Perfect Sense (2011)

“Environmental assured, that is the beginning of an ecological apocalypse caused by pollution and genetically modified plants and hormons. Scientists claimed it’s an attack on the free world, all pointing fundamentalists.  The fundamentalists talked about God’s punishment on a world of unbelievers. “

• Regizor: David Mackenzie
• Actori: Eva Green, Ewan McGregor, Connie Nielsen
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: 3 nominalizari; 1 premiu
• Tara: Germania | Marea Britanie | Suedia | Danemarca
• Durata: 92 minute
• Rating autor: nota 8

Un concept de-a dreptul fascinant, ideea de a prezenta o poveste de dragoste pe fondul izbucnirii unei catastrofe si scenariul indraznet si ambitios, au reusit sa ma conecteze la subiect, empatizand complet cu cele doua personaje principale. Daca ar fi sa asociez credinta de deznadejde desprinsa din “Perfect Sense”, v-as aminti doua filme care mi s-au parut la fel de bune, la fel de revolutionare – “Never Let me Go” si “Blindness”, ambele figurand in acelasi registru dramatic. Sentimentul de apartenenta este prezent in fiecare dintre noi, la fel si ideea de a fi jumatatea cuiva, de a intregi un individ, linistesc. Desi filmul isi stratifica ideile in baza acestei teorii, a reusit sa ma sperie prin viziunea indrazneata a prabusirii lumii ca urmare a pierderii simturilor. “Perfect Sense” impovareaza, reusind sa atraga o audienta limitata; ineditul este sinonim cu ciudatul, frumusetea cu spaima si dragostea cu pierderea.

O realizare independenta, “Perfect Sense” ii are in rolurile principale pe Ewan McGregor si Eva Green. Michael este bucatar intr-un restaurant simplu, un individ care nu se implica in relatii mai mult decat pentru o aventura. Susan este un epidemiolog cu experienta, o persoana solitara.Cei doi se cunosc inainte ca o pandemie necunoscuta sa inceapa sa afecteze populatia globului, povestea lor de dragoste fiind primejduita inca de la inceput de schimbarile care survin treptat in existenta lor. Nimeni nu stie cum si mai ales de ce s-a declansat epidemia care ameninta existenta omenirii. In prima etapa, oamenii isi pierd simtul mirosului, manifestand inainte o intensa stare de depresie, frustrare si dezamagire, fiecare om agonizand odata cu instalarea “bolii”. Michael si Susan spera sa pastreze neatinsa relatia lor, totul pentru a se amagi cu un strop de normalitate, pe fondul unei civilzatii ingropate in haos. Pierderea simturilor nu se opreste doar la miros, asa ca va las pe voi sa vedeti ce ascensiune vor urma evenimentele. Va spun doar ca desi va imaginati mare parte a actiunii, veti fi surprinsi.

Filmele ar trebui mereu sa te faca sa simti ceva, sa-ti pui intrebari, sa trezeasca incertitudini si sa pui la indoiala anumite conceptii. “Perfect Sense” face toate astea si nu numai. Este un film atipic, o pelicula destul de apasatoare, dar cu un story emotiv si curajos. O voce omniprezenta, nareaza evenimentele majore ale subiectului cu un monolog foarte bun, apeland la imagini vechi din istorie, ale lumii nevoite sa se adapteze schimbarilor. La un moment dat se recunoaste neputinta in fata luptei cu un virus despre care nu se stie nimic. Intrebarea este: se poate opri? Daca nu, atunci cum supravietuiesti pierderii treptate ale simturilor care te ghideaza? Cand devine insuportabilul, normal? Nu va asteptati sa primiti raspunsuri, pentru ca ele raman valabile si la final. Ma repet “Perfect Sense” este minunat prin bizarul care socheaza. Un film nu pentru oricine, care isi pierde farmecul pe final, cu un deznodamant brusc, la fel de absurd ca tot filmul, dar tolerabil.

Contagion (2011)

“Don’t talk to anyone. Don’t touch anyone. That’s the most important thing “

• Regizor: Steven Soderbergh
• Actori: Jude Law, Kate Winslet, Matt Damon, Gwyneth Paltrow, Laurence Fishburne, Marion Cotillard, Sanaa Lathan, John Hawkes, Elliott Gould
• Gen: Thriller, Drama
• Premii: 1 nominalizare Phoenix Film Critics Society Awards
• Tara: SUA
• Durata: 106 minute
• Rating autor: nota 7

Un thriller medical, cu o tenta post apocaliptica ar fi fost pe placul meu daca s-ar fi concentrat pe imaginile unei lumi in colaps si daca mi-ar fi prezentat progresiv degradarea societatii. “Contagion” nu reuseste sa ma multumeasca la capitolul din urma, ci izbuteste doar sa adune un numar mare de actori laureati sau castigatori ai premiilor Oscar, fara a da vreun pic senzatia ca urmaresti un spectacol unic. Ceva dinamism ar fi fost primit mai bine decat statornicia majoritatii secventelor care par a fi umplut mult prea mult scenariul. Sunt personaje care au fost bine construite (preferat, bloggerul Jude Law) si unele care sunt inserate doar pentru a vedea cat mai multi actori defiland prin fata noastra.

Regizat de Steven Soderbergh (seriile “Ocean’s” si “Che”, “The Informant”, “Erin Brocovich”, “Solaris”), productia mi s-a parut, fara pic de menajamente agasanta si inceata, actiunea absentand din toate momentele cheie ale filmului. Am vrut sa-mi placa filmul, poate de aceea m-am si incapatanat sa strang cat mai multa rabdare sa vad exact in ce linii s-a inscris subiectul, astfel ca am fost usor indignata sa constat ca am fost amagita, fara drept de protest. Inainte de a se intelege gresit, va spun ca filmul nu este unul prost, ci doar unul slab, dar promovat disproportional importantei.

