şi se metamorfozează partial în mult aşteptata continuare a seriei de succes “Step Up”, fara a se distanta foarte mult de descendentele sale.

Aseara am avut placerea de a urmari a treia si ultima parte a francizei cu rasunet, de data asta in varianta 3d.

Sincera sa fiu, nu stiu de ce productia a hotarat ca aceasta ultima poveste sa fie digitalizata pana la maxim, pentru ca, efectele 3d nu sunt nemaipomenite si nu ies cu nimic din tipar fata de celelalte productii de gen, ba chiar raman undeva in spate privind acest aspect.

Trebuie sa recunosc faptul ca toate dansurile, coregrafiile in ansamblu sunt extrem de reusite, ba chiar trebuie urmarite si reurmarite, pentru ca specatcolele puse in scena de dansatorii profesionisti sunt o adevarata reprezentare : miscari ritmice care hipnotizeaza spectatorul, dansuri a la Bronx, ce sa mai !

Filmul pastreaza acelasi scenariu: competitia pentru suprematie, dansul fiind solutia de salvare a unor pustani care vad in arta aceasta modul de a-si exprima, citez “fericirea, iubirea, izolarea”

Ce mi-a displacut: personajele nu mai sunt asa de complexe cum ne-a obisnuit, lipseste acel ceva care sa te faca sa te atasezi de ei (excludem frumusetea si abdomenele bine lucrate etalate). Moose revine  din partea  a II a, de data asta fiind exploatat mai mult pentru calitatile sale de dansator amintind de Fred Astaire.

Personajul principal Luke (Rick Malambri nu exceleaza la actorie, nici la dans nu este prea bine pus in valoare, insa exceleaza la capitolul frumusete:P), un orfan care are mosternire de la parintii sai o cladire care a devenit un adapost ce reuneste un grup  de oameni cu o pasiune comuna- dansul.

Acestia sunt ca o familie, impartind impreuna greutatile, bucuriile si absolut tot ce ii uneste pentru a suprevietui, preferand sa puna un paravan in fata vietii reale, asta dupa ce incercarile la care au fost supusi i-au intarit pentru a fi ceea ce sunt acum, inca o data muzica si dansul avand un aport urias in a-i fi modelat.

Pasionat si talentat intr-ale “filmului”, acesta prinde pe banda persoanele care ii plac pentru pasiunea depusa in dans, dornic sa coopteze noi talente care sa intregeasca trupa “Piratii”, aflata in rivaliate cu “Samuraii”. Astfel ii va cunoaste pe Moose (Adam Sevan) si Natalie (Sharni Vinson). De data asta miza concursului la care cele doua echipe se inscriu este o suma de bani care l-ar ajuta pe Luke sa isi pastreze depozitul, refugiul “familiei” sale.

Asa cum am mentionat scenele de street urban dance sunt de-a dreptul uimitoare, asta fiind in opinia mea singurul punct forte al peliculei, pentru ca povestea dintre personaje este un pic telenovelistica.

Exista doua numere care mi-au placut foarte mult: vezi scenele de dans in apa si pe cea din parc( aminteste de nemuritorul “Singing in the rain”). Soundtrack-ul  este  rasunator, reunind  cele mai noi hituri: Flo Rida (feat. David Guetta), Trey Songz, Laza Morgan, Estelle (feat. Kardinal Offishall).

In loc de concluzie: urmariti-l pentru miscarile de dans, pentru a-ti clati ochii cu niste trupuri bine lucrate, pentru a te bucura de o coloana sonora foarte buna, dar  nu te astepta la o capodopera. Mai mult ca sigur ca urmatoarea zi il vei uita, revenind probabil la muzica.

Avatar (2009)

“Our great mother Eywa does not take sides, Jake, only protects the balance of life.”

Sunt filme pe care le vezi si le uiti. Sunt filme pe care le urmaresti si parca ai vrea o a doua vizionare, la fel de bine cum sunt filme pe care nu le poti urmari pana la capat.

Exista si “Avatar”- una din acele creatii care fascineaza, devinind una emblematica, de referinta pentru arta cinematografica.

James Cameron a revenit, dupa o absenta destul de lunga de la carma regizorala, de data asta preluand si atributiile scenaristului, reusind sa sculpteze un film despre care se va vorbi inca mult timp de acum inainte.

Lucrul pe care il regret cel mai mult- faptul ca am stiut dinainte la ce actiune sa ma astept, urmarind in prealabil un trailer care configura in mai putin de doua minute intreaga tematica a povestii.Asta nu a furat catusi de putin din reprezentatia intinsa pe o durata de 165 minute.

Subiectul nu mai este necunoscut  : 200 de ani in viitor, pentru prima data oamenii sunt invadatori, nu invadati ai unei planete numite Pandora, scopul fiind extragerea unor roci care ar “usura” viata pamantenilor.

“Jakesully” (Sam Worthington), un veteran de razboi paralizat, se angajeaza sa afle secretele populatie Na’vi, slabiciunile mai exact, acestia fiind singurul impediment in calea “imbogatirii”.

