Artificial Intelligence (2001)

“ – If a robot could genuinely love a person, what responsibility does that person hold toward that mecha in return? It’s a moral question, isn’t it? – The oldest one of all. But in the beginning, didn’t God create Adam to love him? “

• Regizor: Steven Spielberg
• Actori: Haley Joel Osment, Jude Law, Frances O’Connor, William Hurt
• Gen: SF, Drama, Aventura
• Premii: 40 nominalizari (2 Oscar, 3 Golden Globe, 1 BAFTA); 12 premii castigate
• Tara: SUA
• Durata: 146 minute
• Rating autor: nota 9

Dintotdeauna m-au pasionat filmele vizionare, replica ale unor scenarii SF, care se incumeta sa prezinte o versiune mai mult sau mai putin plauzibila a viitorului. Nu putem sti niciodata ce ne este rezervat, insa imaginatia si experienta comuna a indivizilor, poate fi uneori surprinzatoare. Unul dintre putinele filme care bifeaza succes la capitolul SF, este si unul dintre preferatele mele, “Artificial Inteligence”, putand fi urmarit nu doar de pasionatii scenariilor cu civilizatii distopice, cat si de cei care se declara alergici acestui gen, fara teama de a fi impovarati cu o poveste inutila.

“Super-Toys Last All Summer Long”, o scurta povestire semnata Brian Aldiss, este temelia pe care s-a construit scenariul, in baza careia Stanley Kubrick si-a inceput proiectul pentru “A.I”, intins pe durata a mai bine de douasprezece ani. Moartea sa prematura, nu a insemnat abandonarea proiectului, care odata intrat pe mainile lui Steven Spielberg, a fost asigurat respectabil cu regia, scenariul si productia. Un alt siretlic de efect, este imprumutarea vocilor unor actori consacrati (Jack Angel, Robin Williams, Meryl Streep, Ben Kingsley, Chris Rock) ce au si aparitii episodice  in film.

Intr-o perioada cand resursele minerale sunt limitate si tehnologia cunoaste un avant neingradit, in mijlocul secolului 21, oamenii genereaza un nou tip de computer, constient de propria lui existenta. Cu infatisarea umana, acesta este „imbunatatit” cu capacitatea de a iubi. Un prim android, David (Haley Joel Osmen), creat de Cybertronics Manufacturing, este adoptat in scopul testarii de unul dintre angajatii companiei (Sam Robards). Copilul grav bolnav avut impreuna cu sotia sa (Frances O’Connor), este criogenizat pana la gasirea unui leac. In baza unor incidente menite sa-l condmane, baiatul-robot este abandonat de „mama” sa. Ne este astfel oferit unul din momentele care emotioneaza audienta, mimica si mai ales dialogul celor doi fiind coplesitoare. Ramas decat cu ursuletul Teddy , David, porneste intr-o calatorie initatica, intr-o lume a oamenilor, in speranta regasirii celei care l-a iubit si pe care el a numit-o mama, aspirand la acceptare, integrare si aflarea apartenentei sale.

Ceea ce place foarte mult la film, este nu doar subiectul care mi se pare foarte bun, ci mai degraba personajele, indirect actorii repartizati in cadrul scripului. O nota personala, ar presupune sa aduc si prejudicii scenariului, dar am sa ma limitez doar la a mentiona ca deznodamantul este un pic dezamagitor, dar ca se pastreaza in nota similara a intregului film. De foarte multe ori, pe parcursul filmului se fac referiri la unicitatea umanoidului David, insistentele intarind astfel senzatia ca iei parte la un spectacol diferit de cele de pana acum. Dincolo de numele cu rezonanta care isi inscriu contributia la film, aprecierea publicului difera; parerea mea ramane totusi de neclintit: filmul este bun, spre foarte bun, putand fi confnudant cu un basm modern, o poveste fantasy care iti place…. sau iti e indferenta.