Mama si sotie, Beth Emhoff (Paltrow), revine acasa dupa o calatorie in Hong Kong. Manifestand semne de slabiciune, abia instalata in casa, aceasta se prabuseste sub privirile sotului sau (Matt Damon) si ajunsa la spital i se declara decesul. Treptat in mai multe colturi ale lumii sunt semnalate simptome similare, decesele in cadrul omenirii crescand de la zi la zi. Cercetarile avanseaza greoi, punctul de plecare al virusului mortal fiind necunoscut comunitatii medicale, aflate in imposibilitatea de a elibera un antidot. Organizatia de sanatate se vede nevoita sa declare declansarea unei epidemii, fiecare individ pierdandu-si imunitatea in fata mortii , indiferent de statutul cu care se implica in cercetari.

Un minus care priveaza filmul de apreciere este precautia cu care se lanseaza in expunerea imaginilor de dupa instalarea molimei. Totul se rezuma la cateva personaje si modul in care fiecare alege sa confrunte pandemia, la impactul si efectele asupra sa. Am sa subliniez faptul ca aparent filmul are in prim plan amenintarea rasei umane si dezechilibrul ordinii sociale, insa “Contagion” exploreaza personajele individual, dincolo de interesele personale, de disperare sau egoism. La sfarsit vei avea senzatia ca ai luat parte la un documentar care s-a turnat pe masura ce actiunea a avansat, insa informatiile primite nu sunt dintre cele mai satisfacatoare. Primit  cu cronici bune din partea criticii, “Contagion” nu mi-a multumit pofta de thriller sau drama apocaliptica.

Up in the Air (2009)

“- You know that moment when you look into somebody’s eyes and you can feel them staring into your soul and the whole world goes quiet just for a second?
-  Yes.
– Right. Well, I don’t. “

• Regizor: Jason Reitman
• Actori: George Clooney, Vera Farmiga, Anna Kendrick, Jason Bateman
• Gen: Drama, Romantic
• Premii: 60 nominalizari (6 Oscar, 4 Golden Globe, 4 BAFTA); 56 premii castigate
• Tara: SUA
• Durata: 109 minute
• Rating autor: nota 7.5

Regizorul Jason Reitman, revine cu al treilea sau proiect, dupa implicarea in productiile „Thank you for Smoking” si „Juno”, de data asta un film dintr-o factura care analizeaza motivul crizei financiare, cauzele, dar mai ales efectele sale asupra populatiei muncitoare. Se pare ca Jason a gasit o metoda care da roade: se ia o poveste teoretic banala  si o transforma intr-una de interes general, exploatand teme care solicita implicarea indivizilor pe o scara larga. „Up in the Air” este un produs comercial, care ii reuneste in rolurile principale pe Geoge Clooney, Vera Fermiga (imi place din ce in ce mai mult) si Anna Kendrick, atribuindu-i fiecaruia un rol care se ghideaza dupa un scenariu inteligent, cu mici defecte, acoperite de prestatiile trioului.

Putin sceptica in momentul deciziei de a-l urmari, ma declar multumita. Invinovatesc parerile nejustificate care desfiintau pelicula, intituland-o fie plictisitoare, fara elan sau lipsita de un story incitant si concluzionez ca toate nominalizarile insiruite la diverse festivaluri ii sunt meritate. Pe scurt, filmul mi-a placut. Nu o sa va mint si nu o sa exagerez spunand ca este nemaipomenit, pentru ca as fi ipocrita. Cel mult, este un film care nu face abuz de superficialitate si demonteaza conceptiile conform carora un film poate fi cunoscut doar printr-o poveste nuantata cu  romantism dulce sau cu dramatism suparator.

Ryan Bingham (George Clooney) este expert in resurse umane, mai exact este persoana care isi insuseste toate “blestemele” angajatilor marilor companii, el fiind responsabil cu anuntarea salariatilor ca sunt concediati. Vesnic aflat intre drumurile cu avionul, scopul sau „nobil” presupune cumularea a 10 milioane de mile, uitand cu detasare de adevaratele probleme ale vietii. Ryan se vede cu planurile compromise atunci cand seful sau angajeaza o tanara, Natalie Keener (Anna Kendrick), care vine cu propunerea de a face anunturile de disponibilizari, virtual, pentru a se renunta la calatoriile cu avionul, si implicit pentru a se reduce anumite costuri. Ryan Bingham decide sa-i prezinte lui Natalie, exact ce presupune jobul sau, pornind impreuna cu aceasta intr-o calatorie care se anunta a fi una plina de momente dezamagitoare, revelatoare sau descumpanitoare, pentru amandoi. In barul unui hotel,  Ryan Bingham o intalneste pe Alex (Vera Fermiga) si se implica, in ciuda existentei sale solitare, intr-o relatie serioasa cu aceasta. Ceea ce nu stie Ryan, este ca Alex, are propriile sale secrete….

Scenele in care Clooney si Kendrick lipsesc in conversatia cu cei concediati, sunt reale, oamenii pe care ii vedem spunandu-si supararea si incertitudinile privind viitorul lor, au fost filmati in urma unui anunt  postat in St. Louis si Detroit de echipa “Up in the Air”. Lucru dovedit, recesiunea este un fenomen care a afectat vietile a milioane de muncitori din intreaga lume, filmul bucurandu-se astfel de un avantaj major, gratie tematicii abordate. Desi central sta rolul lui Clooney, personajul lui Natalie (poarta un costum office in fiecare moment al aparitiei) mi s-a parut foarte bine trasat, rivalizand  solid cu cel dintai. Cei doi sunt foarte buni impreuna, Vera fiind clasata pe locul secund, prezentele sale episodice fiind nu tocmai sesizabile. Nu listati filmul prioritar in serile mohorate, pentru ca mai mult ca sigur nu veti avea taria de a finaliza vizionarea. Depinde foarte mult dispozitia pentru a aprecia pelicula. Nu este unul dintre cele mai valoroase filme ale 2010, insa nici nu merita sa fie inlaturat. Vizionare placuta!

Don’t be Afraid of the Dark (2011)

“- Open the grate… set us free…
-  Who are you? What do you look like?
- We’ve been down here for so long. Set us free.”