Pentru ca omul nu se poate adapta conditiilor terestre ale planetei gazda, Jake ve coordona intreaga actiune printr-un corp numit Avatar- un mix intre ADN-ul uman si ADN-ul “salbaticilor”, incercand sa le castige increderea.

Pandora nu este doar o locuinta pentru indigeni- este adapostul care ii ghideaza si le intretine crezurile. Modul in care aceasta a fost creionata a necesitat pe langa imaginatie si un puternic simt al ratiunii care sa dozeze limitele posibilui.

Nu s-a exagerat, faurind o lume  careia ti-ai dori sa ii apartii macar o zi.Toate substraturile care savarsesc natura sunt de o coloristica profunda care imbina armonios un peisaj unic, bogat in luminiscenta si fosforescenta.

Ceea ce Jake va cunoaste si descoperi va deveni pentru acesta salvarea dupa care tanjea, gasind credinta intr-un loc in care comuniunea om- natura este mai presus decat ceea ce s-a lasat sa se cunoasca.

Devotamentul si iubirea se vor regasi intr-un peisaj care depaseste cu mult imaginatia actuala. Radacinile spirituale care leaga locuitorii Pandorei de pamantul pe care pasesc sunt o adevarata lectie pentru prizionerul Jake, deschizandu-i o poarta care duce catre cunoastere, implinire si impacare.

Este un spectacol vizual minunat prin cromatica utilizata si prin intreaga paleta de efecte speciale solicitate, insa indiferent ca este urmarit 2d ,4d sau oricum altcumva filmul are meritul de a fi unul care impresioneaza.

Cel care a semnat soundtrack-ul nemuritorului “Titanic”- James Horner contribuie si la muzicalitate prezentului “Avatar” invaluind specatorul intr-un tabou de sunete care rasfata simturile auditiv.

“I was a stone cold aerial hunter. Death from above”

Prince of Persia: the Sands of Time (2010)

“Everything changes with time. We should know this best of all.”

Urmarit intr-o sala plina de cinema, nu am putut decat sa surad vazand numai reactii multumite, rasete unde e cazul, si o buna dispozitie in masa la sfarsitul filmului.

Niciunul dintre cei prezenti nu s-au incumetat sa inceaapa sa critice, nu pentru ca nu ar fi avut ce, ci pentru ca spectacolul incheiat a fost perfect transpus si a facut ce si-a propus, pret de doua ore:sa te rupa de cotidian si griji.

Nu am sa spun ca este o capodopera, pentru ca e de departe de aceasta notiune, insa are acel ceva care te binedispune si asta spune multe,

Insiprat de un joc video de mare succes la public si incasari, filmul nu s-a lasat mai prejos si a reusit sa fie la masura asteptarilor.

Subiectul, are loc in Persia(actualul Iran), asta stim deja din titlu, undeva in vremurile de glorie ale acestui imperiu, notele antice si intregul decor pictat au fost atuuri puternice in a ma indragosti de intreaga atmosfera construita.

Un umil orfan, va atrage atentia regelui de atunci, intrand astfel in gratiile sale, dovedindu-si ulterior apartenenta la nobilime, nu prin pastrarea aerului “rebel” care-l leaga de copilaria dura care l-a maturizat ci prin faptul ca se va dovedi eroul pe care orasul l-a asteptat dintotdeauna, fiind un important personaj intr-o veche legenda.

Legenda aminteste de un vechi pumnal care adaposteste o putere magica ce guverneaza cumva … siguranta umanitatii.

Printul proscris(Jake Gyllenhaal) va fi nevoit sa se alieze, mai degraba obligat de imprejurari cu enigmatica printesa Tamina (Gemma Arterton), fiecare cu un alt scop ce trebuie indeplinit, ulterior descoperind ca exista ceva mai mult de atat ce ii uneste.

Destul cu subiectul. Nu vreau sa dau detalii,doresc ca fiecare sa descopere treptat intrigile, povestile tesute, iubirile care nasc, lanturile de familie care transced legaturile de sange.

Efectele speciale merita mentionate gratie faptului ca sunt extrem de reusite si nemaipomenit de bune la capitolul vizual, de altfel poate cel mai bun element al peliculei. Replicile nu exceleaza insa fura cateva rasete, astfel ca filmul ramane un film comercial de urmarit cu popcornul langa tine.

Reuneste toate acele note mistice: vraja, blesteme, dorinta de putere, desert, implicatii stravechi, zeitati, magie, aventura, calatorie in timp si nu numai.

Sper sa nu gresesc, insa intreaga desfasurare a actiunii mi-a adus aminte de mai vechiul –“ The Scorpion King” din 2002, pentru ca intregeste cam aceleasi elemente, insa multumita tehnologiei cu mult superioare celei vechi, Jerry Bruckheimer (regizorul care nu necesita prezentare) se autodepaseste si ofera scene de lupta foarte bune si o poveste care poate prinde la public sau nu… Spun ca exista riscul sa fie si nemultumiti, pentru ca se duc cu o anumita idee si reclama ulterior faptul ca vroiau altceva.