• Regizor: Troy Nixey
• Actori: Katie Holmes, Guy Pearce, Bailee Madison, Alan Dale, Julia Blake, Nicholas Bell
• Gen: Thriller, Horror, Fantastic
• Premii: nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 99 minute
• Rating autor: nota 6.5

Dezavantajul de a te angaja in realizarea unui remake, al unui film primit cu lauri inainte, consta in faptul ca pelicula pe care o faci, indiferent de rezultatul final, va fi comparata cu originalul, sau in cel mai rau caz, chiar desfiintata. “Don’t be Afraid of the Dark”, varianta 2011 nu este ajutata de aparitia a doi dintre actorii bine cotati (dar absenti) din industria filmului. Guy Pearce, are aparitii episodice, dar reuseste sa o eclipseze pe Katie Holmes, desi cea din urma se anunta a fi temelia pe care se va sprijini filmul.

H.P. Lovecraft este autorul scrierii “The Rats in the Walls”, roman  care l-a inspirat (partial) pe Guilermo del Toro (nu se simte specificul contributiei sale), in redactarea scenariului.
Un horror cu influente din mitologie, filmul bifeaza un rateu la capitolul momente dramatice si/ sau inspaimantatoare. Isi concentreaza atentia foarte mult pe personajul principal si uita sa mai enunte elemente logice care sa vina cu explicatii, vizavi de tensiunea care incarca imaginile moderat.

Alex Hirst (Guy Pearce, poate cea mai buna parte a filmului), tatal instrainat al lui Sally (Bailee Madison) se muta impreuna cu aceasta intr-o casa gotica, asezare de care iubia sa, Kim (Katie Holmes), designer de interior, se ocupa de restaurare. Simtindu-se abandonata de mama sa si vazandu-se aruncata intr-o casa straina, alaturi de doi oameni pe care nu ii cunoaste atat de bine, micuta Sally, incepe sa exploreze vasta cladire. In urma cu aproape un secol, un cunoscut pictor si-a gasit sfarsitul aici, imediat dupa disparitia misterioasa a fiului sau. Descoperirea unui subsol abandonat in care nu a mai intrat nimeni de mai mult de 100 de ani, reprezinta inceputul unui cosmar pentru Sally care, in ciuda protestelor sale de a parasi conacul, Alex si Kim o acuza de minciuni si o suspecteaza de paranoia.

Fara intentia de a generaliza, o sa ma declar, la fel ca majoritatea care a discreditat-o pe Katie Holmes, nemultumita de ea. Departe de a fi unul dintre cele mai proaste roluri ale sale, mi s-a parut opaca si lipsita de vitalitate. Cerintele rolului sau ar fi presupus o implicare si o interpretare pe masura scenariului, care, sa recunoastem, nu este unul slab, cat unul depreciat. Monstruletii… daca au vrut sa sperie, nu prea au reusit sa o faca in cazul meu. Mai degraba ma amuzau si au dat senzatia de ridicol. Singurul aspect care m-a infiorat, doar un pic… vocile joase, soaptele care instigau.

O durata de doar o ora si jumatate, ar fi fost suficienta sa compenseze asteptarile oferite intr-un trailer care preceda un film horror foarte bun, „Don’t be Afraid of the Dark” avand in spate o campanie publicitara nemeritata. Concluzia: nu spuneti un „nu” categoric filmului, ci doar fiti precauti privitor la asteptarile cu care va inarmati inaintea vizionarii. Ultimele imagini (mai degraba sunetele) nu sunt anticipate, dar nu vin nici ca o surpriza revelatoare. Totusi, nu lasa gustul amar, binecunoscut in urma parcurgerii unei pelicule dezastruoase. De urmarit de amatorii genului, de recomandat celor cu lipsa de inspiratie in materie de filme horror si de evitat de cei pretentiosi, cu o experienta vasta in gen.

Friends with Benefits (2011)

“Hey, everybody wants a shortcut in life. My guide book is very simple. You wanna lose weight? Stop eating, fatty! You wanna make money? Work your ass off, lazy! You wanna be happy? Find someone you like and never let him go.“

• Regizor: Will Gluck
• Actori:Justin Tymberlake, Mila Kunis, Patricia Clarkson, Woody Harelson, Emma Stone, Jenna Elfman, Richard Jenkins, Bryan Greenberg
• Gen: Romantic, Comedie
• Premii: 3 nominalizari (2 Teen Choice Award & 1 People’s Choice Award)
• Tara: SUA
• Durata: 109 minute
• Rating autor: nota 7.5

O productie care isi permite sa gafeze, poate fi foarte usor trecuta drept una slaba. La capitolul rateuri, nu voi include “Friends with Benefits”, pentru ca nu e cazul, asa ca am sa ma multumesc sa va recomand o comedie romantica ceva mai buna calitativ, raportandu-ne la aglomerarea de productii care s-a inghesuit sa-si faca loc pe ecrane. Devenit un succes comercial, “Friends with Benefits” s-a bucurat de o primire pozitiva si din partea criticii, nu doar a publicului.

Dupa ce a cochetat foarte bine cu Emma Stone in una din comediile care reinvie comicul si atmosfera anilor’80, in “Easy A”, regizorul Will Gluck o distrribuie pe aceasta intr-un rol cameo, in debutul filmului “Friends with Benefits” Nu va divulg intocmai rolul sau, doar va marturisesc ca aparita sa este una minora si strange mai putin de cinci minute. Suficiente totusi sa va amuzati de detasarea (“implicarea”) sa emotionala, in discutia debutanta. Faptul ca nu am vazut “No String Attached”, ajuta poate mai mult decat e cazul, in a placea filmul, acuzandu-i de valorificarea amplificata a peliculei, pe protagonistii principali, care desi nu sunt cei mai buni actori, sunt foarte carismatici si foarte frumosi impreuna. La fel de adevarat este si ca regizorul si-a declarat frustrarea pentru compararea celor doua pelicule. De vina pentru confuzia generata, este subiectul filmului, care nu difera decat foarte subtil. Personal, asemanarea nu este doar cu un singur film, pare-mi-se ca povestea ce se doreste a fi una originala, a imprumutat si “marketizat” variante anterioare ale unor comedii romantice mai putin cunoscute.

Pe scurt: Dylan (Justin Tymberlake) şi Jamie (Mila Kunis), sunt doi straini libertini, nebuni si cu o pofta nebuna de viata. Cu la fel de putin noroc in dragoste. Se cunosc odata ce Jamie, o „vanatoare” de personal,  încearcă să-l recruteze pe directorul artistic Dylan, din Los Angeles si să accepte un job in New York. Relatia profesionala, avanseaza usor dar sigur, in una particulara, cei doi petrecand foarte multe seri impreuna. O sclipire de moment, este debutul unei experiente sexuale inedite: cei doi sa fie impreuna, insa numai pentru distractie. Sex, fara implicare emotionala… Ca in orice film care se respecta, lucrurile nu sunt atat de simple, astfel ca cei doi se cunosc mai bine decat si-ar fi dorit. Deznodamantul? Ei bine, dati play 

Foarte placuta Patricia Clarkson ! Atat de naturala, incat la un moment dat nu distingeam actorul de personaj. Posibil sa exagerez, insa stie foarte bine, ce si cum sa faca. Relatia personajului sau cu fiica sa, Jamie, desi pare un cliseu, pentru mine a fost reconfortanta si un prilej in a ma entuziasma de amuzamentul dialogurilor celor doua. Luati aminte la remarcile privind existenta tatalui celei amintite; foarte funny. Paralela facuta intre mitul hollywoodian privind dragostea adevarata si modul in care aceasta este perceputa/ cautata in film, este insasi un stereotip, insa unul bine… ridiculizat. Ce nu mi-a placut? Interventiile lui Justin Tymberlake de a canta, in anumite momente ale scenariului. Stim ca poate canta, foarte bine (probabil), dar era necesar sa ne readuca aminte?  Mentiune finala: urmariti filmul, bucurati-va de el si fiti toleranti.

The Next Three Days (2010)

“But before you do anything, you have to ask yourself if you can do it. Can you forget about ever seeing your parents again Leave your kid at a gas station? Push some nice old lady to the ground ? Because to do this thing, that’s who you have to become. And if you can’t, don’t start, ’cause you’ll just get someone killed. “

• Anul aparitiei: 2010
• Regizor: Paul Haggis
• Actori: Russell Crowe, Elizabeth Banks, Liam Neeson
• Gen: Thriller, Drama, Crima
• Premii: 1 nominalizare premiile IFTA (Cel mai bun actor international R. Crowe)
• Tara: SUA
• Durata: 122 minute
• Rating autor: nota 8

Fred Cavayé a oferit in 2008 una dintre cele mai apreciate drame, productia franceza „Pour Elle”, film care a beneficiat de un remake consistent care nu se dezminte de la replica originala. Transpunerea din 2011, “The Next Three Days”,  este o drama care-si ascunde imperfectiunile in spatele unei povesti cu suspans limitat, recompensata cu un acting de apreciat. M-am bucurat astfel, sa observ contributia generoasa adusa de scenaristul care a stat in spatele unor filme consacrate  (Million Dollar Baby Letters from Iwo Jima, Casino Royale, Quantum of Solace) filmului original, fara a-l denigra.

Un cuplu cu o viata banala ce nu are nimic deosebit care ar putea sa il evidentieze din anonimat, se trezeste brusc aruncat intr-un cosmar. Profesorul John Brennan (Russel Crowe) isi vede existenta intoarsa pe dos, atunci cand soţia sa, Lara (Elizabeth Banks), este arestata. Politia o acuza fara drept la replica, pentru o crimă îngrozitoare, pe care ea sustine ca nu a comis-o. Dupa trei ani de la pronuntarea sentintei irevocabile care o condamna pe cea iubita, John crede cu tarie in nevinovatia sotiei sale si se lupta sa pastreze aparentele unei familii. Cu mama fiului sau dupa gratii, John se simte neputincios atunci cand aceasta clacheaza in spatele gratiilor. Acesta gaseste ca singura solutie de a o salva pe femeia iubita, elaborarea unui plan menit sa o ajute sa evadeze.

Prima parte a filmului este putin statica. Daca distingem dramatism inca din startul filmului, ulterior va trebui sa asteptam cam o ora, pana sa intram in actiunea propriu-zisa a peliculei. Ceea ce este de apreciat la „ The Next Three Days”, este faptul ca te agata in povestea protagonistilor cu minim de efort. Desi poate tinzi sa renunti la vizionarea filmului, dupa cateva minute iti capteaza atentia cu cateva secvente incarcate cu suspans veritabil. Cel mai mult m-am lasat condusa de incipitul  planului elaborat de John. Am fost contrariata si poate chiar indignata de usurinta cu care poti schita o evadare.

Actorii? Desi filmul dispune de trei nume cunoscute in lumea cinematografica, in mod vadit filmul ii apartine in intregime lui Russel Crowe. Nu faptul ca acopera peste 70 % din cadrele filmului il fac sa fie si cel mai bun din intreg filmul, ci modul in care a reusit sa pastreze echilibrul personajului sau. Liam Neeson are un rol pasager, nu tocmai de tinut minte. Am remarcat si prezenta micutului protagonistilor principali. O interpretare buna, care promite. Daca va plac filmele cu o adrenalina moderata, dar improspatate cu un subiect numai bun de dezbatut, atunci remake-ul de fata este o propunere care nu va lasa minutele sa treaca zadarnic. E drept, finalul lasa un gust amar… nu in ansamblu, ci  in particular.

From Prada to Nada (2011)

“I avoid relationships because I can’t count on them. “

• Regizor: Angel Gracia
• Actori: Camilla Belle, Alexa Vega, Kuno Becker, Nicholas D’Agosto, Wilmer Valderrama
• Gen: Romantic, Comedie
• Premii: 1 nominalizare premiile Imagen Award (Wilmer Valderrama )
• Tara: SUA/ Marea Britanie
• Durata: 107 minute
• Rating autor: nota 6

Un motiv infantil m-a determinat sa urmaresc una dintre cel mai prost primite comedii romantice ale 2011, si anume titlul. Da, stiu, suna prostesc, insa eram curioasa sa vad cam care ar fi aventura descrisa in trecerea de la „Prada” la „Nada”, omitand jocul de cuvinte,  mai mult decat evident.

O readaptare (esuata) a romanului „Sense and Sensibility” (Jane Austen), “From Prada to Nada”, este descris ca o versiune latino a scrierii engleze din secolul XIX.
O “dramedie” romantica, nu trebuie sa aiba mereu priza la public. Nici compozitia de fata nu face exceptie, ca urmare va recomand sa o urmariti in cazul in care aveti o plictiseala acuta, care nu poate fi alungata deloc, sau in cazuri extreme cand ati epuizat intreaga resursa in materie de filme. Va garantez, in pofida introducerii rautacioase, ca va veti destinde.

Camilla Belle mi-a placut foarte mult in “10 000 BC”, Alexa Vega fiind o prezenta mult mai marcanta in vremurile cand era inca o copila. Punandu-le pe cele doua in postura de a interpreta rolul a doua surori, nu ar fi reprezentat, in pozitia mea, un motiv bine cladit de a urmari filmul. Totusi, cele doua s-au descurcat onorabil. Subiectul, este simplu: doua surori Nora (Camilla Belle) si Mary (Alexa Vega), crescute in cartierul Beverly Hills, sunt obligate ca, odata cu moartea tatalui lor, sa se mute in zona limitrofa a Los Angelesului.  Pentru a detalia, se presupune ca acestea sa fie caractere diferite si sa aiba perceptii total disctincte asupra dragostei, asa cum una dintre ele puncteaza relatiile lor: “me always, she never”.

Kuno Becker are un rol episodic, deloc unul graitor, o aparite banala, dupa incheierea trilogiei “Goal”. Avem parte de doua istorisiri de dragoste, una mai frumoasa ca allta, una mai rasuflata ca cealalta. Mai mult m-a prins povestea Norei, poate pentru faptul ca este si ceva mai serioasa, jumatatea sa contribuind la valorificarea cuplului- Nicholas D’Agosto, (il stiti din seria “Heroes”, incheiata prematur). Nu vreau sa fiu sarcastica, dar stiam care va fi deznodamantul filmului, inca din primul sfert de ora urmarit. In pofida acestui impediment, nu regret faptul ca am dedicat timp filmului, si nu m-ar fi deranjat daca s-ar fi prelungit.

Nu este unul dintre cele mai slabe sau proaste filme de gen, este doar un film lejer care nu-ti pune in miscare vreunul dintre neuroni. Asezati-va comod in fotoliu si nu va asteptati sa radeti sau sa lacrimati… cel mult va veti detasa de problemele ivite pe parcursul unei zile greoaie, multumita mixului “anglo-spaniol”, unde doua culturi se ciocnesc intru-amuzamentul moderat al publicului.

Quills (2000)

“Listen to me Abbe and listen well. I’ve stared into the face of evil and I’ve lived to tell the tale and now, I beg you, for your sake, let me write it down.”

• Anul aparitiei: 2000
• Regizor: Philip Kaufman
• Actori: Geoffrey Rush, Kate Winslet, Joaquin Phoenix, Michael Caine, Amelia Warner, Jane Menelaus, Stephen Moyer
• Gen: Biografic, Drama, Istoric
• Premii: 33 nominalizari (3 Oscar & 2 Golden Globe & 4 BAFTA); 14 castigate
• Tara: SUA/ Marea Britanie
• Durata: 124 minute
• Rating autor: nota 9

“Quills” este aproape perfect. Spun aproape, pentru ca perfectiunea nu exista, fiind doar un termen de care noua ne place sa ne agatam. cu incapatanare. Recent descoperit, filmul mizeaza nu doar pe o distributie exceptionala, cat pe un subiect original si bine structurat, fiind primul film care nu deformeaza imaginea geniului, ascuns in spatele nebuniei. Marchizul de Sade este pentru prima data infatisat in ultimii ani ai vietii sale, exact asa cum a trait, cum a ramas consemnat in istorie. Acesta defileaza in fata noastra in persoana lui Geoffrey Rush care ne aduce pe ecrane intr-un mod cat mai excentric, dar totusi natural, pe cel mentionat inainte.

Hugh Jackman a fost luat in considerare pentru interpretarea personajului Abbé du Coulmier, insa decizia finala a fost luata de Kate Winslet care a optat pentru Joaquin Phoenix.  Producatorii isi motiveaza turnarea filmului, argumentand ca nu au dorit sa faca o biografie a marchizului de Sade, ci sa exploreze vremurile de alta data, teme ca pornografia, arta, bolile mentale, ipocrizia sau religia. De altfel, sesizezi acest lucru pe tot parcursul filmului, impreuna cu reusita lor in perfectarea unui film foarte bun.  Pe scurt, “Quills” este o poveste despre virtute si vicii, despre dragoste si erotism, despre cenzura brutala, si in ultima instanta, despre  spiritul de neclintit al imaginatiei umane.

Filosof francez al secolului al XIX, lea Marchizul de Sade (Geoffrey Rush) este crutat pentru actele sale de un sadism nemaiintalnit. Acesta scapa de ghilotina si este inchis intr-un azil de boli mintale, gratie influentelor sotiei sale, cat si gratie numelui sau care se voia inca neintinat, remarca adusa de un personaj la un moment dat „Better to have an insane spouse
than a criminal one.”. La propunerea abatelui Abbé du Coulmier, directorul institutiei, acesta hotareste sa-si asterne pornirile sexuale si violente in pagini. Cu un libertinism extrem, acesta iese din umbra moralitatii si a legii, atragand insasi antipatia lui Napoleon, care ia decizia de a trimite un doctor (Michael Caine) să-l vindece pe marchiz de presupusa nebunie. Lucrurile degenereaza odata cu venirea doctorului ipocrit. Pe masura ce facilitatile de care marchziul se bucura, ii sunt substituite ca urmare a unor acte care-l deranjeaza pe doctor, acesta este cu atat este mai determinat sa scrie cat mai mult si mai murdar, personajele sale fiind doar o aluzie la caracterul real al celor care se perinda in fata sa.

Ma repet, Geoffrey Rush este magnific de-a dreptul. Nu pot sa-i reprosez absolut nimic. A reusit sa portretize o figura a vremurilor trecute, cum nu putea mai bine. M-am speriat de amuzamentul indus de ilarul unor scene si m-am trezit de seriozitatea si dramatismului altora. Atmosfera apasatoare a institutiei unde sunt gazduite toate persoanele care erau considerate scursuri ale familiilor instarite, amplifica anumite momente. Joaquin Phoenix … te zapaceste. Este ca un cameleon. Unul calm si bland, astfel ca deznodamantul rezervat personajului sau, posbil sa nu te multumeasca. Recomand insistent „Quills” celor care nu au avut ocazia de a-l fi urmarit, si ii indemn tacut pe cei care l-au vazut, sa il vizioneze din nou. Multiple nominalizari la diverse fetivaluri specializate in recompensarea productiilor valoroase, ca de altfel actingul cvatretului Winslet- Phoenix- Caine- Rush, propun convingator pelicula spre vizionare. O sa va placa faptul ca personajele nu sunt statice, astfel ca le veti cunoaste filtrate prin stari universal diferite, de fiecare data cu o convingere crescanda celei precedente.

50/ 50 (2011)

“ A tumor?  Me? I mean that doesn’t make sense. I don’t smoke, I don’t drink …  I recycle.“

• Anul aparitiei: 2011
• Regizor: Jonathan Levine
• Actori: Joseph Gordon-Levitt, Seth Rogen, Anna Kendrick, Anjelica Huston, Bryce Dallas Howard
• Gen: Drama, Biografic
• Premii: doua premii (Hollywood Breakthrough Award, Audience Award)
• Tara: Australia
• Durata: 97 minute
• Rating autor: nota 8

Dupa ce am vazut “A Little Bit of Heaven”, film care se concentra in jurul unei protagoniste (Kate Hudson) care afla ca are cancer si decide sa se bucure de viata cat mai frumos posibil, am fost curioasa sa urmaresc varianta ‘masculina’ a subiectului, fara a ma lansa in predictii. Desi punctul de plecare al celor doua productii este identic, desfasurarea actiunii este total diferita, ca de altfel cadrele pe care se axeaza povestea: romantic, respectiv dramatic.

Will Reiser, este persoana care a inspirat (si redactat) scenariul filmului. Diagnosticat cu maladia cancer in urma cu ceva ani, la indemnul prietenului sau, insusi Seth Rogen, acesta decide sa asterne pe foi impactul avut odata cu aflarea vestii si modul in care a hotarat sa ii tina piept. Primit cu aprecieri de critica ‘necrutatoare’, te-ai gandi ca filmul este unul foarte bun. Nu vreau sa va dezamagesc, insa “50/ 50” nu este unul dintre cele mai bune filme de gen, insa s-a achitat de prezentarea unor momente faine, condimentate cu un umor negru molipsitor,  culminand cu unele de-a dreptul lacrimogene, spre final.

Adam (Joseph Gordon-Levitt) este un tanar de 27 de ani, care locuieste impreuna cu iubita (egoista, daca mi-e permis) Rachael (Bryce Dallas Howard). Cu o existenta tipica, o rutina zilnica ce-l solicita pe cel mai bun prieten al sau Kyle (Seth Rogen), acesta pare a fi chiar fericit. Sesizand  dureri accentuate de spate, acesta isi face un control de rutina in urma caruia este informat ca sufera de o forma rara de cancer, la maduva spinarii. Modul subit si fara menajamente al doctoruluiu de a-i da vestea, mi se pare de-a dreptul amuzant. Cu sanse de supravietuire de 50 %, pacientul decide sa trateze pozitiv vestea, trecand de la resemnare si acceptare, la revolta interioara si frustrare. Tanarul primeste sprijin moral din partea unui terapeut (Katie- Anna Kendrick, minunata), alinare in famlia sa, si o mana intinsa vesnic prezenta din partea celui mai bun prieten.

Seth Rogen mi-a oferit certitudinea ca s-a implicat in proiect, in totalitate. Probabil acest sentiment se explica prin devotamentul si experienta care l-au solicitat in relatia cu cel care face povestea filmului. Joseph Gordon Levitt a stiut sa se inlature din fata unor cadre si sa-i faca loc in prim plan cand a fost cazul, si nu s-a lipsit sa ne etaleze unele dintre cele mai emotionate imagini, spre sfarsit. Pentru cei care iubesc dramele de familie, filmul “50/50” va fi unul dintre cele mai frumoase filme ale 2011. Celorlalti, li se va parea plictisitor, sufocant pe alocuri, insa mai mult ca sigur ii vor aprecia ,daca nu originalitatea, atunci ironia si interpretarile actorilor.

Wasted on the Young (2010)

” -In Greek,  martyr it means ‘witness’.Witnesses were tortured for confessions, so it came to mean someone who suffers for a cause.

- If you see something and do nothing, you’re not a witness. You’re an accomplice. “

• Anul aparitiei: 2010
• Regizor: Ben C. Lucas
• Actori: Oliver Ackland, Adelaide Clemens, Alex Russell
• Gen: Drama, Thriller
• Premii: nicio nominalizare
• Tara: Australia
• Durata: 97 minute
• Rating autor: nota 8

Australienii pot face filme, si inca unele foarte bune. Dupa ce in urma cu ceva timp, va prezentam “Tomorrow When The War began”, acum vreau sa va propun un film tot cu adolescenti, dar dintr-un registru total diferit. Un film necunoscut publicului obisnuit cu blockbustere, “Wasted on the Young”, este o drama foarte bine editata, un thriller de-a dreptul halucinant care te va soca prin subiect si te va surprinde pentru modul in care a fost pus in scena. Turnat cu un buget infim, “Wasted on the Young” este dovada faptului ca filme bune se pot face fara a avea in distributie vreun nume consacrat, sau fara a face abuz  de efecte speciale care sa-ti fure privirea de la un scenariu care schiopateaza.

Departe de a fi vreun film revolutionar, poate cel mai bun pretext pe care vi-l pot oferi pentru recomandarea facuta, este scenariul. Subiectul are ca punct central comunitatea unui liceu privat, a unui grup de liceeni rasfatati, copii de bani gata, pusi pe petreceri si in cautare permanenta de a evada din cotidian. Dintre toti, se evidentiaza Zack (Alex Russell), cel mai bun furnizor de droguri, cel mai bun prieten al petrecaretilor si fratele vitreg al lui Darren (Oliver Ackland), un baiat linistit, care nu gaseste preocuparile fratelui sau, ca fiind commune cu ale sale. Indragostita de Darren, Xandri (Adelaide Clemens), decide sa vina la una dintre multele petreceri organizate de fratele sau. Seara degenereaza si lucrurile se precipita, finalizandu-se cu disparitia lui Xandri pentru mai multe zile. Atunci cand fata absenteaza si de la scoala, Darren, ingrijorat pentru cea pe care o placea, incepe sa faca sapaturi … ceea ce descopera este usor de imaginat, insa nu greu de asimilat.

Regia si scenariul filmului poarta semnatura lui  Ben C. Lucas, aflat la primul sau proiect de lung metraj. S-a descurcat (aproape) ireprosabil, desi pe alocuri sunt unele lacune asupra carora inca astept lamuriri. Am sa ma declar totusi multumita de rezultatul brut si o sa ma detasez de acele minusuri care nu imi sunt inca pe plac (unele momente imaginate de personaje la un anumit punct).
Cotat cu ratingul 18, filmul nu este atat de violent, cat este dramatic. Consumul de droguri, bataile si invidia sunt parte din scolile prezentului, fie ca ne place sau nu. Faptul ca ni se spune verde-n fata ca nu traim intr-o luma perfecta, poate parea un pic prea subit si deranjant.

Interpreta personajului Xandrie, m-a pacalit. Am crezut ca o urmaresc pe Michelle Williams, intr-unul din rolurile sale inca necunoscute. Asemanarea este izbitoare, interpretarea fiind la fel de bine schitata ca si cea din urma. Mi-au placut cei doi actori principali- foarte carismatici.
Tagline-ul peliculei atentioneaza ca “Youth is innocent until proven guilty”. O sa vedeti la ce anume face referire. Va confirm din nou: filmul m-a socat si mi-a placut, in aceeasi proportie. Ideea din final nu am anticipat-o, insa mi se pare “geniala”: sa fii pus la judecata publicului care pana acum a fost martor tacut. Tu pe cine ai alege? Pe tipul popular dar vinovat, sau pe cel pe care nu l-ai placut niciodata, dar inocent? Va invit sa cugetati la unul din filmele bune ale Australiei si sa imi dati crezare sau nu, criticii aduse filmului.

Rise of the Planet of the Apes (2011)

“ Will Rodman: I’ll take you home.
Caesar: [slowly] Caesar ‘is’ home.”

• Anul aparitiei: 2011
• Regizor: Rupert Wyatt
• Actori: James Franco, Andy Serkis, Freida Pinto
• Gen: Drama, Thriller, SF
• Premii: nicio nominalizare
• Tara: SUA
• Durata: 105 minute
• Rating autor: nota 7.5

Un film cu un titlu mai lung decat era cazul, “Rise of the Planet of the Apes” nu doar promite, ci si ofera momente specifice unui thriller SF care se respecta. Desi nu abunda in momente tensionate sau dramatice, acestea sunt echilibrate proportional, astfel ca veti putea urmari o doza moderata, din fiecare cele enumerate. Efecte speciale foarte bune, actori bine ‘antrenati’ si un scenariu inteligent, bine structurat, sunt cateva elemente care va pot convinge sa parcurgeti filmul.

James Franco mi-a atras atentia inca din productia “Tristan and Isolde”. Prezenta sa in film m-a bucurat, pentru ca, de obicei el transmite intocmai starile personajului cu care a fost insarcinat (cel mai bun exemplu 127 Hours). Andy Serkis (minunat si expresiv, in aceeasi masura), intruchipeaza pentru a doua oara rolul unei primate. Primul sau rol de gen a fost in filmul primit bine de public, “King Kong” din 2005, acesta primind ”rolul principal”. De asemenea, in palmaresul sau, figureaza si portretizarea amaratului, hulitului deopotriva, Gollum. Cu o mimica extrema, convingatoare si specifica, interpretarile sale au fost mereu apreciate. De data asta, pare-mi-se ca s-a autodepasit, grimasa primatei Caesar, schimbandu-se in doar cateva secunde.

Mai multi oameni de stiinta, se folosesc de maimute pentru a testa un medicament revolutionar care ar putea deveni leacul suferinzilor de necrutatoarea boala Alzheimer. Will Rodman (James Franco), cercetatorul principal, este hotarat sa finalizeze experimentul (partial) esuat, atunci cand echipei sale i se inchide proiectul. Un prim rezultat observat de oamenii de stiinta, este faptul ca maimutele dezvolta o inteligenta neobisnuita. Una dintre primate, este salvata de unii dintre oamenii lui Will, si i-o incredinteaza acestuia, in ideea de a-o salva de la moarte sau de experimentele la care mama sa fusese suspusa. Crescuta timp de 3 ani de Will si de tatal sau, maimuta primeste numele Caesar. Acesta se ataseaza de familia adoptiva si constientieaza mult mai multe lucruri, decat ar fi normal. Mostenind genele mamei sale, care deja fusese subiect de experimente, primatul are un coeficient de inteligenta care il uimeste pe insusi Will. Printr-un accident nefericit, Caesar este indepartat de familia sa si incredintat unui camin de animale. Tratamentele violente la care va fi supus, il vor schimba pe Caesar, devenind unul insetat de putere, avid sa renunte la sclavie…..

Momentele din cadrul familiei lui Will, cele in care vedem exact turnura frumoasa pe care a luat-o relatia sa cu Caesar, mi-au placut foarte mult. Rolul protectiv prinde foarte bine si a dat o atmosfera placuta filmului. O sa fortez un pic nota si o sa mentionez faptul ca Caesar este un personaj de-a dreptul enigmatic. Au fost momente cand am empatizat cu el si mi-a trezit sentimente de compatimire. La urma urmei, asta trebuie sa faca un film, nu? Sa-ti solicite simturile si sa te implice in actiune.

Pelicula m-a prins in subiect inca din primele cadre. Nu stiu daca de vina este curiozitatea sau poate chiar prezenta lui James Franco, insa „Rise of the Planet of the Apes” este unul din cele doar cateva filme bune ale anului 2011, care si-au facut intrarea in cinematografe. Finalul.… o sa fiu un pic rautacioasa si o sa spun ca nu l-am apreciat. L-as fi vrut ceva mai dramatic. Sfarsitul original al peliculei, cel gandit de scenaristi nu este identic cu ceea ce vedem noi. In orice caz, se lasa loc de continuare si interpretari. Desi sunt si cateva secvente dezamagitoare si as putea puncta si critica anumite inconsecvente in scenariu (modul rapid in care maimutele din azil devin inteligente), am sa ma rezum doar la a va recomanda filmul pentru povestea lui si atat.

Changeling (2008)

“ I used to tell Walter, ‘Never start a fight… but always finish it.’ I didn’t start this fight… but by God, I’m going to finish it.”

•   Anul aparitiei: 2008
•   Regizor: Clint Eastwood
•   Actori: Angelina Jolie, Colm Feore,Amy Ryan, John Malkovich
•  Gen: Drama, Thriller, Mister
•   Premii: 33 nominalizari (3 Oscar, 2 Globul de Aur, 8 BAFTA, una Cannes);4 adjudecate
•  Tara: SUA
•   Durata: 141 minute
• Rating autor: nota 9.5

La a saizeci si cincea a festivalului de film de la Cannes, aplaudata la scena deschisa, atat de critica, dar si de audienta amatoare, a fost drama biografica numita “Changeling”. Titlul face referire la o legendă populară europeană, ce presupune existenta zanelor, elfilor sau chiar a trolilor, ca fiind reala. Aparent ocazional, copiii mici din leaganele lor erau furati de entitatile enumerate, lasand in urma un copil fals – un “Changeling“. Referirea la subiectul filmului nu este intamplatoare, astfel ca desi nu identificam divinitate de niciun fel, procesul explicat are loc si este o intamplare adevarata.

Personal, “Changeling” imi pare a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului 2008, asftel ca scuza de a-l urmari fie si in prezent, nu este una condamnabila, pentru ca subiectul sau, desi nu este unul actual, se evidentiaza printr-un acting foarte bun care atesta calitatile scenariului. Atat Hilary Swank, cat si Reese Witherspoon au dat auditii pentru rolul protagonistei principale, insa Clint Eastwood a ales s-o distribuie pe Angelina Jolie, la sugestia producatorului executiv Ron Howard. Cel din urma a sesizat potrivirea chipului sau, cu perioada si vremurile evocate.

Bazat pe povestea adevarata, ramasa in istorie cunoscuta drept “crimele Wineville Chicken Coop Murders”, filmul are privilegiul de a fi transpus subiectul, cu ajutorul maiestriei regizorale a lui Clint Eastwood. Daca recenta productie asupra caruia si-a adus contributia nu a fost atat de convingatoare (vezi “Hereafter”), “Changelling” este nemaipomenit. Departe de a fi perfect, are decenta de a fi inscris intocmai caracteristicile genurilor carota ii apartine. Daca intregul fundal pentru desfasurarea evenimentelor este dramatic, partea de mister este fara menajamente exploatata la maxim, pentru a contura un thriller care va rasturna teorii.

Intr-un Los Angeles al anului 1928, sufocat in coruptie si lupta pentru putere, filmul detalieaza zbuciumul unei mame in a-si gasi si recupera baiatul disparut de acasa. Odata semnalata disparitia fiului sau Walter, Christine (Angelina Jolie) se loveste de scepticismul si lipsa de interes ale autoritatilor in cauza. Desi intr-un final politia gaseste un baiat, aceasta incearca sa ii convinga ca nu este fiul sau disparut cu ceva luni in urma. Politia va incerca tot ce-i sta in putinta sa o reduca la tacere, pentru a se lipsi de acuzele pentru incompetenta. Daca intre timp atentia autoritatilor este concentrata asupra baiatului adus acasa, fiul lui Christine, este in continuare disparut…. Singurul suport oferit, vine din partea unui reverend, Gustav Briegleb, interpretat memorabil de un John Malkovich, la fel de maiestuos.

Cu o durata ce depaseste doua ore, filmul este divizat in doua porti, la fel de concentrate si emotionante. Pe de-o parte avem lupta unei mame care se incapataneaza sa-si gaseasca fiul si sa-l readuca in caminul de unde a fost furat. Pe de alta, un razboi tacit purtat de o femeie care, cu multa indarjire si curaj, decide sa tina piept unui sistem corupt. Angelina Jolie a facut probabil cel mai bun rol din cariera sa (vezi conversatia din final cu cel vinovat). Cu riscul de a exagera, asta este parerea mea. De vina pentru recunoasterea unor merite probabil neindreptatie, poate fi actiunea filmului care m-a prins inca din primele cadre si care m-a lasat usor zbuciumata la finele filmului. Ma recunosc invinsa in fata punctulului culminant al filmului, pentru ca m-a surpins intr-o masura neasteptata. Desi socant, filmul se va dovedi unul relaxant de urmarit, numai bun de comentat, povestit si recomandat ulterior.